Vinde ceea ce ai și urmează-mă!

Duminica a 28-a de peste an – 11 octombrie 2015

Vinde ceea ce ai și urmează-mă! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În timp ce Isus pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat: «Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?». Isus i-a zis: «De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. Cunoști poruncile: „Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!”».
Atunci el i-a zis: «Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea». Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit și i-a spus: «Unu îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!». Întristat de acest cuvânt, el a plecat abătut, pentru că avea multe bogății.
Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: «Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!». Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: «Copii, cât de greu este să se intre în împărăția lui Dumnezeu! Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu». Iar ei erau peste măsură de uluiți și spuneau între ei: «Atunci, cine se poate mântui?». Privindu-i, Isus le-a spus: «Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile».
Petru a început să-i spună: «Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat!». Isus i-a zis: «Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare pentru mine și pentru evanghelie și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar și persecuții, iar în veacul care va veni, viața veșnică. Și mulți dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii».

Marcu 10,17-31

Pentru înțelegerea pasajului evanghelic trebuie să ne lăsăm călăuziți de acele chei de lectură, adică de acei termeni pe care evanghelistul îi pune în descrierea sa pentru a indica ceea ce el dorește să exprime. Ca și în acest fragment, capitolul 10 din Evanghelia după Marcu, de la versetul 17 până la 30…

Evanghelistul scrie: În timp ce mergea pe drum. Iată prima indicație. „De-a lungul drumului” este locul semănatului neroditor, unde sămânța a fost aruncată în pământ, dar imediat au venit păsările. Deci evanghelistul ne avertizează că acest pasaj va fi în numele semănatului infructuos, cuvântul nu va fi acceptat.

Un om a alergat în întâmpinarea lui și, aruncându-se în genunchi… Iată, sunt alte două elemente importante. Până în prezent a alergat în întâmpinarea lui Isus îndemonitul, adică un om posedat de ceva mai puternic decât el și care îl ține captiv, și s-a aruncat în genunchi înaintea lui Isus leprosul, adică omul necurat care era considerat exclus de Dumnezeu.

Prin urmare, evanghelistul ne spune că acest oarecare este mai posedat decât un îndrăcit și mai necurat decât un lepros. Preocuparea acestui tip – care este anonim, deci înseamnă că este un personaj reprezentativ – este să afle ce trebuie să facă pentru a obține viața veșnică.

Ei bine, Isus îi răspunde aproape într-un mod enervat, pentru că el a venit să inaugureze împărăția lui Dumnezeu, o societate alternativă, nu a venit să dea indicații pentru viața veșnică. În orice caz, Isus îl trimite la Dumnezeu și la porunci, iar aici Isus elimină cele trei porunci care erau o exclusivitate a lui Israel, cele mai importante porunci, obligațiile față de Dumnezeu, și îi enumeră doar cinci porunci, plus un precept privind comportamentul față de alții.

Pentru viața veșnică nu contează ce și cum ai crezut, ci contează cum i-ai iubit pe frați. Și Isus îi listează: Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă!… Iar aici Isus introduce: Să nu înșeli!, care era un precept și nu o poruncă. De ce Isus l-a pus între porunci, dându-i valoarea de poruncă?

Este un pasaj luat din cartea Deuteronomului, în care se cere să nu fie trișați lucrătorii, angajații. Așadar, Isus insinuează că la baza tuturor bogățiilor – pentru că vom vedea că acest oarecare este foarte bogat – există întotdeauna frauda și înșelăciunea. Și apoi: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!

Individul susține că a făcut toate aceste lucruri încă din tinerețe. Textul grecesc arată că individul își umple gura, mândru, orgolios de toate acestea… În greacă „toate aceste lucruri” se spune tauta panta. E o expresie care umple gura.

Atunci Isus l-a fixat, l-a iubit și i-a spus: „Unu[1] îți lipsește”. Traduc literalmente textul. Evanghelistul nu spune: „un lucru îți lipsește”, ca și cum ar spune: „Ai făcut atât de multe, mai fă și asta”. Nu. „Unu îți lipsește” era o expresie prin care se spunea: „Îți lipsește totul!”. Atât de multe respectări a poruncilor, atât de multe respectări religioase și totuși te-au făcut un individ – după cum am văzut – agitat, îngrijorat.

