Vei zămisli și vei naște un fiu și îl vei numi Isus

Duminica a 4-a din Advent – 18 decembrie 2011

Vei zămisli și vei naște un fiu – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Și, intrând la ea, i-a spus: «Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!».
Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit».
Maria a spus către înger: «Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?». Răspunzând, îngerul i-a spus: «Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!». Atunci, Maria a spus: «Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!». Și îngerul a plecat de la ea.

Luca 1,26-38

Evanghelia după Luca se deschide cu anunțul a două nașteri: cea a lui Ioan Botezătorul și cea a lui Isus. Sunt nașteri care indică împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu chiar și în cazuri imposibile.

În primul caz părinții sunt în vârstă, iar mama este sterilă, în al doilea este o fecioară care nu a avut încă relații sexuale cu soțul ei. Să auzim cum Luca, evanghelistul, ne descrie toate acestea.

În luna a șasea. În luna a șasea, ca și în ziua a șasea, Dumnezeu își desăvârșește creația. Îngerul Gabriel… Gabri-El înseamnă „puterea lui Dumnezeu”. A fost trimis… Iar aici, de data aceasta, misiunea îngerului este toată în urcare, este dificilă. Dacă înainte a mers la Ierusalim, în sanctuar, în timpul celui mai important moment din viața unui preot, care aparținea uneia dintre cele mai prestigioase clase ale preoției, și a găsit doar neîncredere… Preotul nu a ascultat cuvântul, de aceea a rămas fără cuvinte când trebuia să vorbească poporului. Ei bine, acum situația se prezintă dificilă, îngerul se duce într-o cetate din Galileea; această regiune era atât de disprețuită încât termenul Galileea provine din disprețul cu care profetul Isaía numește acest loc, district, de aici „Ghelil” în ebraică, Galileea noastră, districtul păgânilor.

Al cărei nume era Nazaret. Nazaret este un mic sat niciodată menționat în Biblie. La o fecioară logodită… În limba italiană nu avem termenul echivalent pentru a indica ritualul căsătoriei ebraice. Căsătoria ebraică avea loc în două etape: prima, pe care o numim logodnă[1], când fata avea 12 ani și băiatul 18, avea rolul de a evalua puterea și capacitatea fetei de a face copii și deci de a-i stabili zestrea. Apoi, după această ceremonie, în urma căreia erau soț și soție, fiecare se întorcea acasă, iar un an mai târziu fata era dusă la casa soțului și acolo începea coabitarea.

Așadar, prima parte a căsătoriei se numește logodnă, a doua parte, nuntă; deci este o fecioară deja căsătorită cu un bărbat din casa lui David, al cărui nume era Iosif. Iar numele fecioarei era Maria. Și, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te…”. Deci acest înger al lui Dumnezeu o invită la plinătatea bucuriei. O, plină de har… „Plină de har” nu este o constatare pe care îngerul o face despre virtuțile Mariei, ci spune că a fost umplută cu harul lui Dumnezeu, și o salută ca pe marile personalități care au săvârșit acțiuni importante pentru istoria poporului, ca de exemplu Ghedeon: Domnul este cu tine!

​ Maria este tulburată de acest anunț și pentru că faptul că la vremea aceea se credea că Dumnezeu nu va adresa niciodată vreun cuvânt unei femei – femeia era considerată cea mai îndepărtată de Dumnezeu –, iar îngerul îi spune: Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. „Har” nu este o constatare a virtuților Mariei, ci iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra acestei femei. Iată, vei zămisli… Și începe prima dintre transgresările care caracterizează Evanghelia după Luca. Și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Împotriva oricărei tradiții, nu-i revenea femeii să dea numele copilului, ci tatăl era cel care în mod normal îi dădea copilului numele său, astfel el se perpetua. Aici începe deja ruptura cu tradiția.

