Valorează mai mult viața sau libertatea?
Bioetica și tragedia care are loc în Ucraina ridică întrebări conștiinței noastre morale: a decide care este cea mai mare valoare a vieții noastre înseamnă a ne cunoaște pe noi înșine
Războiul ne obligă să alegem
Apocalipsă înseamnă literalmente «revelație». Există momente în care Istoria bate la ușa conștiinței și impune întrebări decisive, iar dacă răspundem la aceste întrebări avem o revelație. Sunt momentele «apocaliptice». Eu cred că trăim într-un astfel de moment și întrebarea apocaliptică sau revelatoare pe care o simt încolțind în mine este următoarea: valorează mai mult viața sau libertatea?
Viața și libertatea sunt cele două valori decisive pentru existența fiecăruia dintre noi: viața este dimensiunea noastră fizică, libertatea este dimensiunea noastră morală. Între ele ar trebui să existe întotdeauna armonie pentru că este clar că fără viață nu există libertate și că fără libertate nu există viață umană, de aceea fiecare dintre noi aspiră la o viață liberă. Uneori, însă, Istoria nu permite această armonizare firească și ne obligă să alegem, iar în acest caz fiecare trebuie să-și lămurească singur care este valoarea călăuzitoare pentru el: dacă viața sau libertatea. Cred că este exact aceeași alternativă care se prezintă conștiinței în fața suferinței extreme când teritoriul invadat nu este Ucraina, ci trupul nostru, iar invadatorul nu este Putin, ci o boală ireversibilă și invalidantă care transformă progresiv viața reală într-un fel de tortură. Ce valorează mai mult în acel moment apocaliptic pe plan existențial: viața sau libertatea? Sacralitatea vieții fizice sau sacralitatea vieții libere?
Ieri Camera, aprobând proiectul de lege privind moartea voluntară asistată medical, a răspuns implicit că este mai importantă libertatea, continuând să afirme drepturile individului asupra propriei existențe așa cum a început în 1974 odată cu legea divorțului. Dar, din 24 februarie trecut, invazia Ucrainei și distrugerea ei progresivă au transferat și în domeniul eticii sociale alternativa pe care o considerăm de obicei în domeniul bioeticii, întrebându-ne și aici: viața sau libertatea, care dintre cele două are prioritate?
Este clar că există diferențe, pentru că în cazul eutanasiei decidem numai asupra propriei vieți și nu asupra vieții celorlalți, în timp ce în cazul războiului sunt puse în joc și viețile altora și acceptând să participăm la conflict (chiar și numai indirect prin trimiterea de arme) nu ne putem sustrage luării vieții unor ființe umane. Asemănarea, însă, este mai mare decât diferența, pentru că miezul problemei este același și constă în a clarifica care ar trebui să fie principiul călăuzitor al existenței, dacă viața sau libertatea.
Există cei care răspund că viața și de aceea sunt dispuși să-și supună libertatea, înclinându-se în fața invadatorului și acceptând supunerea, poate gândindu-se mai apoi să reziste în mod nonviolent prin forme de nesupunere civilă. Cei care procedează astfel, o fac sau pentru că nu ar putea niciodată să țină în brațe o armă pentru a suprima nici măcar o singură viață, fie ea și a unui nemilos mercenar cecen; sau pentru că, calculând amploarea forțelor implicate, cred că a rezista este inutil, ba chiar crește foarte mult numărul victimelor. Dar există și cei care răspund că libertatea și de aceea sunt dispuși să-și pună în joc viața lor și a celorlalți, contrastându-l cu armele pe invadator pentru că simt datoria morală de a-și apăra țara și pe cei dragi și nu ar accepta niciodată să-și piardă libertatea. Mai bine să mori, spune ei, decât să trăiești ca sclav. Fac același raționament ca și cei de pe un pat de spital care își spun mai întâi singuri lor și apoi lumii: deconectați aparatul ăsta, aceasta nu este viață pentru mine, lăsați-mă să înfrunt moartea așa cum decid eu și ajutați-mă să mor.
Este vorba de două variante deopotrivă legitime și respectabile, în spatele cărora se află filozofii și spiritualități demne de cea mai înaltă considerație. Întrebarea corectă, așadar, în acest punct, nu este «cine are dreptate?», pentru că nu vom ști niciodată: nu există un tribunal absolut al istoriei (pentru credincioși există Judecata universală, dar care este la final, dincolo de istorie). Aici și acum există doar tribunalul relativ al conștiinței fiecăruia dintre noi și, prin urmare, întrebarea corectă este: tu, de ce parte ești? Ce este cel mai important pentru tine, viața sau libertatea? Dimensiunea fizică sau dimensiunea morală a existenței?