Atunci Isus, care îl iubește, îi cere să fie fericit făcându-i pe alții fericiți. El s-a dus la Isus pentru a avea mai mult, pentru a primi un sfat pentru viața sa spirituală, iar Isus îl invită să ofere mai mult. Și, într-adevăr, îi spune: Mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor…, adică fă-i fericiți pe alții pentru a fi tu fericit, și vei avea o comoară în cer, adică în Dumnezeu.

Și vino! Urmează-mă! Nu i-a făcut bine acestui individ să-l întâlnească pe Isus. De fapt, la auzul acestor cuvinte el a devenit întunecat la față și a plecat întristat… Și concluzia evanghelistului: căci deținea multe bunuri. Iată de ce la început l-a prezentat pe individ alergând ca un îndemonit și îngenunchind ca un impur. El credea că își stăpânește bunurile, în realitate era stăpânit de ele. Iar posesia acestor bunuri, egoismul care se naște îi închidea comunicarea cu Dumnezeu.

Starea lui este mai gravă decât cea a leprosului, pe care Isus l-a purificat, și mai gravă chiar decât cea a îndrăcitului, pe care Isus l-a eliberat. Ca urmare, Isus se adresează acum discipolilor săi și exclude cu strictețe faptul ca în comunitatea sa să poată intra un bogat, deoarece în comunitatea Împărăției există loc pentru domni, dar nu și pentru cei bogați. Care-i diferența?

Domnul este cel care dă, împarte cu alții; bogatul este cel care are și ține pentru el însuși.

Și Isus chiar explică cât de dificil este pentru cei care posedă bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu. Această declarație a lui Isus creează nedumerire printre ucenici. Ei se bucură că, în sfârșit, un om înstărit intra în grupul său, un bogat care putea asigura întreținerea acestui grup de discipoli care au lăsat totul ca să-l urmeze pe Isus, și el în schimb îl lasă să plece.

Spuneau între ei: „Atunci, cine se poate salva?”. Nu este vorba de mântuirea veșnică, verbul indică întreținerea, supraviețuirea, scăparea de un pericol, adică: „Cum mergem mai departe dacă tu, pe cel care are bani, nu-l vrei aici cu noi?”.

Și Isus spune că este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu. Oamenii cred că siguranța constă în acumulare, pentru Isus siguranța, fericirea, constau în împărțirea cu ceilalți. Și atunci reacționează ucenicul Petru, care, cu un aer de sfidare, spune: Noi am lăsat totul și te-am urmat. Iar aici Isus îi răspunde prin enumerarea unei serii de șapte impedimente care, dacă obstaculează urmarea lui Isus și plenitudinea fericirii, trebuie eliminate. Din acest motiv, afirmă: Nu este nimeni care a lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau ogoare pentru mine și pentru Evanghelie și să nu primească acum, în timpul acesta…, celei mai mici renunțări îi corespunde deplina abundență, de o sută de ori mai mult.

Numărul 100 indică binecuvântarea… Case, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar și persecuții, iar în veacul care va veni, viața veșnică. Viața veșnică este moștenită, nu este obținută prin propriile eforturi, ci este un dar din partea lui Dumnezeu. Apoi, există un ultim verset, care este important, dar nu este în textul liturgic.

Dar toți, chiar dacă sunt primii, trebuie să fie ultimii, iar acești ultimi vor fi primii. Isus a întâlnit pe cineva care în societate este considerat a fi primul și îl invită să devină ultimul, astfel încât ultimii să se poată simți primii.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] Numerele au în Biblie întotdeauna o semnificație teologică, niciodată matematică. În lumea ebraică, în simbologia lor numerică, atunci când unei cifre îi lipsește „unu”, înseamnă că nu există nimic. Dacă cineva are 100 și îl elimină pe „1” din față, rămâne cu zero. Deci Isus vrea să spună: îți lipsește totul! (cf. Alberto Maggi).