Primul indiciu al numeroaselor rupturi cu tradiția pe care Isus le va duce apoi la împlinire. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt… Iosif este exclus din toate acestea. De ce este exclus Iosif? Pentru că tatăl nu transmitea numai viața fizică, biologică, ci transmitea și tradiția, transmitea și spiritualitatea. Iată, în Isus este o nouă creație, el va fi Fiul lui Dumnezeu, îl va urma pe Tatăl. Iar îngerul îi vestește Mariei că în Isus va avea loc împlinirea deplină a promisiunilor pe care Dumnezeu le făcuse poporului său, a unei împărății fără sfârșit.

Maria? Maria acceptă, vrea să cunoască doar modalitățile. Ea spune: Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat? Pentru că încă nu trecuse în a doua fază a căsătoriei. În prima fază nu era permisă întreținerea de relații sexuale cu soțul. Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt…”. Prezența Mariei în această Evanghelie se deschide și se închide sub însemnul Duhului, Maria este femeia Duhului. Asupra ei, la Buna Vestire, coboară Duhul Sfânt, iar apoi ultima dată o vom găsi în partea Evangheliei după Luca numită Faptele Apostolilor, în momentul Rusaliilor; deci Maria este femeia Duhului.

Duhul Sfânt înseamnă că în Isus se manifestă adevărata și noua creație definitivă. Va coborî asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, cel care se va naște va fi sfânt, adică consacrat, și se va numi Fiul lui Dumnezeu, adică spune că el va fi Mesia. Iar drept garanție, drept dovadă a ceea ce îngerul o asigură pe Maria îi spune că Elisabeta, ruda ei, soția lui Zaharia, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe… Așadar, evanghelistul subliniază dificultatea acestei realizări, dar Dumnezeu este credincios promisiunile sale în ciuda tuturor dificultăților. Numai că împlinirea promisiunilor necesită colaborare din partea omului, prin ascultarea cuvântului său, prin încredere – iar Zaharia nu s-a încrezut – și mai ales prin acțiune.

Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă. Bătrânețea și sterilitatea nu sunt probleme pentru acțiunea Domnului, pentru a-și realiza planurile. Pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Puterea creatoare a lui Dumnezeu nu are limite, dar necesită colaborarea omului care, așa cum am spus, trebuie să asculte cuvântul său, să aibă încredere în acest cuvânt și apoi să acționeze în consecință. Atunci, Maria a spus: „Iată slujitoarea…”. Maria nu spune că este o slujitoare a Domnului, ea spune că este slujitoarea. În textele biblice, Israel este numit slujitorul Domnului. Deci Maria se identifică, îi reprezintă pe cei care s-au încrezut întotdeauna în Domnul, Israelul Domnului.

Iar aici este cealaltă transgresare cu care se încheie acest pasaj: Fie mie după cuvântul tău! Cum își permite Maria să accepte această propunere fără să fi consultat și obținut permisiunea din partea tatălui sau a soțului ei? Era de neconceput într-o astfel de cultură ca o femeie să ia vreo decizie fără permisiune, fără autorizația din partea bărbatului casei. Iată, Maria continuă această transgresare. Ea va fi cea care îi va da numele fiului și tot ea va fi cea care va decide fără să-l întrebe nimic pe soțul sau pe tatăl ei. Prin urmare, Evanghelia după Luca se deschide cu această noutate a deschiderii spre nou, a cărei exemplu eclatant este Maria, femeia Duhului.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] La evrei, logodna este un contract oficial legal între un bărbat și o femeie, ce leagă ambele părți (Dt 20,7; 22,23-27). Ea are loc după încheierea contractului de căsătorie între părinții tinerilor. Intervalul dintre logodnă și căsătorie era de un an, timp în care logodnica era considerată soție, deși nu trăiau împreună. O infidelitate din partea logodnicei era considerată adulter. Zestrea ei devine proprietatea viitorului soț, iar în cazul decesului acestuia, ea era considerată văduvă, rămânând în casa socrilor. Cf. Biblia, Iași 2020, p. 1672.