Vegheați, pentru că nu știți când vine stăpânul casei

Duminica 1 din Advent – 3 decembrie 2017

Vegheați, căci nu știți când vine stăpânul casei – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Capitolul 13 al evangheliei lui Marcu este în mod indubitabil cel mai dificil și mai complex din întreaga sa evanghelie. De acest lucru este conștient evanghelistul însuși, care tocmai la versetul 14 scrie: „lectorul să înțeleagă”, pentru că știe că spune ceva foarte complex.

La complicarea tabloului contribuie și alegerile de neînțeles ale liturgiștilor care, de exemplu, în pasajul de astăzi, mutilează versetul inițial, cel care ne ajută la înțelegerea întregului pasaj. Așadar, să citim capitolul 13 din Evanghelia după Marcu, dar să începem de la versetul 32, care a fost omis de liturgiști.

Isus, după ce a vorbit despre sfârșitul Ierusalimului și sfârșitul tuturor puterilor care îl zdrobesc și îl umilesc pe om – iar pentru aceasta se cere colaborarea discipolilor –, anunță sfârșitul individual al fiecărui discipol al său.

Și spune: Cât despre ziua și ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl. Expresia „ziua aceea” apare până acum în evanghelia lui Marcu de trei ori și este întotdeauna în relație cu moartea și înălțarea lui Isus, și anume cu victoria lui Isus asupra morții. De data aceasta însă este aplicată discipolilor, ca să ne arate că nici moartea discipolilor nu va fi un sfârșit, ci un început, nu o înfrângere, ci o victorie.

Ei bine, Isus spune: „Nu vă faceți griji pentru că Tatăl știe”. Această știință nu este o simplă cunoaștere, ci o știință pentru a lucra. În momentul sfârșitului nostru, chiar dacă va fi dramatic și traumatic precum cel al lui Isus, va exista Tatăl care va veni în ajutorul fiilor săi.

Deci este un pasaj care ne invită să avem încredere deplină, să nu ne preocupăm. Nu este important să cunoaștem momentul sfârșitului nostru, ci să știm că acel moment este în mâinile Tatălui. Deci mesajul lui Isus este pe deplin pozitiv și este o invitație la încredere deplină. După ce a spus acestea, Isus, cu două imperative, spune: Aveți grijă! Vegheați! A veghea înseamnă a renunța la somn. În evanghelii, somnul este imaginea renunțării la activitate. Deci invitația este să rămânem în activitate, căci chiar dacă știm că sfârșitul nostru este în mâinile Tatălui, ne revine nouă să colaborăm printr-o activitate fidelă față de mesajul veștii bune.

Iar apoi Isus oferă această imagine: Va fi la fel ca un om care a plecat în călătorie și, lăsându-și casa, a dat… Iar aici traducerea pe care o avem este „a dat putere slujitorilor săi”, dar în realitate este „a dat autoritatea sa slujitorilor săi”. Termenul grecesc este foarte emfatic. Aici, stăpânul, domnul casei, este Isus după moarte. Isus nu are slujitori, el a spus asta în mod clar în această evanghelie: „Nu am venit ca să fiu slujit, ci ca să slujesc”.

Este vorba despre slujitorii comunității, adică unii în slujba celorlalți. Ei bine, celor care își pun viața în slujba altora Isus le acordă însăși autoritatea sa. Ce este autoritatea? Autoritatea în Evanghelia după Marcu este capacitatea de a exercita o funcție divină prin care se comunică viață.

Prin darul Duhului, Isus comunică această autoritate a sa, comunică acest Duh discipolilor săi. Fiecăruia lucrarea lui și i-a poruncit… Verbul „a porunci” apare o singură dată în această evanghelie, cu referire la poruncile lui Moise. Aici în schimb este porunca lui Isus. Este noua relație cu Dumnezeu, care nu mai este bazată pe legile lui Moise, ci pe îmbrățișarea iubirii sale.

Iar porunca care este? Porunca o dă portarul, care în acea cultură era cel care era responsabil de siguranța celor din spate. Este o figură colectivă care privește angajamentul întregii comunități. Și i-a poruncit portarului să vegheze. Verbul „a veghea” va fi repetat de trei ori și știm că numărul „trei” înseamnă „ceea ce este complet”, deci o veghere riguroasă.

Isus îi invită pe membrii comunității sale să exercite o funcție permanentă de slujire care să-i facă recognoscibili. Nu o slujire din când în când, ci o slujire care să fie semnul distinctiv al comunității. Dacă există acest lucru, sfârșitul nu trebuie să ne preocupe pentru că Tatăl ne vine în ajutor.

Și Isus continuă: Vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei… Acestui domn al casei îi este opus domnul viei despre care vorbise Isus, unde via era imaginea lui Israel. Ei bine, acum nu mai există via, imagine a Israelului, ci există casa, imagine a familiarității, a umanității, pentru că mesajul lui Isus nu mai este limitat la un popor, la o națiune, la o religie, ci este un mesaj universal, iar casa este o imagine pe care întreaga omenire o poate înțelege.

Iar apoi Isus împarte noaptea în patru părți (seara, miezul nopții, cântatul cocoșului și dimineața), conform uzului roman, și nu în trei părți, conform uzului ebraic, pentru a arăta că acest mesaj nu mai este limitat la această națiune, ci se extinde la întreaga omenire. Este un mesaj valabil pentru oamenii de orice condiție și de pe orice latitudine.

Și din nou avertismentul lui Isus: Ca nu cumva, venind pe neașteptate… „Pe neașteptate” înseamnă o irupție care nu lasă timp pentru schimbarea atitudinii. Să vă găsească dormind… Așa cum, din păcate, îi va găsi în momentul prinderii lui Isus în grădina Ghetsemani, când acești discipoli vor fi adormiți, incapabili să-și dea adeziunea față de Isus în momentul cel mai important din existența sa.

Și concluzia: Ceea ce vă spun vouă o spun tuturor… Acel mesaj pe care Isus l-a lăsat discipolilor săi este un mesaj pentru întreaga umanitate. Slujirea, ca semn distinctiv care îl face recognoscibil pe om, pe discipol, în mod permanent, obișnuit și distinctiv, este ceea ce îi permite Tatălui să se ocupe de ai săi atunci când va fi momentul sfârșitului.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici