Tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului
Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie 2014
După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM
Ioan 3,13-17
În acel timp, Isus i-a răspuns lui Nicodim: «Nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul omului. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el».
Ioan 3,13-17
În dialogul cu fariseul Nicodim, conducătorul iudeilor, Isus se referă la un episod cunoscut din istoria Israelului cuprins în Cartea Numerilor.
În capitolul 3, versetul 14, evanghelistul scrie: După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu… Șerpii fuseseră trimiși de Dumnezeu să pedepsească poporul după schema clasică de „pedeapsă-mântuire-iertare”. În Isus, în schimb, există doar mântuire.
Tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului… Isus se referă la moartea sa viitoare pe cruce și vorbește despre Fiul omului, adică despre omul care are plinătatea condiției divine. Pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică. A crede în Fiul omului înseamnă a aspira la plinătatea umană care strălucește în acest fiu al omului.
Pentru prima dată apare în această evanghelie o temă foarte dragă evanghelistului, adică aceea a vieții veșnice. Viața veșnică nu este, așa cum învățau fariseii, o răsplată viitoare pentru comportamentul bun din prezent, ci o calitate a vieții deja în prezent. Și este numită „veșnică” nu atât pentru durata sa nesfârșită, cât pentru calitatea sa indestructibilă.
Iar această viață veșnică nu o vom avea în viitor, ci o avem deja. Oricine aderă la Isus, deci aspiră la plinătatea umană care strălucește în Isus…
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut. Dumnezeul lui Isus nu este un Dumnezeu care cere, ci un Dumnezeu care oferă, care ajunge să se ofere chiar pe el însuși. Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Viața veșnică nu se obține, așa cum învățau fariseii, prin respectarea Legii, adică a unui cod exterior omului, ci prin adeziunea față de Fiul omului. Iar Isus apare aici ca darul iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate. Dumnezeu este iubire care dorește să se manifeste și să comunice. Iar Isus este expresia maximă a acestei manifestări și comunicări a lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne… Deși aici verbul nu este a condamna, ci a judeca lumea.
Aici Isus vorbește iarăși cu un fariseu, dărâmă așteptările unui Mesia care este judecător al poporului. Deci, Fiul nu a venit să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Dumnezeu este iubire, iar în el nu există nici judecată, nici condamnare, ci există doar oferirea vieții.
Pr. Alberto Maggi
Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.
Sursa: Centrul de Studii Biblice
