Un Dumnezeu care se lasă atins
Marți din săptămâna a 23-a de peste an – 6 septembrie 2022
Lc 6, 12-19
Isus a petrecut noaptea în rugăciune. Apoi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli.
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte, să se roage, și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine și a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: pe Simon, pe care l-a numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, pe Iacob și Ioan, pe Filip și Bartolomeu, pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, și pe Simon numit Zelotul, pe Iuda, fiul lui Iacob, și pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător.
Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulțime de discipoli ai săi și mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim și din zona de pe coastă a Tirului și a Sidonului au venit ca să-l asculte și să fie vindecați de bolile lor. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați și toată mulțimea căuta să-l atingă, pentru că ieșea din el o putere care-i vindeca pe toți.
Lc 6, 12-19
Timp de secole am încercat să-l plasăm pe Dumnezeu în înaltul cerului, așezat acolo, departe de viața oamenilor, ba chiar așteptând aproape sadic să-i pedepsească pe toți cei care nu respectau poruncile lui. Timp de secole am fost educați să gândim și să ne confruntăm cu adevărul incontestabil că „Isus este ca Dumnezeu” (deși adevărat), uitând însă, cu prea multă ușurință și grabă că, în Isus însuși, Tatăl ne-a invitat să schimbăm perspectiva: „Dumnezeu este Isus”. Tatăl „este își găsește mulțumirea” în Fiul, adică se regăsește în el, în ceea ce spune și face. Și suntem astfel puși în fața unui Dumnezeu care nu se îndepărtează de om, dar care, în Isus, se lasă atins pentru a comunica viață, forță vitală, plinătate a vieții. Atingerea indică și invită la intimitate care devine împărtășire și solidaritate, deschidere, primire. Atingerea, ca în parabola samariteanului, este o invitație la asumarea responsabilităților, la a nu ne teme de fragilitatea celorlalți pentru că aceasta devine un teren de creștere și schimb de har, de gratuitate. Cred că există aici un indiciu prețios pentru comunitățile noastre mici și fragile: să devenim spații în care să ne întâlnim cu Dumnezeul care se lasă atins, Dumnezeul care nu se sperie de fragilitatea și slăbiciunea noastră. Spații în care să ne întâlnim cu Dumnezeul care face din mizeria noastră măsura milostivirii sale. Câte balustrade încă de îndepărtat, câte spații „sacre” care exclud, câte sarcini, câte „munera” care și astăzi pun barieră și ne împiedică să ne putem atinge de acest Dumnezeu care ne iubește nebunește pe fiecare dintre noi! Evanghelia cere și astăzi să poată fi eliberată de atâtea spoieli și de atâtea încrustații care încă tind să-l așeze pe Dumnezeu în înaltul cerului, să-l transforme în Cel Preaînalt, pentru că un Dumnezeu care se lasă atins este incomod, „se rupe”. Este același Dumnezeu care în Isus se apleacă să spele picioarele. Acesta este Dumnezeul care bate la ușa vieții noastre și cere să stea la masă cu noi.
O îmbrățișare tuturor! Să aveți o viață plăcută!
Pr. Luciano Locatelli
Sursa: Il Popolo della Senape
