Urgența unei reforme
Deschiderea papei Francisc spre diaconatul feminin
Poate că ne aflăm în prezența primei mișcări semnificative a ceea ce ar putea fi o revoluție cu adevărat epocală. Cred că este cea mai importantă dintre toate inițiativele meritorii de reformă întreprinse până acum de pontificatul lui Francisc. De fapt, dacă există o cale privilegiată pentru reînnoirea de care Biserica Catolică are o nevoie imensă astăzi, aceasta este calea feminină.
Mai mult decât reforma curiei, mai mult decât ecumenismul, mai mult decât reforma moralei sexuale, mai mult decât libertatea învățământului în facultățile teologice, mai mult decât multe alte lucruri, intrarea femeilor în structura ierarhică a Bisericii Catolice ar avea efectul de a transforma în mod ireversibil această instituție venerabilă și oarecum hârbuită.
Luând act de emanciparea feminină care ajunsese de acum la împlinire în Occident în toate domeniile vitale, Ioan Paul al II-lea a produs o serie de documente extrem de elogiative față de ceea ce el definea „geniu feminin”, să ne gândim la scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem din 1988 și la specifica Scrisoare către femei din 1995. Dar nici în aceste texte și nici în altă parte, papa polonez nu a definit vreodată ce a vrut să spună cu adevărat prin această expresie, folosită ulterior de mai multe ori de către Benedict al XVI-lea în intervențiile sale pe această temă. De asemenea și papa Francisc a vorbit despre „geniul feminin” în îndemnul apostolic Evangelii gaudium din 2013. Ieri însă, odată cu deschiderea către diaconatul feminin, vorbind în fața a peste opt sute de călugărițe superioare, această expresie papală ermetică a primit în sfârșit posibilitatea de a trece de la o proclamație retorică edificatoare la o cale instituțională concretă. Poate că în curând nu vom mai vorbi despre geniul feminin, ci despre geniile feminine, pentru că fiecare femeie va avea în sfârșit posibilitatea de a reveni la dăruirea cu drepturi depline a moștenirii sale genetice întregului organism al Macii Biserici, care acum este în mintea ei feminină doar în termeni de gramatică, în timp ce din punct de vedere al dreptului canonic este exclusiv masculină (și de aici sterilitatea ei actuală, deoarece și viața spirituală, pe lângă viața biologică, are nevoie de cromozomi y și cromozomi x).
Am folosit expresia „a reveni la dăruire” pentru că deschiderea lui Francisc către diaconatul feminin nu este o noutate absolută, deja în Noul Testament se vorbește despre diaconițe. Ba mai mult, această deschidere papală poate duce la revoluția epocală despre care vorbeam tocmai pentru că face trimitere la o dublă fidelitate: la o fidelitate față de prezent, cu scopul de a face ca Biserica Catolică să fie la înălțimea vremurilor în care emanciparea feminină este, cel puțin în Occident, un proces aproape încheiat, și la o fidelitate față de trecut, cu scopul de a recupera extraordinara inovație noutestamentară în ceea ce privește rolul femeilor. De fapt, dacă citim Evangheliile putem vedea cum Isus, într-un mod complet discontinuu față de practica rabinică a vremii, a căutat și a încurajat prezența feminină. De exemplu, Luca scrie că în ministerul său itinerant „erau cu el cei Doisprezece și unele femei”, dându-le și numele: Maria Magdalena, Ioana, Suzana și adaugă „multe altele”, expresie din care este legitim să deducem un număr de femei care îl urmează mai mult sau mai puțin egal cu cel al bărbaților. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că Biserica primară a cunoscut diaconese, așa cum reiese din Sfântul Paul care scrie: „V-o prezint pe Febe, sora noastră, care este diaconesă a bisericii din Cancreea” (Romani 16,1; textul oficial al CEI [Conferința Episcopală Italiană] este, din păcate, infidel față de original pentru că traduce grecescul diákonon cu „slujitoare”! Este foarte diferită Bible de Jérusalem care traduce în mod corect „diaconesse de l’Église”).
Ce rezultat va avea asupra diaconatului feminin comisia de studiu care urmează să fie înființată? Cât timp va trece înainte de a-și începe efectiv activitatea? Cât timp va trece înainte de a-și prezenta rezultatele? Iar acestea ce savoare vor avea? Sunt întrebări la care nu se poate răspunde în acest moment, dar reforma feminină a papei Francisc este cu siguranță o urgență de care Biserica nu se mai poate dispensa. Este pur și simplu o chestiune de dreptate: când intrăm în orice biserică pentru liturghie, femeile sunt întotdeauna în majoritate netă, cum este posibil ca niciuna dintre ele să nu poată comenta Evanghelia de la altar? Diaconatul feminin va pune capăt acestei nedreptăți și va deschide multe căi noi.
Este un vis destinat să devină realitate? Nimeni nu știe, dar cu siguranță succesul reformei feminine a papei Francisc va depinde de capacitatea de a ști să arate dubla fidelitate care este în joc: fidelitate față de femeile de astăzi și fidelitate față de Învățătorul de acum două mii de ani, fidelitate față de actualitate și fidelitate față de acel etern principiu de paritate care a apărut în momentul creației: „Și Dumnezeu a creat ființa umană după chipul său, după chipul lui Dumnezeu a creat-o, bărbat și femeie i-a creat”.
Vito Mancuso, La Repubblica, 13 mai 2016.
Sursa: Vito Mancuso
