Toți au mâncat pe săturate

Trupul și Sângele Domnului – 23 iunie 2019

Toți au mâncat pe săturate – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 9, 11-17

În acel timp, Isus a primit mulțimile și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu vindecându-i pe bolnavi.

Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: «Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!».

El însă le-a spus: «Dați-le voi să mănânce!». Dar ei au răspuns: «Nu avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!». Erau cam cinci mii de bărbați.

Atunci le-a zis discipolilor săi: «Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!». Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți.

Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii.

Toți au mâncat și s-au săturat și au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucățile de pâine douăsprezece coșuri.

Luca 9, 11-17

În solemnitatea Trupului și Sângelui lui Cristos[1], liturgia ni-l prezintă pe evanghelistul Luca, capitolul 9, versetele 11-17. Isus s-a retras împreună cu discipolii săi în Betsaida, în afara teritoriului evreiesc. Dar mulțimea „a aflat și l-a urmat”. Mulțimile se simt atrase de Isus pentru că intuiesc în mesajul său răspunsul lui Dumnezeu la nevoia de plenitudine pe care fiecare persoană o poartă în interiorul ei.

„El le-a primit și a început să le vorbească despre împărăția lui Dumnezeu”. Isus nu le vorbește despre împărăția lui Israel; Isus nu a venit să restabilească împărăția lui Israel, ci să inaugureze împărăția lui Dumnezeu, o împărăție fără frontiere, pentru că iubirea lui Dumnezeu nu tolerează nicio barieră.

„Și să-i vindece pe toți aceia care aveau nevoie de îngrijiri”. Iată, în fața răului, în fața bolilor, Isus nu are cuvinte de consolare, ci acțiuni care îngrijesc, care elimină acest rău. Acesta este un efect al împărăției lui Dumnezeu. În împărăția lui Dumnezeu binele și bunăstarea omului sunt pe primul loc.

„Ziua a început să scadă, iar Cei Doisprezece s-au apropiat de el”. Evanghelistul subliniază o diferență. În timp ce mulțimile îl urmează pe Isus – iar Isus i-a invitat pe discipolii săi, pe cei doisprezece să-l urmeze –, cei doisprezece sunt departe de el, țin aproape o distanță de siguranță față de el, și sunt nevoiți să se apropie de el, dar se apropie de el pentru un motiv negativ, „Spunând…”. Și evanghelistul folosește un verb la imperativ, deci aproape îi poruncesc lui Isus: „Dă drumul mulțimii (adică trimite-o) pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!».

Cei doisprezece îl tratează pe Isus aproape ca pe un naiv, ca și cum nu ar fi știut că se află într-o zonă pustie, că nu exista hrană. Așadar, preocuparea lor este să trimită mulțimea departe. Nu se spune că lumea s-a plictisit să asculte învățătura lui Isus, ci tocmai discipolii sunt aceia care se gândesc doar la ei înșiși.

„Isus le-a spus: «Voi înșivă dați-le să mănânce»”. Literalmente evanghelistul scrie: „Dați-vă pe voi înșivă de mâncare”. Înțelesul este dublu. În afară de cel evident, „procurați-le voi înșivă de mâncare”, este și semnificația „dați-vă pe voi înșivă de mâncare”. Evanghelistul anticipează aici ceea ce va reprezenta semnificația euharistiei, unde Isus, Fiul lui Dumnezeu, devine el însuși pâine, aliment al vieții, pentru ca toți aceia care îl primesc, îl mănâncă și îl asimilează, să fie apoi capabili să devină și ei la rândul lor pâine, aliment al vieții pentru ceilalți.

Iată însă obiecția celor doisprezece. „Dar ei au răspuns: «Nu avem decât cinci pâini și doi pești, afară doar de cazul în care mergem noi să cumpărăm…”. Există un contrast între invitația lui Isus: „dați”, adică „împărtășiți cu ceilalți”, și mentalitatea discipolilor: „să cumpărăm”. Încă nu înțeleg mesajul lui Isus, al împărtășirii”. Hrană pentru toți acești oameni”. Literalmente „popor”, și este un termen disprețuitor. Apostolii văd aproape cu silă toată această mulțime care îl urmează pe Isus.

