Văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toți

Duminica a 32-a de peste an – 11 noiembrie 2012

Văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toți cei care pun în cutia pentru ofrande – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Marcu 12, 38-44

În acel timp, Isus, în învățătura lui [în templu], spunea mulțimilor: «Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, să fie salutați prin piețe, să ocupe primele scaune în sinagogi și locurile dintâi la ospețe! Ei devorează avutul văduvelor și se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră».

Stând în fața vistieriei, privea cum punea mulțimea banii în caseta pentru ofrande.

Mulți bogați puneau mult. A venit și o văduvă săracă și a pus două monede mici, câțiva bani.

Atunci i-a chemat pe discipolii săi și le-a zis: «Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toți cei care pun în caseta pentru ofrande, pentru că toți au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viața ei».

Ieșind din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Învățătorule, iată ce pietre strălucitoare și ce construcții splendide!». Isus i-a zis: «Vezi aceste construcții mărețe? Nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată».

Marcu 12,38-44

După alungarea vânzătorilor și cumpărătorilor din templu, s-a declanșat împotriva lui Isus atacul reprezentanților instituției religioase. De la marii preoți până la farisei, irodieni, saducei, cărturari, iar acum Isus este cel care preia contraatacul. Este ceea ce citim în Evanghelia după Marcu, capitolul 12, versetele 38-44.

Este o pagină teribilă prin violența verbală cu care Isus se lansează asupra celor mai înalți reprezentanți ai instituției religioase. Evanghelistul scrie: „Le spunea…”. Isus se adresează mulțimii, deci ceea ce va spune este foarte important și interesează întregul popor.

„În învățătura lui”. Se folosește termenul care indică „doctrina”, deci aceasta face parte din învățătura lui Isus. „Feriți-vă”, este la imperativ și înseamnă „fiți atenți!”; Isus ne invită să ne ferim de o anumită categorie de persoane. De cine ne invită Isus să ne păzim? De cei păcătoși, de necredincioși, de cei fărădelege? În mod incredibil, Isus ne spune să ne ferim, pentru că sunt persoane periculoase, de cărturari: „Feriți-vă de cărturari”.

Cărturarii – știm asta – erau teologii oficiali ai magisteriului lui Israel, învățătura lor era echivalentă cu cuvântul lui Dumnezeu, se bucurau de un mare prestigiu și erau deținătorii doctrinei. Ei bine, Isus spune: „feriți-vă de acest soi de oameni!”. Și întrucât Evanghelia nu este o știre, ci teologie, evanghelistul introduce trei elemente pentru a-i distinge pe cărturarii din toate timpurile. Să le vedem.

Isus spune că acești cărturari „adoră să umble în haine lungi”. Iată prima caracteristică prin care recunoaștem persoanele de care trebuie să stăm departe pentru că sunt periculoase: se îmbracă în mod diferit de ceilalți. Poartă haine prin care vor să indice rangul lor, importanța și relația lor cu Domnul.

Deci, prima indicație pe care o dă Isus este: „feriți-vă de aceste persoane care se îmbracă diferit, pentru că sunt periculoase!”.

„Să fie salutați prin piețe”, adică le place să fie respectați, doresc ca această importanță a lor să fie recunoscută, să fie apreciată de oameni.

„Să ocupe primele locuri în sinagogi”. În sinagogi, primele locuri erau cele mai vizibile, cele aflate deasupra oamenilor, deci întotdeauna în așa fel încât să se distingă de toate celelalte. „Și locurile dintâi la ospețe”, care era locul de lângă gazdă, unde ești servit primul și cel mai bine. Și, prin urmare, nu sunt numai de o vanitate insațiabilă, ci și de un apetit insațiabil; practic ei ocupă întregul spațiu al vieții, de la sinagogi până la piețe și banchete.

Stăpânirea lor se extinde la întreaga viață a omului. Dar Isus continuă: Ei devorează casele văduvelor. Văduva, în Biblie, este imaginea persoanei care, neavând un bărbat care să aibă grijă de ea, un bărbat pe care se poate sprijini, este o persoană lipsită de apărare. Deci văduva nu este atât acea femeie căreia îi lipsește soțul, ci văduva îi reprezintă pe cei lipsiți de apărare, persoanele fără nicio apărare în societate.

