Trupul meu este adevărată hrană

Trupul și Sângele Domnului – 14 iunie 2020[1]

 Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus le-a zis iudeilor: «Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii».
Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: «Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?».
Dar Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură.
Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Așa cum m-a trimis Tatăl, care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine.
Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinții voștri și au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci».

Ioan 6,51-58

Este încheierea discursului foarte lung al lui Isus în sinagoga din Cafarnaum, un discurs care îl va costa dezamăgirea mulțimii care l-a urmat pe Isus sperând că va deveni regele lor; va trezi îngrijorarea conducătorilor religioși, a autorităților, pentru că înțeleg că Isus vine să propună, să inaugureze o nouă relație cu Dumnezeu, foarte diferită – chiar destabilizatoare – de cea pe care ei au impus-o poporului, și îl va costa pe Isus chiar și abandonarea multora dintre discipolii săi care, la sfârșitul acestui discurs, îl vor părăsi. Să vedem ce s-a întâmplat. Este capitolul 6 din Ioan, de la versetul 51 până la 58.

Isus revendică încă o dată condiția divină prin numele lui Dumnezeu „Eu sunt”: Eu sunt pâinea cea vie Termenul folosit de evanghelist indică pâine vie și el folosește un termen care indică o viață indestructibilă, deci este o pâine care, dacă este mâncată, produce în om o viață de o asemenea calitate încât este capabilă să depășească moartea. Coborâtă din cer… În mod firesc sensul este teologic și nu spațial, indică originea divină; iar apoi Isus pune o condiție: Dacă cineva mănâncă din această pâine, va trăi în veci – pentru că este o pâine care comunică o viață indestructibilă –, iar pâinea pe care o voi da eu… Este imaginea… Aici evanghelistul anticipează semnificația euharistiei. Este carnea mea. Darul lui Dumnezeu trece prin carnea lui Isus, pentru viața lumii. Nu poate exista comunicare a Duhului acolo unde nu există și dăruirea trupului. Isus răstoarnă spiritualitatea vremii: la vremea aceea omul trebuia să se spiritualizeze pentru a se ridica spre Dumnezeu și în schimb el prezintă un Dumnezeu care se umanizează tot mai mult pentru a se apropia de om. Așadar, comunicarea lui Dumnezeu are loc prin umanitatea oamenilor: cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult Dumnezeu reușește să se manifeste prin noi.

Acest lucru stârnește alarmă și îngrijorare și, de fapt, Atunci iudeii – adică liderii religioși, autoritățile – au început să discute aprins între ei: cum poate acesta… Ei nu-l numesc niciodată pe Isus. Ura și disprețul față de Isus sunt atât de mari încât evită întotdeauna să-l numească și folosesc termeni destul de disprețuitori: „acesta”, „ăsta”. Să ne dea să mâncăm trupul său? Un Dumnezeu care, în loc să pretindă daruri, li se dăruiește el însuși oamenilor, acest lucru este inacceptabil pentru mentalitatea religioasă.

Așadar, Isus reînnoiește condiția: Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr…”. Deci este o expresie care înseamnă că ceea ce sunt pe cale să vă spun este sigur, cert. Vă spun… Și iată condiția: dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui… Prin carne și sânge evanghelistul se referă la imaginea cu care l-a prezentat pe Isus încă de la începutul Evangheliei sale: Isus este mielul lui Dumnezeu. Ce este mielul lui Dumnezeu? În noaptea exodului, Moise ceruse, poruncise fiecărei familii să ia câte un miel și să-l mănânce: carnea avea să le dea putere să inaugureze acest drum spre țara libertății, iar sângele avea să-i ocrotească de moarte. Iată, Isus este adevăratul miel a cărui carne ajută în această călătorie, în acest exod, iar sângele eliberează nu de moartea fizică, ci de moartea veșnică.

Și Isus spune: nu aveți în voi… Nu spune viața, ci viață. Este viața însăși: nu există realizare a omului decât prin asimilarea și identificarea cu Isus. Apoi Isus… Iar aici evanghelistul folosește un termen șocant, care nu este folosit pentru oameni. Isus spune: Cine mănâncă… În greacă este „trogon”. Auzim deja sunetul, este un mâncat grosolan, brut, cel al animalelor. De ce face acest lucru? Pentru a evita orice sens spiritual al termenului, indică chiar o adevărată asimilare. Carnea mea… Iar apoi Isus spune ceea ce nu ar fi trebuit să spună niciodată într-o adunare evreiască: și bea sângele meu… Sângele este viața oamenilor, evreii nu beau nici măcar sângele animalelor. Cum poate cineva să bea sânge? Acesta este un lucru care contrariază. Are, nu spune viața veșnică, ci are viață veșnică. Viața veșnică nu este ceva care se adaugă la această viață, ci este o viață de o asemenea calitate încât este indestructibilă. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Și apoi Isus confirmă: pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură, adică hrană autentică.

Și Isus încă insistă: Cine mestecă carnea mea și bea sângele meu… Și, pentru prima dată, rămâne… Acesta este un verb foarte drag evanghelistului, îl folosește de nu mai puțin de patruzeci de ori în Evanghelia sa. Rămâne în mine și eu în el. Dumnezeul lui Isus nu este un Dumnezeu care îl absoarbe pe om, ci un Dumnezeu care cere să fie primit în om pentru a se contopi cu el și a-i dilata capacitatea de iubire. Aceasta face ca omul să rămână în Dumnezeu și Dumnezeu în om.

Și apoi Isus continuă: Așa cum m-a trimis Tatăl, care are viața – literalmente Tatăl cel viu –, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care – din nou – mă mestecă pe mine va trăi prin mine. Acest a trăi „prin” Isus înseamnă „datorită” lui Isus: unei vieți primite îi corespunde o viață dăruită. Este imaginea euharistiei. În euharistie există o dinamică a iubirii primite și a iubirii comunicate: cu cât este mai mare capacitatea de a ne dărui, cu atât este mai mare capacitatea de a-l primi pe acest Dumnezeu care rămâne în noi.

Iar Isus încheie, și încheie cu o lovitură de atac care îl va costa apoi abandonarea din partea discipolilor: Aceasta… Și subliniază acest lucru. Aceasta este pâinea coborâtă din cer. Care era pâinea coborâtă din cer? Pâinea coborâtă din cer era mana din pustiu. Isus spune că nu, nu este mana, ci aceasta este pâinea coborâtă din cer și nu ca aceea pe care au mâncat-o părinții și au murit. Și Isus răsucește din nou cuțitul în rana exodului. Exodul a fost un eșec: toți cei care l-au urmat pe Moise au murit cu toții în deșert și numai copiii lor au intrat. Și încheie Isus, din nou cu verbul a mesteca: Cine mestecă această pâine va trăi în veci. Exodul lui Isus este destinat să se realizeze pe deplin.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici


[1] În unele țări din Europa Occidentală, printre care și Italia, dacă Trupul și Sângele Domnului nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.