Va deveni în el izvor de apă

Duminica a 3-a din Postul Mare – 23 martie 2014

Va deveni în el izvor de apă, care țâșnește spre viața veșnică – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, biblist

Ioan 4, 5-42

În acel timp, Isus a părăsit Iudeea și s-a dus din nou în Galileea, dar trebuia să treacă prin Samaria.

A venit, așadar, într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de ținutul pe care Iacob l-a dat fiului său, Iosif. Acolo era izvorul lui Iacob. Atunci, obosit fiind de drum, Isus s-a așezat pe izvor. Era pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: «Dă-mi să beau!». Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Așadar, femeia samariteană i-a zis: «Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?». De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii.

Isus a răspuns și i-a zis: «Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este acela care îți spune „Dă-mi să beau!”, tu ai fi cerut de la el și el ți-ar fi dat apă vie». Femeia i-a spus: «Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? Nu cumva ești tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna și au băut din ea el, fiii lui și turmele lui?».

Isus a răspuns și i-a zis: «Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată și apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică». I-a zis femeia: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin aici să scot!». El i-a zis: «Du-te și cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!». Femeia a răspuns și i-a zis: «Nu am bărbat». Isus i-a spus: «Bine ai zis „Nu am bărbat”, pentru că ai avut cinci bărbați, și cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privința asta ai spus adevărul».

Femeia i-a zis: «Doamne, văd că tu ești profet. Părinții noștri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneți că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore». Isus i-a spus: «Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim! Voi adorați ceea ce nu cunoașteți. Noi adorăm ceea ce cunoaștem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr, căci și Tatăl astfel de adoratori își caută. Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să-l adore». Femeia i-a zis: «Știu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăța toate». Isus i-a zis: «Eu sunt, cel care îți vorbesc!».

Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Și se mirau că vorbește cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: «Ce cauți?» sau: «De ce vorbești cu ea?». Atunci, femeia și-a lăsat urciorul, a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: «Veniți și vedeți omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristosul?». Ei au ieșit din cetate și au venit la el. Între timp, discipolii îl rugau: «Rabbi, mănâncă!». Dar el le-a zis: «Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți».

Așadar, discipolii ziceau unii către alții: «Oare i-a adus cineva de mâncare?». Isus le-a zis: «Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneți voi: „Mai sunt încă patru luni și vine secerișul”? Iată, eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți lanurile că sunt albe pentru seceriș! Deja secerătorul își primește plata și adună roadele spre viața veșnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: „Unul este semănătorul, altul secerătorul”. Eu v-am trimis să secerați ceva pentru care nu ați trudit. Alții au trudit, iar voi ați intrat peste truda lor».

Mulți dintre samaritenii cetății aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: «Mi-a spus tot ce am făcut». Așadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Și cu mult mai mulți au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: «Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii».

Ioan 4, 5-42

În Evanghelia după Ioan sunt trei personaje feminine cărora Isus li se adresează cu apelativul de „femeie”, care înseamnă „mireasă, soție”, și reprezintă în vreun fel miresele lui Dumnezeu. Relația dintre Dumnezeu și poporul său, prin profeți, în special de la Oséa încoace, profetul Samariei, era reprezentată ca cea a unei căsătorii. Dumnezeu era mirele și poporul mireasa lui.

Deci în această Evanghelie Isus se adresează mamei sale la nunta din Cana numind-o „femeie”, adică „mireasă”… Mama reprezintă poporul care a fost întotdeauna credincios lui Dumnezeu, martor al noului legământ pe care Isus va veni să-l propună, pentru că în cel vechi nu există vin, adică lipsește iubirea.

Apoi, în pasajul pe care îl vedem acum, Isus se adresează cu același apelativ, „femeie, soție”, femeii adultere, mireasa adulteră, pe care mirele merge să o recucerească nu prin amenințări sau pedepse, ci printr-o ofertă de iubire și mai mare. În fine, al treilea și ultimul personaj feminin căruia Isus i se va adresa cu apelativul de „femeie” este Maria Magdalena, care reprezintă noua comunitate, mireasa Domnului.

În acest pasaj există intenția lui Dumnezeu, care este Isus, de a o recupera pe soția adulteră. Iată de ce în versetul pe care, din păcate, liturgia l-a eliminat din această lectură (versetele 3 și 4) citim că Isus a părăsit Iudeea și s-a îndreptat din nou spre Galileea și, scrie evanghelistul, trebuia deci să treacă prin Samaria.

Acest „trebuia să treacă prin Samaria” nu se datorează unui itinerar geografic. În mod normal, din Iudeea spre Galileea se mergea prin valea mai confortabilă și mai liniștită a Iordanului, pentru că, existând vrăjmășie între galileeni, iudei și samariteni, traversarea acelei regiuni însemna a întâmpina necazuri. Și de multe ori se murea. Deci acest „trebuia” din partea lui Isus „să treacă prin Samaria” nu se datorează unor motive de itinerar, ci unor motive teologice.

Tocmai mirele este cel care se duce să-și recâștige mireasa adulteră. Evanghelistul ne prezintă o femeie samariteană, anonimă. Când personajele sunt anonime înseamnă că sunt personaje reprezentative ale unei realități pe care evanghelistul vrea să o prezinte. Iar Isus, fără a ține seamă de conflictele de rasă, religie și sex, i se adresează acestei femei, cerându-i apă de băut. Este un lucru pe care un bărbat iudeu nu l-ar fi făcut niciodată, cerându-i apă de băut unei femei, și pe deasupra unei samaritence, unei dușmane, care este considerată impură.

De fapt, femeia samariteană se minunează și îl întreabă pe Isus: Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie? Și, subliniază ea, un bărbat nu vorbește cu o femeie, iar apoi ea este o samariteancă. Samaritenii, din cauza idolatriei lor pe care o vom vedea acum, erau considerați impuri, dușmani ai lui Dumnezeu și dușmani ai tuturor oamenilor. Iar evanghelistul subliniază în mod diplomatic: De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii, adică se snopeau în bătăi de fiecare dată când se întâlneau.

Ei bine, Isus a cerut un semn minim de primire, de ospitalitate, pentru a răspunde apoi cu darul său. Și Isus îi răspunde: „Dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu”. Mirele merge să-și recucerească mireasa adulteră, nu prin amenințări, ci printr-o ofertă și mai mare a iubirii sale. Și Isus spune: „Dacă ai cunoaște acest dar și pe cel care îți dă apă de băut, tu însăți i-ai fi cerut apă vie”, adică apa din izvor.

Iar aici dialogul are loc între doi termeni diferiți privind locul acestei ape. Ne pare rău că traducătorii nu țin cont de acest lucru. În timp ce femeia vorbește despre fântână, care înseamnă un loc unde există apă, dar apa nu este vie și, mai presus de toate, necesită efortul omului, în cazul de față al femeii, de a scoate apă…

Fântâna este imaginea Legii, iar apa este cea care dă viață. În timp ce femeia vorbește despre fântână, adică ea nu cunoaște un dar gratuit, Isus îi vorbește despre izvor. Apa din izvor este vie, țâșnește și, mai presus de toate, nu necesită niciun efort din partea femeii însetate, decât să bea. De fapt, Isus îi răspunde: Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou. Imagine a Legii. Legea nu reușește să răspundă dorinței pe care fiecare om o poartă în interiorul său.

Pentru că, potrivit Legii, omul este mereu limitat, inadecvat, nu își îndeplinește obligațiile. Dar Isus declară: cel care bea apa pe care i-o voi da eu nu va mai avea sete în veci. Mesajul lui, persoana lui, este răspunsul lui Dumnezeu la dorința de plinătate pe care fiecare persoană o poartă în interiorul ei. Și, adaugă Isus: apa pe care i-o voi da eu va deveni în el, deci nu mai este o apă exterioară, ci o apă interioară, un izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică. Iubirea lui Dumnezeu, care prin Isus îi este comunicată omului, în măsura în care omul o primește și o transmite altora, în acest dinamism al unei iubiri primite și al unei iubiri comunicate, realizează, face să crească și maturizează existența sa pentru totdeauna. Face ca viața sa să devină indestructibilă.

Deci nu este o experiență a respectării unei legi exterioare omului, ci experiența unei forțe interioare, pentru că Dumnezeu nu-i conduce pe oameni emițând legi pe care aceștia trebuie să le respecte, ci comunicându-le propria sa capacitate de iubire. În acest moment, în mod ciudat, Isus îi cere femeii să meargă să-și cheme soțul. Răspunsul femeii este că nu are soț. Și Isus îi arată că a avut cinci soți.

Ce înseamnă acest lucru? Am văzut că femeia este anonimă; personajele anonime sunt personaje reprezentative, deci femeia reprezintă Samaria. Iar acești cinci soți ce sunt? Această regiune fusese populată de coloniști din alte națiuni care își aduseseră cu ei zeitățile lor. Deci pe cinci munți erau cinci temple pentru cinci zeități. Apoi, pe Muntele Garizim, templul lui Iahve.

Deci îl adorau pe Iahve, dar împreună cu ceilalți zei. Iar „domn” și „soț” au aceeași semnificație în limba ebraică. Femeia înțelege. Înțelege că cel pe care l-a numit Domn este acum un profet, și face referință la tradiție: Părinții noștri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneți că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore. A înțeles referința lui Isus și este dispusă să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu.

Numai că vrea să știe unde. Există multe sanctuare, în special cel important de pe Garizim, unde este adorat Dumnezeul lui Israel, dar există și cel din Ierusalim. Atunci ea este dispusă să se întoarcă la Dumnezeu, dar vrea să știe unde. Iată noutatea importantă pe care Isus o proclamă acestei femei samaritene: sfârșitul templului, sfârșitul cultului. Crede-mă, femeie, i se adresează numind-o „femeie, mireasă”, vine ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim!

Ea se referă la părinți, „părinții noștri”, Isus o invită să-l primească pe Părintele; ea credea că trebuie să meargă în vreun loc pentru a-i oferi lui Dumnezeu, Isus îi spune că acum a început epoca în care Dumnezeu este cel care li se oferă oamenilor, le cere să fie primit pentru a le crește capacitatea de iubire și a-i face capabili de o iubire generoasă și necondiționată precum cea a lui. Iată anunțul important al lui Isus: Însă vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr.

„Duh și adevăr” este o expresie care indică iubirea credincioasă. Singurul cult pe care îl cere Dumnezeu nu pleacă de la oameni către Dumnezeu, ci de la Tatăl către oameni. Este comunicarea iubirii sale pe care omul și-o însușește, iar singurul cult pe care Dumnezeu i-l cere este prelungirea acestei iubiri. „Duh și adevăr” înseamnă o iubire adevărată. Când iubirea este adevărată? Când iubirea este fidelă. Căci… Iar aici este traducerea Conferinței Episcopale Italiene… Căci Tatăl astfel vrea să fie cei care îl adoră. Este mai bine să mergem la textul original, unde evanghelistul spune: Căci Tatăl astfel de adoratori își caută.

Este atât de mare urgența Tatălui de a se manifesta oamenilor, încât Tatăl îi caută pentru a-și realiza planul său de iubire. Și iată expresia minunată a lui Isus: Dumnezeu este duh. Duhul nu este ceva abstract, ci înseamnă energia vitală creatoare. Iar cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să-l adore, în iubire fidelă. Deci Dumnezeu este energie creatoare a iubirii care nu cere decât să fie primit de om pentru a-și prelungi iubirea pentru întreaga umanitate. Aceasta este noutatea adusă de Isus. Este sfârșitul templului, pentru că nu mai este nevoie de templu, şi sfârșitul cultului, care era o diminuare a omului față de Dumnezeu.

Omul trebuia să se priveze de ceva pentru a-i dărui lui Dumnezeu. În noul cult, Dumnezeu este cel care se oferă oamenilor pentru ca, împreună cu el și asemenea lui, ei să se dăruiască întregii omeniri.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice