Vinde ceea ce ai, apoi vino și urmează-mă!

Duminica a 28-a de peste an – 14 octombrie 2018

Vinde ceea ce ai și urmează-mă! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În timp ce Isus pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat: «Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?». Isus i-a zis: «De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu. Cunoști poruncile: „Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!”».
Atunci el i-a zis: «Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea». Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit și i-a spus: «Unu îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!». Întristat de acest cuvânt, el a plecat abătut, pentru că avea multe bogății.
Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: «Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!». Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: «Copii, cât de greu este să se intre în împărăția lui Dumnezeu! Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu». Iar ei erau peste măsură de uluiți și spuneau între ei: «Atunci, cine se poate mântui?». Privindu-i, Isus le-a spus: «Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile».
28Petru a început să-i spună: «Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat!». 29Isus i-a zis: «Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare pentru mine și pentru evanghelie 30și să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar și persecuții, iar în veacul care va veni, viața veșnică. 31Și mulți dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii vor fi primii».

Marcu 10,17-27

În comunitatea lui Isus nu există loc pentru cei bogați, ci numai pentru domni. Care este diferența? Bogatul este cel care are și ține pentru sine, domnul este cel care, chiar dacă are puțin, dă și împarte cu alții. În Evanghelii, bogații sunt prezentați ca fiind bolnavi de egoism în fază terminală pentru care nu există nicio speranță de mântuire. Să vedem portretul nemilos pe care ni-l face evanghelistul Marcu în capitolul zece, de la versetul 17 înainte.

În timp ce, este vorba despre Isus, mergea pe drum… Iată, evanghelistul introduce deja o cheie de lectură, pentru că drumul este locul semănatului neroditor, este locul unde sămânța a fost aruncată, dar apoi au venit imediat păsările. Deci, evanghelistul ne pune deja în gardă: „Atenție, pentru că în această relatare semănatul lui Isus va fi neroditor!”. Un om, personajul este anonim, a alergat în întâmpinarea lui și, aruncându-se în genunchi… Personajul este anonim, dar evanghelistul ni-l prezintă ca pe unul care aleargă. În Orient nu se aleargă niciodată, alergatul este dezonorant. Aici, până acum, în această Evanghelie, aleargă numai îndrăcitul, deci este o persoană posedată, prizonieră a ceva mai puternic decât ea. Și, aruncându-se în genunchi… În această Evanghelie s-a aruncat în genunchi înaintea lui Isus leprosul, persoana considerată cea mai impură. Prin urmare, acest om fără nume este posedat de ceva care îl exclude de la relația cu Dumnezeu.

Înaintea lui, l-a întrebat: „Învățătorule bun…”. Adică distins, excelent… Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică? Dar Isus nu a venit să ne învețe o cale mai bună de a avea viața veșnică, Isus a venit să modifice această realitate de aici, această societate. Și Isus, de fapt, i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai Dumnezeu”. Pentru viața veșnică ai deja învățătura lui Dumnezeu, și îi spune individului: cunoști poruncile. Ei bine, în enumerarea poruncilor, Isus… Poruncile erau reprezentate figurativ pe două table: pe una erau cele trei exclusiv ale lui Israel, obligațiile absolute față de Dumnezeu, pe cealaltă erau comportamentele, îndatoririle față de oameni, care erau patrimoniu comun al oricărei culturi. Ei bine, pentru viața veșnică Isus nu pune poruncile cu privire la obligațiile față de Dumnezeu, ci doar îndatoririle față de oameni.

Și Isus îi enumeră cinci porunci: Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta! Dar înainte de „cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta”, Isus inserează ceea ce nu este o poruncă, ci este un precept. Este luat din cartea Deuteronomului, din capitolul 24, versetul 14, unde legislatorul spune: „Să nu-l înșeli pe salariatul sărac și nevoiaș și să-i dai plata în aceeași zi, înainte de apusul soarelui, căci e sărac și asta își dorește”. A frauda însemna reținerea pentru sine a plății salariatului. Vom vedea apoi de ce Isus include acest precept.

Atunci el i-a zis: „Învățătorule, toate acestea…”. În textul grecesc se vede cum individul își umple gura mulțumit de toate acestea. De fapt, în limba greacă este „tauta panta”… Auziți cum își umple gura. „Toate acestea le-am păzit din tinerețea mea”. Isus, privindu-l fix… A privi fix înseamnă a intra în adâncurile persoanei. L-a îndrăgit… Privirea lui Isus este însoțită întotdeauna de dragoste. Și i-a spus, traduc literalmente, unul[1] îți lipsește. Adică îți lipsește practic totul. De ce? Și aici evanghelistul face o succesiune de trei verbe la imperativ: mergi, vinde și dă. Mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea o comoară în cer. Iar comoara din cer este cea care nu se distruge și are valoare perenă, în timp ce comorile de pe pământ pot fi expuse multor bogați.

Și apoi Isus adaugă o invitație: Vino! Vino după mine și urmează-mă! Ei bine, el s-a dus la Isus pentru a avea mai mult, pentru a avea unele reguli, unele precepte pentru a fi sigur că va avea viața veșnică, iar Isus l-a luat prin surprindere, pentru că Isus l-a invitat să dea mai mult, nu să aibă mai mult. Dar la auzul acestor cuvinte el s-a întunecat, s-a posomorât, la față și a plecat întristat. S-a dus la Isus îngrijorat și nu i-a făcut bine să-l întâlnească pe Isus pentru că se întoarce tulburat. Care este motivul? Avea multe bunuri. Prin urmare, lecția pe care ne-o dă evanghelistul este că deținem numai ceea ce dăruim, bunurile pe care le reținem pentru noi nu le posedăm, ci ele ne posedă. Iată de ce evanghelistul l-a prezentat ca fiind mai impur decât leprosul și mai posedat decât un îndemonit. Isus a reușit să-l elibereze pe cel îndrăcit, a reușit să-l purifice pe lepros, dar nu poate nimic cu bogatul.

Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra cei care posedă bogății, în realitate sunt posedați de bogății, în împărăția lui Dumnezeu!”. Iată comunitatea împărăției în care nu se acumulează pentru sine, ci se împarte în mod generos cu alții. Discipolii se mirau de cuvintele lui, pentru că, odată ce un bogat poate intra în comunitate, a-i pune drept condiție să se debaraseze de toate este o alarmă. „Cum trăim?”. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: „Copii…”. Isus li se adresează cu atâta tandrețe. Cât de greu este…, desigur, pentru cei bogați vorbește, să se intre în împărăția lui Dumnezeu.

Iar aici Isus face o comparație care este tipică culturii orientale, foarte imaginativă: Mai ușor este ca o cămilă…Cămila era cel mai mare animal cunoscut în acea cultură. Să treacă prin urechea acului… Urechea unui ac are deschizătura cea mai mică. Deci, practic, este imposibil. Isus nu spune că este greu pentru împărăție, ci imposibil, căci pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu el ar trebui să se lepede de bogățiile sale, dar acest lucru un bogat nu-l va face niciodată. Așadar, învățătura pe care ne-o dă evanghelistul este că posedăm numai ceea ce dăm, iar acest lucru ne ajută să intrăm pe deplin în împărăția lui Dumnezeu și să avem viața veșnică. Cei care rețin pentru ei înșiși se exclud de la plinătatea vieții.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] Numerele au în Biblie întotdeauna o semnificație teologică, niciodată matematică. În lumea ebraică, în simbologia lor numerică, atunci când unei cifre îi lipsește „unu”, înseamnă că nu există nimic. Dacă cineva are 100 și îl elimină pe „1” din față, rămâne cu zero. Deci Isus vrea să spună: îți lipsește totul! (cf. Alberto Maggi).