Dacă pentru tine este mai importantă viața, îi vei ajuta pe cei care se confruntă cu o afecțiune terminală prin îngrijiri paliative, dar nu vei accepta niciodată cererea lor de sinucidere asistată medical; în același fel îi vei ajuta pe ucraineni din punct de vedere umanitar și diplomatic, dar niciodată din punct de vedere militar, pentru că asta pentru tine echivalează cu a pune paie pe foc, crescând pierderile de vieți omenești. Dacă, în schimb, pentru tine este mai importantă libertatea, vei accepta cererea celor care vor să-și părăsească trupul pentru că nu mai rezistă și, în același mod, vei dori ca ucrainenii, pe lângă faptul de a fi ajutați umanitar și diplomatic, să fie ajutați și militar. Cei care, la fel ca mine, urmează această a doua cale, o fac deoarece consideră că calea diplomatică și cea militară se întăresc reciproc și, mai ales, fiindcă cred că pentru o ființă umană nu există nimic mai important decât simțul dreptății, al demnității și al dorinței de libertate. Aceasta este lecția Bellei ciao: adică faptul că cineva, găsindu-l pe invadator, își spune „simt că mor” și devine partizan. Este clar că acel „simt că mor” nu exprimă o dorință de moarte, ci o dorință de viață, de viață liberă însă, pentru că cei care cântă astfel simt că, dacă nu este liberă, viața nu este umană. Îmi aduc aminte de cuvintele pe care Dante îl face pe Virgil să le pronunțe ca răspuns lui Cato. De fapt, se întâmplase ca acesta în calitate de gardian al accesului în Purgatoriu să se opună intrării lui Dante, viu, în acea împărăție a morților, căruia Virgil în apărarea lui Dante i-a spus: «Or ti piaccia gradir la sua venuta: / libertà va cercando, ch’è sì cara, / come sa chi per lei vita rifiuta» [Acum te rog să primești venirea lui: el caută libertatea, care este atât de prețioasă, așa cum știe oricine în numele ei renunță la propria viață] (Purgatoriu, I, 70-72). Uneori, pentru libertate, putem refuza și viața, așa cum făcuse de altfel însuși Cato, sinucigându-se pentru a nu cădea în mâinile Cezarului și pe care Dante, a cărui credință creștină era foarte intensă, nu îl plasează, spre deosebire de Pier della Vigna și alți sinucigași, în Iad, ci în Purgatoriu, atestând astfel că uneori, pentru demnitatea propriei existențe, este legitim să alegem să ne ducem mai devreme. Fie într-un pat de spital, fie pe un câmp de luptă.
A face acest discernământ în teatrul propriei conștiințe morale înseamnă să ne confruntăm cu cea mai înaltă lucrare filozofică și spirituală la care suntem chemați astăzi de dansul macabru pe care Istoria îl conduce asupra orașelor și satelor ucrainene și asupra ființelor vii (oameni, animale, plante) care locuiesc sau au locuit acolo. Astăzi mai mult ca oricând sarcina gândirii constă în a ridica chestiuni de principiu, radicale, existențiale, și nu contează că poate nu dormim sau ne trezim în miezul nopții: nu ne-am născut să dormim. De asemenea, este adevărat că munca serioasă asupra sinelui dă roade în cele din urmă, duce la eliberarea de furie și angoasă, dăruiește lumina bună care vine din autocunoașterea sinceră. «Cunoaște-te pe tine însuți» era maxima gravată pe templul lui Apollo din Delphi, bază a filozofiei lui Socrate, iar astăzi putem ajunge să ne cunoaștem pe noi înșine înfruntând întrebarea impusă de războiul din Ucraina, identică cu cea a materiei bioetice, despre care este cea mai mare valoare dintre viață și libertate.
Vito Mancuso, La Stampa, 11 martie 2022
Sursa: Vito Mancuso
Vito Mancuso este teolog și filosof, în prezent profesor de master în Meditație și Neuroștiințe la Universitatea din Udine. Anterior a predat la Universitatea San Raffaele din Milano și la Universitatea din Padova. Ultima sa carte este A proposito del senso della vita (Apropo de sensul vieții), Garzanti 2021. Printre celelalte lucrări ale sale: I quattro maestri (Cei patru maeștri), Garzanti 2020 (despre Socrate, Buddha, Confucius și Isus), Il coraggio e la paura (Curajul și teama) (2020), La forza di essere migliori (Puterea de a fi mai buni) ( 2019), La via della bellezza (Calea frumuseții) (2018), Il bisogno di pensare (Nevoia de a gândi) (2017), Il coraggio di essere liberi (Curajul de a fi liberi) (2016), Dio e il suo destino (Dumnezeu și destinul lui) (2015), Questa vita (Această viață) (2015), Io amo (Eu iubesc) (2014), La vita segreta di Gesù (Viața secretă a lui Isus) (2014), Il Principio passione. La forza che ci spinge ad amare (Principiul pasiunii. Forța care ne determină să iubim) (2013), Il Caso o la Speranza? Un dibattito senza diplomazia (Întâmplarea sau Speranța? O dezbatere fără diplomație) (2013), Obbedienza e libertà (Supunere și libertate) (2012), Io e Dio (Eu și Dumnezeu) (2011), La vita autentica (Viața autentică) (2009), Disputa su Dio e dintorni (Dispută despre Dumnezeu și împrejurul lui) (2009), L’anima e il suo destino (Sufletul și destinul său) (2007), Hegel teologo (Teologul Hegel) (1996 și 2018), etc., dintre care unele au fost traduse în diferite limbi. În Germania a fost publicată o monografie despre el: Essentials of Catholic Radicalism. An Introduction to the Lay Theology of Vito Mancuso, Frankfurt am Main 2011 (Elementele esențiale ale radicalismului catolic. O introducere în teologia laică a lui Vito Mancuso, Frankfurt pe Main 2011).
