Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră

Duminica a 26-a de peste an – 27 septembrie 2020

I-a părut rău și s-a dus. Vameșii și desfrânatele ajung înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor și bătrânilor poporului: «Ce părere aveți? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul și i-a zis: „Fiule, du-te azi și lucrează în vie!”. El i-a răspuns: „Nu vreau”, dar apoi i-a părut rău și s-a dus. Apoi s-a apropiat de celălalt și i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: „Da, Doamne”, dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voința tatălui?». I-au spus: «Primul».
Isus le-a zis: «Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății, dar nu ați crezut în el, însă vameșii și prostituatele au crezut în el. Vouă însă, deși ați văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeți în el».

Matei 21,28-32

Pentru evanghelistul Matei, conducătorii religioși ai poporului sunt bolnavi de putere în fază terminală pentru care nu există nicio speranță. Acțiunea lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu devine neputincioasă în fața lor. De ce asta? Dumnezeu poate face orice cu păcatul și păcătoșii, iubirea lui reușește să distrugă păcatul, dar nu poate face nimic împotriva celor care acționează din conveniență, și tocmai aceasta este ceea ce fac marii preoți, conducătorii poporului. A existat un antecedent, ei sunt furioși pe Isus, pentru că el, după episodul din templu, a declarat că templul este o peșteră a tâlharilor și atunci acești mari preoți, bătrânii, îl întreabă pe Isus cu ce autoritate poate face acest lucru. Și Isus nu răspunde, ci îi întreabă cu ce autoritate a venit Ioan Botezătorul, iar ei nu răspund. De ce? Se gândesc între ei: dacă vom spune: „Din cer”, el ne va spune: „De ce nu l-ați crezut?”; dacă spunem: „De la oameni”, ne este frică de lumea care îl consideră un profet; deci nu-i răspund. Tot ceea ce fac, decid și întreprind autoritățile religioase este pentru conveniența lor; pentru ei este convenabil ca pentru moment să nu răspundă. Dar Isus nu cedează și îi presează cu această parabolă care este deci adresată conducătorilor poporului, marilor preoți și bătrânilor.

Isus îi întreabă: „Ce părere aveți?”. Deci îi constrânge să dea un răspuns, pentru că au tăcut. „Un om avea doi fii. I s-a adresat celui dintâi și i-a zis: «Fiul meu»”. Termenul este plin de afecțiune, am putea traduce prin „copilul meu”, pentru că este imaginea celui care a fost născut. „Astăzi du-te și lucrează în vie”. Via, știm asta, este imaginea poporului lui Israel. Prin urmare, tatăl îi cere fiului să coopereze cu acțiunea sa, ceea ce Domnul ne cere, să colaborăm cu acțiunea sa creatoare. „El i-a răspuns: «Nu vreau»”. Deci a răspuns brusc, cu răutate. „Dar apoi i-a părut rău”, adică a avut, a simțit remușcări, „și s-a dus. S-a îndreptat spre al doilea și i-a spus la fel”. Așadar, aceeași invitație de a lucra în vie. „Și el i-a răspuns: «Da, doamne»”. Literalmente: „eu, doamne”. Trebuie să fim întotdeauna atenți la acele persoane care spun „da, domnule”. „Dar nu s-a dus”. Aici, în denunțul lui Isus este atenționarea Domnului din profetul Isaia, unde Domnul spune: poporul acesta mă cinstește cu buzele, „da, Doamne”, dar inima lui, adică mintea lui este departe de mine, sau reproșul pe care Isus l-a exprimat: „nu oricine îmi zice „Doamne, Doamne” va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui”.

Și iată că Isus îi strânge cu ușa, adresându-se marilor preoți și bătrânilor, conducătorilor religioși ai poporului: „Care dintre aceștia doi a împlinit voința tatălui?”. Evanghelistul ilustrează încă o dată care este voința Tatălui. Care este voia lui Dumnezeu? A colabora cu însăși acțiunea sa creatoare. Și cum se colaborează la acțiunea creatoare a lui Dumnezeu? Comunicând viață persoanelor. „Care dintre aceștia doi a împlinit voința tatălui? Au răspuns: Primul”. Sunt constrânși să admită. „Isus le-a zis: Adevăr”, deci afirmația lui Isus este solemnă și trebuie luată în serios, „vă spun: publicanii și prostituatele”. Evanghelistul i-a prezentat pe cei dintâi din societate, pe cei considerați cei mai apropiați de Dumnezeu, pe marii preoți și bătrâni, iar acum îi contrapune cu cei din urmă din societate, cu publicanii și prostituatele, și anume exact cu cele două categorii din cauza cărora împărăția lui Dumnezeu întârzia să vină, așa spuneau preoții și fariseii, spiritualitatea. Așadar, tocmai din cauza acestor categorii împărăția lui Dumnezeu nu vine. Ei bine, Isus spune: „vameșii și prostituatele ajung înaintea voastră”. Aici verbul folosit de evanghelist, a preceda, nu este doar o precedență, ci este a lua locul, adică vă suflă locul, vă iau locul „în împărăția lui Dumnezeu”. Deci Isus i-a pus în acest pasaj pe cei mari, pe cei mai apropiați de Dumnezeu, în opoziție cu cei din urmă. De ce acest lucru? Pentru că, așa cum am spus la început, Dumnezeu nu poate face nimic când vine vorba de conveniență, de egoism, lăcomie, interes… Și tocmai acesta este adevăratul Dumnezeu al acestei caste preoțești aflată la putere, tot ceea ce face, face din interes; dar Dumnezeu poate face orice când este vorba de păcătoși, de cei care trăiesc în păcat. Valul iubirii sale îi poate converti cu adevărat. Deci reușește cu publicanii și prostituatele, dar nu și cu liderii religioși.

„Ioan, de fapt, a venit la voi pe calea dreptății”, fidelitatea față de Dumnezeu, „și nu l-ați crezut”. Iată răspunsul pe care nu au știut să-l dea; autoritatea lui Ioan venea din cer sau nu? Acum li-l dă Isus: „nu l-ați crezut”. Nu au crezut. Conducătorii religioși sunt întotdeauna refractari la acțiunea lui Dumnezeu, inutil Dumnezeu le trimite mesageri, le trimite profeți, ei sunt mereu refractari, nu cred. Este o tragedie: cei care trebuiau să-i învețe pe oameni voința lui Dumnezeu sunt primii care nu o cunosc și nu cred în aceasta.

„Și nu l-ați crezut; în schimb publicanii și prostituatele l-au crezut”. Cei pe care voi îi considerați excluși au fost în schimb atinși de acest lucru. „Voi, dimpotrivă, ați văzut aceste lucruri”, așa că nu au nicio scuză, „dar după aceea nici măcar nu v-a părut rău astfel încât să-l puteți crede”. Pentru a treia oară apare termenul „părere de rău”, regret, care a apărut în această parabolă, și apoi va apărea pentru Iuda. Evanghelistul este foarte sever: fiul parabolei se căiește, până și Iuda trădătorul s-a căit mai târziu, dar autoritățile religioase nu, ele sunt complet refractare la acțiunea Domnului.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici