Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am pus bucuria

Botezul Domnului – 10 ianuarie 2021

Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am pus bucuria – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Marcu 1,7-11

În acel timp, Ioan proclama, zicând: «Vine după mine cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt».

În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise și Duhul, ca un porumbel, coborând peste el. Și din cer a fost un glas spre el: «Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am pus bucuria».

Marcu 1,7-11

Liturgia din această duminică prezintă botezul lui Isus. Acest botez a creat dintotdeauna atâtea probleme… Ioan Botezătorul anunțase un botez ca semn al convertirii spre iertarea păcatelor, și lumea alerga la el și s-a dus și Isus. Dar atunci și pentru Isus botezul este un semn al convertirii spre iertarea păcatelor? Deci și Isus avea păcate? Și, dacă nu le avea, de ce a participat și el și a primit botezul? Un fel de punere în scenă? În realitate, evanghelistul ne oferă răspunsul în textul pe care îl scrie. Să citim Evanghelia după Marcu, primul capitol, versetele referitoare la botez, ținând cont de acest aspect: evangheliștii, pe lângă faptul de a fi mari teologi, sunt și mari literați și scriu conform regulilor literare ale vremii. Printre acestea, o regulă bine cunoscută și mult respectată era cea stabilită de un renumit rabin, Rabinul Ishmael, care elaborase cele 13 reguli ale scrisului. În aceste reguli de scriere, Rabinul Ishmael spunea că, atunci când vrei să introduci o legătură, o corespondență între un episod și altul, trebuie să folosești anumite cuvinte numai în acele episoade.

Asta face evanghelistul. De fapt, în scena botezului lui Isus evanghelistul folosește exact aceleași cuvinte pe care le va folosi doar în momentul morții. Deci, care este semnificația, pe care o vom vedea acum? Botezul era un simbol al morții față de propriul trecut păcătos; ei bine, la fel și pentru Isus botezul este un semn al morții, dar nu față de un trecut păcătos pe care el nu îl are, ci de acceptare a morții în viitor.

Cineva se poate întreba: dar cum putea Isus să știe că va muri, că va fi ucis? Este ușor de răspuns: prin botez, Isus se angajează să dea mărturie despre fidelitatea Tatălui, iar fidelitatea Tatălui înseamnă a pune binele omului întotdeauna pe primul loc, deasupra legilor divine, iar pentru încălcarea legilor divine exista pedeapsa cu moartea.

Dar să vedem ce scrie evanghelistul. În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan și, imediat, scrie evanghelistul, s-a ridicat din apă. Botezul este un semn al morții, dar moartea nu-l poate reține pe Isus; de aceea, Isus iese imediat din apă și… a văzut, iată primul dintre verbele pe care evanghelistul le folosește aici și apoi în capitolul 15, a văzut cerurile sfâșiate, nu deschise. Ceva care se deschide, se poate și închide; aici evanghelistul folosește verbul „a lacera”, „a sfâșia”, pentru că atunci când ceva este rupt în bucăți, sfâșiat, nu mai poate fi recompus. Se credea în acel timp că Dumnezeu era atât de supărat pe poporul său, încât a pecetluit cerurile. Din moment ce Dumnezeu vede în Fiul Isus angajamentul de a manifesta ceea ce El este cu adevărat, iubire necondiționată, cerurile nu se deschid, ci se sfâșie, se despică. Odată cu Isus, comunicarea cu Dumnezeu va fi întotdeauna neîntreruptă.

Ei bine, același verb, „a despica”, îl găsim în capitolul 15, la versetul 38, în momentul morții lui Isus când evanghelistul scrie: „catapeteasma templului s-a sfâșiat în două”. În sanctuar era o cortină mare, un văl, care ascundea prezența lui Dumnezeu și, în momentul în care Isus moare, acest văl se sfâșie. Iată cine este Dumnezeu: un om care a fost răstignit pentru a-și dărui iubirea.

Așadar, Isus a văzut aceste ceruri despicându-se și Duhul, ca un porumbel, coborând peste el. Atașarea porumbelului de cuibul său era proverbială; se spunea în lumea vremii: „ca dragostea unui porumbel pentru cuibul său”. Porumbelul este acel animal care se afecționează de cuibul originar, chiar dacă eu i-l schimb, el revine întotdeauna la cuibul inițial. Atunci Isus este cuibul Duhului. Asupra lui Isus coboară Duhul, cu articolul hotărât, adică întreaga totalitate a energiei, a capacității de iubire din partea Tatălui. Și apoi, mai târziu, Isus va boteza „în Duh”, prin acțiunea sa de sfințire, Duh Sfânt, pentru a separa persoanele de rău. Ei bine, acest termen îl găsim cu prilejul morții lui Isus, când evanghelistul scrie: „Isus, scoțând un strigăt puternic, și-a dat duhul”, a dat Duhul. Acel Duh pe care îl primise în momentul botezului său în deplinătate, Isus îl predă celor care îl îmbrățișează ca model al vieții lor.

Și s-a auzit un glas. Acest termen, „glas”, îl găsim apoi cu ocazia morții lui Isus, când evanghelistul scrie că, „scoțând un strigăt puternic”… „Glas” și „strigăt”, în limba greacă se scrie în același mod, „fonè”, de unde și termenii pe care îi cunoaștem și în italiană, fonică etc. Pare ciudat că un muribund scoate un strigăt puternic; nu este strigătul unui om pe moarte, este un strigăt al unui victorios, al celui care, prin iubirea sa, a învins moartea. Deci, acest termen, „glas” și „strigăt”, îl găsim aici și în momentul morții lui Isus.

Și iată proclamarea din partea lui Dumnezeu la botez: tu ești Fiul meu cel iubit. „Cel iubit” sau „predilect” înseamnă „cel care moștenește totul”, drept urmare, în Isus există tot ceea ce este Dumnezeu. Nu-l putem opune pe Isus lui Dumnezeu; în Isus este totul despre Dumnezeu. Și: în tine mi-am pus bucuria. Ei bine, găsim practic aceeași expresie la răstignire… În gura cui? Nu a unui discipol, nici măcar a unui membru al familiei, ci a unui păgân. Persoana considerată cea mai îndepărtată de Dumnezeu, centurionul, văzându-l dându-și duhul în acel fel, spune: „Cu adevărat acest om era Fiul lui Dumnezeu”. Deci, aceiași termeni pe care evanghelistul îi folosește la botez, îi folosește apoi pentru moarte, pentru a semnifica că botezul lui Isus este acceptarea de a fi un martor fidel al iubirii Tatălui, chiar cu prețul de a merge în întâmpinarea morții.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice