Voi sunteți lumina lumii

Duminica a 5-a de peste an – 9 februarie 2020

Voi sunteți lumina lumii – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

În acel timp, Isus l-ea spus discipolilor săi: Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.
Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri.

Matei 5, 13-16

Noua relație pe care Isus a venit să o propună între oameni și Dumnezeu, nu mai putea fi cuprinsă în vechea alianță, cea a lui Moise, motiv pentru care Isus a avut nevoie să propună o nouă alianță, și a formulat-o, în Evanghelia după Matei, conform fericirilor.

La încheierea fericirilor, iată cuvintele severe și totodată pline de speranță, de încredere, ale lui Isus adresate discipolilor săi: Voi sunteți sarea pământuluiCare este semnificația sării? Trebuie înțeleasă în cultura vremii: sarea era un element foarte, foarte prețios… Știm că cuvântul „salariu” provine chiar de la „sare”, cu care erau plătiți soldații; sarea era folosită la conservarea alimentelor. Deci, de la această semnificație a sa materială, fizică, s-a schimbat într-o semnificație simbolică, pentru că, sarea fiind cea care păstra, i se dădea o valoare figurată, care era ceea ce făcea actual, concret și perpetuu, spre exemplu, un pact, un contract. Așadar, când se strângea mâna pentru a face un pact, sau când se scria un contract, se presăra un praf de sare pe acest contract, pe aceste mâini; însemna: „aceasta are valoare pentru totdeauna”. Deci Isus îi avertizează pe discipolii săi, după ce a proclamat fericirile, spunând: Voi sunteți sarea pământului, adică, prin fidelitatea voastră față de acest program, îl faceți să devină actual. 

Însă, iată avertismentul lui Isus: dar dacă sarea își pierde gustul… Evanghelistul folosește un verb,  tradus cu „a-și pierde gustul”, care înseamnă „a înnebuni” și care nu se folosește pentru un element precum sarea, ci numai pentru oameni, și va fi același verb pe care îl va folosi Isus mai târziu, când va vorbi despre nebun, despre omul nebun, care merge să-și construiască casa, dar, în loc să o construiască pe stâncă, cu o temelie solidă, o construiește pe malul mării, pe nisip. Iar imaginea nebunului este cel care ascultă cuvintele Domnului, dar apoi nu le pune în practică. Deci Isus îi avertizează pe discipolii săi, după ce a proclamat fericirile: dacă voi îmbrățișați, ascultați aceste fericiri, dar apoi nu le puneți în practică, sunteți ca niște nebuni; iată sarea care înnebunește. Cu ce o veți face sărată? Nu mai există nicio posibilitate.

Și iată avertismentul sever al lui Isus: nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Omenirea aștepta din partea comunității voastre răspunsul lui Dumnezeu la nevoile, la suferințele omenirii, dar dacă voi, care ați fost destinatarii acestui mesaj, dacă voi, care l-ați îmbrățișat, nu-l practicați apoi sau, mai rău, sunteți, prin comportamentul vostru, o contradicție a mesajului în care credeți, spune Isus, meritați disprețul oamenilor, meritați să fiți aruncați afară. 

Apoi, iată partea pozitivă: voi sunteți lumina lumii. Isus spune că discipolii săi, îmbrățișând fericirile, iată partea pozitivă, sunt lumina care luminează lumea, iar o cetate care este pe munte nu poate rămâne ascunsă. Această cetate care este pe munte, care era lumina lumii, în cultura vremii era Ierusalimul, cetatea lui Dumnezeu. Ei bine, odată cu Isus nu mai există o cetate, un sanctuar, unde oamenii trebuie să meargă, ci o comunitate care trebuie să ducă lumina acolo unde este întuneric. 

Și Isus continuă: nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc. Ce este obrocul? Obrocul era un recipient în uz la acea vreme, care era folosit pentru măsurarea sau adunarea cerealelor. Deci Isus spune: această lampă nu se pune sub obroc – dacă este pusă sub obroc, lampa își pierde lumina și se stinge –, ci pe candelabru și astfel face lumină pentru toți cei care sunt în casă. Obrocul înseamnă capacitatea comunității de a fi generoasă, de a dărui; obrocul nu trebuie să ascundă lumina, ci trebuie să fie expresia acestei lumini. Deci, Isus ne spune că suntem lumina lumii. Cum? Prin dăruirea generoasă a propriei vieți, a ceea ce suntem și a ceea ce avem, confirmând invitația pe care o făcuse la începutul capitolului 5 din Matei, prin propunerea de a îmbrățișa prima fericire. 

Și Isus spune mai departe: Așa să lumineze lumina voastră. Nu mai este lumina lui Isus, este lumina oamenilor. Isus invită fiecare persoană, prin practicarea generozității, care vine din fidelitatea față de fericiri, să fie o persoană splendidă. Când spunem că o persoană este bună, folosim această expresie: este splendidă. Ce înseamnă? Că emană lumină. 

Așadar, Isus îi cere comunității: să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune. Iată, există o legătură între „lumina voastră” și „faptele voastre”: lumina vine din faptele bune, din comunicarea vieții, din a da viață altora. Și să-l glorifice… Iar aici atenție, evanghelistul spune pe Tatăl, pentru că apoi, în polemica cu fariseii, Isus va spune să fim atenți la aceste persoane evlavioase, religioase, care își săvârșesc faptele ca să fie admirate de oameni. Nu, spune Isus: oamenii, văzând faptele voastre bune, să-l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri. Este pentru prima dată când în Evanghelia după Matei apare cuvântul „tată”. Acesta va fi numele lui Dumnezeu în cadrul comunității creștine. În cultura vremii, tatăl este cel care comunică viață. Deci, prin comunicarea vieții celorlalți, prin dăruirea de sine, a ceea ce suntem și a ceea ce avem, facem vizibilă prezența lui Dumnezeu în cadrul comunității și societății.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studii Biblici