Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!

Duminica a 12-a de peste an – 20 iunie 2010

Tu ești Cristosul lui Dumnezeu! Fiul omului trebuie să sufere multe – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 9,18-24

Într-o zi, pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: «Cine spun mulțimile că sunt eu?». Ei i-au răspuns: «Ioan Botezătorul, alții Ilie, iar alții că a înviat unul dintre profeții cei vechi».

El le-a spus: «Dar voi cine spuneți că sunt?». Atunci, răspunzând, Petru a zis: «Cristosul lui Dumnezeu!». Dar el le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui despre aceasta, zicând: «Fiul omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie».

Apoi le spunea tuturor: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva».

Luca 9,18-24

Împărtășirea pâinilor și a peștilor fusese un gest clar mesianic. Se credea că noul Mesia va trebui să repete gesturile primului Mesia, ale primului împărat, adică ale lui Moise.

Și așa cum Moise a făcut să coboare mana din cer, tot așa și Mesia trebuia să repete ceva asemănător. Deci, în fața rezultatului acestei împărtășiri, să vedem care este reacția ucenicilor și a mulțimii.

Luca scrie că „Isus se afla” nu într-un loc singuratic, după cum spune traducerea, ci „singur”. Evanghelistul subliniază singurătatea lui Isus. „În rugăciune”. Iar Isus se roagă în momentele importante ale vieții sale, în momentele grele. Și aici este evident că rugăciunea este pentru discipolii săi; ei sunt cei care nu îl înțeleg.

„Discipolii erau cu el”, discipolii nu se asociază cu rugăciunea lui Isus; ei îl însoțesc pe Isus, dar, în realitate, nu îl urmează. „Discipolii erau cu el”, iar Isus este cel care ia inițiativa și le adresează această întrebare: „Cine spun mulțimile că sunt eu?”. „Înainte, Isus îi trimisese să vestească împărăția lui Dumnezeu, deci să vedem acum rezultatul acestei predicări, ce au înțeles mulțimile.

Rezultatul este dezamăgitor. „Ei i-au răspuns: «Ioan Botezătorul»”. Dar Ioan Botezătorul era deja mort, Irod era cel care era obsedat de ideea că Ioan Botezătorul a înviat. „Alții spun «Ilie»”; Ilie era profetul războinic însuflețit de zel care trebuia să vină înaintea lui Mesia. Ceea ce îi unește pe Ioan și Ilie sunt personajele care prezintă o imagine religioasă a lui Dumnezeu; cea a unui Dumnezeu posomorât, justițiar, Dumnezeul care pedepsește.

„Iar alții «Unul dintre profeții cei vechi»”. Din cauza predicării falimentare a ucenicilor, oamenii nu au înțeles noutatea adusă de Isus; Isus îi trimisese să vorbească despre împărăția lui Dumnezeu, dar ei nu au înțeles. Atunci Isus ia inițiativa și „i-a întrebat: «Dar voi cine ziceți că sunt?»”. Adică: „dar măcar voi ați înțeles cine sunt eu?”.

„A răspuns Petru”. Acest discipol, după cum știm, se numește Simon. Când evanghelistul dorește să sublinieze că este în opoziție sau în contradicție cu Isus, îl menționează doar cu porecla negativă. Deci știm deja că răspunsul lui Simon nu este corect.

„Petru a răspuns: «Cristosul lui Dumnezeu»”. Isus a fost anunțat de către îngeri păstorilor drept „Cristos Domnul”, nu Cristosul. Care este diferența? Cristosul, cu articolul hotărât, în limba greacă îl indică pe cel care este deja cunoscut, pe cel despre care se știe deja. Atunci Petru răspunde: „Tu ești Cristosul lui Dumnezeu”, adică fiul lui David, cel așteptat de tradiție; regele, Mesia care, prin violență, urma să inaugureze împărăția lui Israel.

Că Petru nu a răspuns bine se vede din reacția lui Isus: „Dar el l-a certat cu asprime”. Evanghelistul folosește același verb care este folosit împotriva celor posedați pentru a-i elibera de ideologia lor fanatică. Așadar, ceea ce a spus Petru nu este în concordanță cu Isus care îl consideră ca pe unul care este posedat. Așadar, „l-a certat” nu numai pe el, ci și pe întregul grup care împărtășește ceea ce a spus Petru.

„Și le-a poruncit să nu spună nimănui despre aceasta”, pentru că Isus nu este acest Cristos așteptat de tradiție. Isus este desigur Mesia, dar într-un mod complet nou. Nu va merge să ocupe puterea, nu va merge să ia viața altora, ci să o ofere pe a lui. Și atunci, cu răbdarea pe care o are, Isus explică din nou: „Fiul omului…”. Petru a spus că Isus era Cristosul lui Dumnezeu, Isus vorbește în schimb despre Fiul omului. Fiul omului este cel care are condiția divină.

Isus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că îl reprezintă pe Dumnezeu în condiția sa umană și este Fiul omului pentru că îl reprezintă pe om în condiția sa divină. „Fiul omului trebuie să sufere multe și să fie respins…”. Iar aici evanghelistul ne prezintă Sinedriul, care era format din 71 de membri și era alcătuit din „bătrâni”, aristocrația economică, din „marii preoți” și din „cărturari”, teologii oficiali.

„Să fie ucis”. Instituția religioasă este dușmanul planului lui Dumnezeu pentru umanitate, ca omul să devină fiul său, ca omul să aibă condiția divină – acest lucru este o crimă intolerabilă pentru instituția religioasă; deci „să fie ucis şi a treia zi să învie”.

Numărul trei indică ceea ce este complet, ceea ce este definitiv. Și apoi iată avertismentul lui Isus, adresat discipolilor săi care, așa cum am spus, îl însoțesc, dar nu-l urmează: „Dacă…”, este o propunere, o ofertă, „cineva vrea să vină după mine…”. Mesajul este adresat lui Petru și ucenicilor care nu-l urmează pe Isus, ci merg împotriva lui. „Să renunțe la sine…”, adică să renunțe la idealurile sale de triumf și naționalism și, literalmente, „să-și ridice crucea”.

Ce înseamnă acest lucru? Când cel condamnat era osândit la moarte prin răstignire, acesta trebuia să-și ridice singur patibulum-ul (stâlpul orizontal) și apoi, de la locul tribunalului, trebuia să meargă la locul execuției traversând două rânduri de mulțimi pentru care era o obligație religioasă să-l insulte și să-l agreseze; adică singurătate completă.

Isus nu vorbește aici despre moartea pe cruce, de fapt el spune: „să-şi ia crucea în fiecare zi”. El vorbește despre singurătatea pe care o trăiește – să ne amintim că la începutul acestui pasaj Isus a fost prezentat complet singur –, este singurătatea celui care urmează planul lui Dumnezeu, care va fi respins tocmai de cei care trebuiau să-l înțeleagă.

Deci aici Isus nu prezintă imaginea crucii ca durere, suferință, cum se spune astăzi, ci ca o acceptare a pierderii propriei reputații care duce la singurătate totală. „Și apoi să mă urmeze”, deci mesajul este adresat discipolilor săi.

Și apoi iată finalul: „Cine vrea să-și salveze viața”, adică cine vrea să se realizeze pe sine, „o va pierde, dar cine își va pierde viața pentru mine, acela o va salva”. Pentru Isus, a da nu înseamnă a pierde, dar cine vrea să se realizeze prin această imagine a succesului și a puterii, se îndreaptă spre dezastru. Cine, în schimb, urmându-l pe Isus, își va da viața pentru alții, aceasta nu va fi o pierdere, ci va fi o regăsire a ei în plinătate.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice