Urări incomode
Dragilor, nu mi-aș îndeplini datoria de episcop dacă v-aș spune „Crăciun fericit!” fără să vă deranjez. Eu, in schimb, vreau sa vă deranjez. De fapt, nu suport ideea de a fi nevoit să adresez urări inofensive, formale, impuse de rutina calendarului. Chiar mă flatează ipoteza că cineva le va respinge expeditorului ca fiind nedorite.
La mulți ani incomozi, așadar, iubiții mei frați!
Isus, care se naște din iubire, să vă dea dezgustul unei vieți egoiste, absurde, fără impulsuri verticale și să vă facă să vă inventați o viață plină de dăruire, de rugăciune, de tăcere, de curaj. Pruncul care doarme pe paie să vă răpească somnul și să facă să vă simțiți perna patului tare ca un bolovan, până când nu veți oferi ospitalitate unei persoane evacuate din propria-i casă, unui marocan, unui sărac în trecere.
Dumnezeul care devine om să vă facă să vă simțiți ca niște viermi de fiecare dată când cariera voastră devine idolul vieții voastre, întrecerea, proiectul zilelor voastre, spatele celuilalt, instrumentul ascensiunii voastre.
Maria, care nu găsește decât în bălegarul animalelor leagănul în care să-și depună cu tandrețe rodul pântecelui ei, să vă constrângă cu ochii ei răniți să suspendați dorul tuturor colindelor de Crăciun, până când conștiința voastră ipocrită nu va accepta că coșul de gunoi, incineratorul unei clinici sunt mormântul fără cruce al unei vieți suprimate.
Iosif, care în fața miilor de uși închise este simbolul tuturor dezamăgirilor părintești, să vă tulbure chefurile meselor din ajunul Crăciunului, să vă mustre pentru căldura tombolelor voastre, să provoace scurtcircuite risipei luminilor voastre decorative, până când nu veți intra în criză din cauza suferinței atâtor părinți care varsă lacrimi secrete pentru copiii lor fără noroc, fără sănătate, fără un loc de muncă.
Îngerii care vestesc pacea să aducă încă război liniștii voastre adormite, incapabile să vadă că puțin mai departe de o palmă, cu factorul agravant al tăcerii voastre complice, se consumă nedreptăți, sunt evacuați oameni din casele lor, se fabrică arme, se militarizează pământul celor umili, se condamnă popoarele la exterminarea prin foamete.
Săracii care aleargă la peșteră, în timp ce cei puternici complotează în întuneric, iar orașul doarme în indiferență, să vă facă să înțelegeți că, dacă vreți să vedeți și voi „o lumină mare”, trebuie să porniți de la cei din urmă. Că pomenile celor care se joacă pe spinarea oamenilor sunt tranchilizante inutile. Că blănurile cumpărate cu al treisprezecelea salariu din salarii multiple arată bine, dar nu încălzesc. Că întârzierile în construcțiile publice sunt acte de sacrilegiu, dacă sunt provocate de speculații corporative.
Păstorii care veghează noaptea, „păzind turma”, și scrutează zorii, să vă dea simțul istoriei, încântarea așteptării, bucuria abandonului în Dumnezeu. Și să vă inspire dorința profundă de a trăi săraci, care este singurul mod de a muri bogați.
Crăciun fericit! Peste vechea noastră lume care moare, să se nască speranța.
+ Tonino Bello
Antonio Bello, mai cunoscut sub numele de don Tonino (Alessano, 18 martie 1935 – Molfetta, 20 aprilie 1993), a fost un episcop catolic italian (n. tr.).
Sursa: Famiglia Cristiana