Și aici evanghelistul nu scrie, așa cum văd scris în traducere, „se roagă îndelung pentru a fi văzuți”, ci spune: „se prefac că se roagă îndelung”. Isus nu le recunoaște nici măcar rugăciunea, rugăciunea lor este doar o prefăcătorie, este o recitare, pentru că – așa cum vom vedea – Dumnezeul lor este altul. Dumnezeul lor este interesul.

Ei bine, aceasta este singura dată când Isus condamnă o categorie de persoane: „Ei vor primi o condamnare mai aspră”. Isus, care nu-i condamnă pe păcătoși, îi condamnă pe cei mai înalți reprezentanți ai instituției religioase. Și care va fi această condamnare? O exprimase deja în parabola viticulturilor ucigași: le va lua via.

Dar Isus continuă. „Stând în fața vistieriei…”. Adevăratul Dumnezeu al templului iată cine este: vistieria, mamona, interesul, conveniența. Acești cărturari, acești teologi, fac totul pentru propriul lor interes, pentru propria lor conveniență. „Privea cum punea mulțimea banii în cutia pentru ofrande”. Este un Dumnezeu care cere încontinuu și cere din ce în ce mai mult.

„Mulți bogați puneau mult”. Știm că templul din Ierusalim era cea mai mare bancă din Orientul Mijlociu. „Dar a venit și o văduvă săracă”. Iată că revine văduva, acele văduve pe care Isus tocmai le-a descris, cele care au fost devorate în averile lor de lăcomia nesățioasă a cărturarilor. „Și a pus două monede mici, care valorează un ban”, adică practic nimic.

„Atunci i-a chemat pe discipolii săi”. Încă o dată Isus trebuie să-i cheme pe discipoli. Dar de ce Isus trebuie să-i cheme mereu în această Evanghelie? Pentru că sunt departe. Discipolii îl însoțesc, dar nu-l urmează. Ei urmează o idee despre un mesia triumfător și nu pot înțelege noutatea adusă de Isus. Atunci Isus trebuie să-i cheme din nou. Atenție, ceea ce Isus spune acum despre văduvă nu este un elogiu sau o laudă, ci un strigăt de compasiune pentru o victimă a instituției religioase, victimă și complice.

Victimă a unui Dumnezeu vampir care stoarce sângele fiilor săi. Și le-a spus: „Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus în caseta pentru ofrande…, pentru a treia oară revine termenul „vistierie”, indicând că acesta este adevăratul Dumnezeu al templului, „mai mult decât toți ceilalți. Într-adevăr, toți au pus o parte din surplusul lor. Ea însă, în mizeria ei, a pus tot ceea ce avea”, literalmente „toată viața ei”.

Pentru a înțelege lamentația lui Isus, trebuie să ne raportăm la lege. În lege, în cartea Deuteronomului, se stabilea că prin ofrandele templului trebuiau să fie întreținute văduvele și orfanii. Ei bine, prin teologia și voracitatea lor insațiabilă, cărturarii transformaseră acest lucru. Nu numai că văduvele nu erau întreținute cu ofrandele templului, ci chiar ele trebuiau să întrețină templul oferind și propria lor viață.

Prin urmare, cea a lui Isus nu este o laudă, ci o lamentație. Cel care este cunoscut în psalmi ca fiind apărătorul văduvelor devine aici un vampir care stoarce viața văduvelor.

Iar pentru a înțelege mai bine reacția lui Isus, trebuie să adăugăm câteva versete care lipsesc din versiunea liturgică. Isus părăsește templul și unul dintre discipolii săi îi atrage atenția: „Învățătorule, iată ce pietre splendide și ce construcții mărețe!”. În textul grecesc, discipolul își umple gura: potapoi litoi și potapai oikodomai. Își umple gura cu aceste măreții. Dar Isus răspunde: „Nu va rămâne aici piatră peste piatră care să nu fie distrusă”.

Templul, simbol al unei instituții care, în loc să-i protejeze pe oameni, îi exploatează, în loc să le ajute pe văduve, le stoarce de sânge, nu are dreptul să existe, pentru că este contrar voinței Tatălui care își iubește toate făpturile.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

Alberto Maggi 11 novembre 2012 (Mc 12,38-44)