„Erau de fapt în jur de cinci mii de bărbați”. De ce acest număr? Deoarece comunitatea creștină de la început, conform Faptelor Apostolilor, era compusă din aproximativ cinci mii de persoane. Prin urmare, evanghelistul vrea să spună că aceasta este acțiunea care constituie comunitatea.

„El le-a spus discipolilor săi: «Puneți-i să se așeze»”. Din moment ce apostolii au folosit imperativul: „trimite-i de aci, spune-le să plece!”, Isus răspunde cu un alt imperativ contrar: „Puneți-i să se așeze!”, literalmente „să se întindă”. La prânzurile festive, la prânzurile solemne, lumea mânca întinsă pe niște paturi. Dar cine putea mânca astfel? Domnii, cei care aveau servitori care se ocupau de ei. Așadar, Isus îi cere comunității discipolilor să facă în așa fel încât cei prezenți să se simtă domni, fiindcă ei, discipolii, se pun în serviciul lor.

„În grupuri de câte cincizeci aproximativ”. În acest pasaj al evangheliei există multe numere. Numerele în Biblie au întotdeauna un înțeles figurat, simbolic, niciodată matematic sau aritmetic. „Cincizeci” este acțiunea Duhului. Rusaliile sunt în a 50-a zi. Așadar, „cinzeci” și multiplii săi indică acțiunea Duhului.

„Au făcut astfel și i-au pus pe toți să se așeze”. Deci toți participanții la această acțiune sunt tratați ca niște domni. Iar aici evanghelistul anticipează gesturile lui Isus de la ultima cină.

„El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat ochii spre cer (în comuniune cu Dumnezeu), a recitat asupra lor binecuvântarea… A aduce mulțumire, a da de înțeles că nu mai posezi această pâine și acești pești, că ele sunt un dar al lui Dumnezeu, iar darurile lui Dumnezeu trebuie împărtășite pentru a multiplica efectele acțiunii sale creatoare.

„Le-a frânt și le dădea discipolilor ca să le distribuie mulțimii”. Discipolii nu sunt stăpânii, proprietarii acestei pâini, ci sunt slujitori a căror sarcină este să distribuie această pâine mulțimii. Nu le revine lor să hotărască cine este și cine nu este vrednic să ia această pâine, să participe sau nu la această masă. Sarcina lor este doar de a distribui.

Iese în evidență omiterea unui ritual foarte important la mesele iudaice: purificarea. De ce nu cere Isus mulțimii să se purifice pentru a fi demnă de a servi acest prânz? Evanghelistul anticipează ceea ce reprezintă marea noutate a lui Isus: în timp ce religia învață că omul trebuie să se purifice pentru a fi demn de a-l primi pe Domnul, odată cu Isus tocmai primirea Domnului este cea care îl purifică și îl face să devină vrednic de el.

Încheie evanghelistul: „Toți au mâncat pe săturate”. Atunci când împărtășim cu ceilalți există din abundență pentru toată lumea.

„Și au fost duse de acolo bucățile rămase: douăsprezece coșuri”. Este ultimul număr apărut în această evanghelie. De ce doisprezece? Doisprezece este numărul triburilor care alcătuiesc Israelul. Evanghelistul vrea să spun că prin împărtășirea cu ceilalți se rezolvă problema foametei. Atâta timp cât oamenii acaparează pentru ei înșiși, rețin pentru ei înșiși, nu există dreptate și există foamete. Atunci când nu considerăm ca fiind exclusiv ale noastre lucrurile pe care le avem, ci le împărtășim cu ceilalți, pentru a multiplica acțiunea creatoare a Tatălui, se creează sațietate și abundență.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

[1] În unele țări din Europa Occidentală, printre care și Italia, dacă Trupul și Sângele Domnului nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.