Un profet nu este disprețuit decât în patria lui

Duminica a 14-a de peste an – 4 iulie 2021

Un profet nu este disprețuit decât în patria lui – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 6,1-6

În acel timp, Isus a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. ² Fiind zi de sâmbătă, Isus a început să învețe în sinagogă şi mulți dintre cei care îl ascultau erau uimiți, spunând: «De unde îi vin toate acestea? Şi ce este această înțelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui? ³ Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?». Şi se scandalizau de el.

⁴ Dar Isus le-a zis: «Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui». ⁵ Şi nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câțiva bolnavi şi i-a vindecat. ⁶ Şi se mira de necredința lor. Apoi, cutreiera satele din jur învățând.

Marcu 6,1-6

Este a treia oară când Isus vorbește într-o sinagogă; în cele două dăți anterioare nu i-a mers bine: prima dată a fost întrerupt deoarece prezenta un mesaj complet nou care submina autoritatea cărturarilor, a doua oară i-a mers și mai rău, chiar au încercat să-l omoare, pentru că în sinagogă Isus a vindecat o persoană, iar acest lucru nu poate fi făcut în zi de sâmbătă, dar pentru Isus binele oamenilor este întotdeauna înaintea respectării legii divine. De data aceasta cum îi va merge? Este a treia și ultima dată, iar numărul 3 în limbajul figurativ al Bibliei înseamnă ceea ce este complet. De data aceasta există toate premisele ca totul să meargă foarte bine, pentru că Isus merge să vorbească la Nazaret, adică în familia sa, printre rudele sale. Am putea spune, vorbind colocvial, că de data aceasta Isus „joacă acasă”; să vedem.

Este capitolul șase din Marcu. „Fiind zi de sâmbătă”, Isus începe să învețe în sinagogă. Și tocmai aici este problema, pentru că învățătura lui Isus nu este ca cea a cărturarilor care repetă lucrurile deja spuse, ci este propunerea unei noi relații cu Dumnezeu, care nu se bazează pe respectarea, pe obediența față de legile sale, ci pe îmbrățișarea iubirii sale, iar acest lucru creează perplexitate. De altfel, evanghelistul scrie, comentează că „au rămas uimiți”. Există stupoare și se întreabă: „De unde îi vin toate acestea?”. Ce înseamnă „de unde îi vin”? Înseamnă că nu îi vin de la Dumnezeu. Deci din ce mediu misterios, poate magic sau care ține de vrăjitorie…? „Şi ce este această înțelepciune care i s-a dat?”. Adică nimic nu vine de la Dumnezeu, e ceva misterios. „Și aceste minuni săvârșite cu mâinile sale…”. „Săvârșite cu mâinile sale” indica „fapte de vrăjitorie”. Pe scurt, îl confundă pe Isus cu un fel de magician, cu un fel de vrăjitor și îi discreditează chiar și cuvântarea, înțelepciunea sa.

Este interesant, Isus este în satul lui, îl cunosc, nu-l numesc… În Evanghelii Isus nu este numit niciodată de autorități, de farisei, care i se adresează întotdeauna cu dispreț, „acesta” (ăsta). Ei bine, chiar și în localitatea lui natală, consătenii săi, vorbind despre Isus, spun: „Nu este acesta lemnarul”, și apoi într-un mod jignitor, „fiul Mariei?”. Niciodată un individ nu era amintit ca fiu al mamei, ci întotdeauna ca fiu al tatălui, pentru că se asemăna cu el. Deci se vede că Isus nu aduce cinste figurii tatălui. „Şi se scandalizau de el”. Așadar, atunci când Isus se duce să aducă învățătura lui, această nouă relație cu Dumnezeu printre rudele sale, printre cei care îl cunoșteau, provoacă scandal; este sămânța aruncată în pământul dur, care nu prinde, care nu prinde rădăcini.

Iar Isus, a devenit proverbial acest reproș al său, spune: „Un profet…”. Cine este profetul? Profetul este omul care, în sintonie profundă, intimă cu Dumnezeu, realizează întotdeauna lucruri noi, pentru că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu care face toate lucrurile noi, un Dumnezeu care se schimbă mereu, în mod continuu. Atunci profetul este cel care, în acord profund cu Dumnezeu, propune întotdeauna noi căi de relaționare cu Dumnezeu. „Un profet”, spune Isus, „nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. Tocmai cei care ar fi trebuit să-l înțeleagă, să-l cunoască și, prin urmare, să-l aprecieze sunt cei care îl disprețuiesc. De ce? În aceste lumi, în aceste lumi restrânse, dar peste tot în lumea religioasă, există imperativul: „mereu s-a făcut așa”. Astfel încât orice noutate este privită cu suspiciune, este privită cu teamă, deoarece pune în criză propriile certitudini. În schimb, Isus a venit să propună o nouă realitate a lui Dumnezeu care are nevoie, așa cum va spune el, de „vin nou în burdufuri noi”; nu pot fi menținute vechile moduri de gândire. În fața acestui scepticism, a acestui dispreț, scrie evanghelistul, Isus are mâinile legate: „nu a putut face acolo nicio minune”, ci doar câteva, „şi-a pus mâinile peste câțiva bolnavi şi i-a vindecat, și se mira de necredința lor”. Este o uimire din partea lui Isus, este o uimire plină de tristețe care arată măsura în care instituția religioasă poate înrobi și supune persoanele. Oamenii nu au dreptul să gândească cu mintea lor, trebuie să gândească întotdeauna în funcție de modul în care decid autoritățile, iar autoritățile au decis că Isus este un blasfemator, el trebuie să fie omorât și, prin urmare, nu trebuie ascultat.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice