Thich Nhat Hanh

După Dalai Lama, Thich Nhat Hanh a fost cel mai faimos călugăr budist din lume. Maestru zen, activist pentru drepturile omului în timpul războiului din Vietnam și al tragediei ulterioare a boat people [refugiaților mării], persecutat și exilat de regimul comunist vietnamez timp de peste treizeci de ani, poet, romancier, autor a sute de cărți traduse în foarte multe limbi, redactor de clasici budiști din chineză, sanscrită și pali, grădinar expert… „un set surprinzător de aptitudini și interese”, a scris Martin Luther King despre el. Un maestru tibetan a adăugat: „Scrie cu vocea lui Buddha”, și eu cred că este un sentiment împărtășit de milioane de cititori din întreaga lume, pentru că este imposibil să citești una dintre paginile sale fără să simți acea blândețe deosebită a sentimentului, asemănătoare cu dulceața interioară despre care vorbește Augustin în Confesiunile sale și pe care imnul liturgic Veni Sanctus Spiritus o invocă spunând „Flecte quod est rigidum”, „înmoaie ceea ce este împietrit”. Titlurile unora dintre cărțile sale ne dau deja o idee: „Essere pace” (A fi pace), „Fare pace con se stessi ovvero guarire le ferite dell’infanzia” (A te împăca cu tine însuți sau a vindeca rănile copilăriei), „Spegni il fuoco della rabbia” (Stinge focul mâniei), „L’energia della preghiera” (Energia rugăciunii), „Il miracolo della presenza mentale” (Miracolul prezenței mintale), „Discorsi ai bambini e al bambino interiore” (Discursuri adresate copiilor și copilului interior)…

Thich Nhat Hanh s-a născut la 11 octombrie 1926 într-un oraș din centrul Vietnamului aparținând Republicii de Sud, dar aproape de granița cu Republica Populară de Nord și, prin urmare, scena ciocnirilor violente din timpul războiului din 1955 -75. Chiar și pentru aceasta, ca și pentru credința sa religioasă, a început imediat să se angajeze activ în favoarea păcii și a non-violenței, întemeind o versiune inovatoare a budismului, Ordinul Inter-Ființei, care, fără a neglija cu nimic meditația interioară (ba chiar aprofundând-o în dialog cu știința, psihanaliza și alte religii), se deschide în același timp către angajamentul social și politic în lume, un budism care nu este închis în centrele de meditație, ci care este activ în societatea contemporană.

Trăind în Statele Unite în anii 1960 pentru a studia la Universitatea Princeton, s-a împrietenit cu Martin Luther King pe care l-a făcut să-și schimbe părerea cu privire la legitimitatea intervenției militare americane în Vietnam. Iar liderul creștin a scris Comitetului Nobel astfel: „În calitate de câștigător în 1964, acum am plăcerea de a vă propune numele lui Thich Nhat Hanh pentru premiul din 1967. Personal nu cunosc pe nimeni mai demn de Premiul Nobel pentru pace decât acest amabil călugăr budist”. Și iarăși: „El este un sfânt, smerit și evlavios; este un cercetător cu o imensă capacitate intelectuală și chiar un poet de o superbă splendoare”.

La sfârșitul anilor 1960 Thich Nhat Hanh s-a transferat în Franța, unde în 1982 a dat viață celei mai celebre fundații ale sale, Plum Village sau Satul Prunilor, situat în Aquitania între Valea Loarei și Pirinei, care astăzi este sediul unei mari comunități monahale permanente și găzduiește în mod regulat mii de practicanți din întreaga lume și care a dat naștere unor centre gemene în SUA, Germania, Australia, Thailanda și Hong Kong. Este vorba de un adevărat laborator al vieții spirituale, unde se învață găsirea păcii interioare locuind în prezent, într-o unire perfectă a trupului, cuvântului și a minții.

Inima învățăturii spirituale a lui Thich Nhat Hanh se află în cele două verbe care indică acțiunea primordială a existenței: a inspira și a expira. Pentru el totul se bazează pe respirație și totul trebuie să se întoarcă la respirație. De fapt, respirația nu este doar prima acțiune esențială la nivel fizic a vieții, este și realitatea fundamentală pe baza căreia putem vorbi de spirit, astfel încât un exercițiu spiritual este înainte de toate un exercițiu de respirație conștientă și profundă. În meditația tradițională șezând în liniște totală, sau în meditația de plimbare făcută din pași lenți și măsurați, respirația ca exercițiu spiritual stă la baza învățăturilor lui Thich Nhat Hanh, actualizator fidel al nobilei căi a lui Buddha. Dar această legătură dintre spirit și respirație este dovedită și de cele trei limbi clasice ale Occidentului, greaca, latina și ebraica, care deduc în unanimitate cuvântul spirit din același cuvânt cu care desemnează aerul sau vântul. Mai mult decât atât, despre această legătură spirit-respirație dă mărturie și limba germană, în care „a respira” se spune atmen, în clară asonanță cu termenul sanscrit atman care înseamnă „suflet”. De aici rezultă că centrul învățăturii spirituale a lui Thich Nhat Hanh, adică respirația conștientă drept cale pentru mintea conștientă sau prezența mintală (care poate fi numită și conștientizare deplină sau mindfulness), atinge aceeași rădăcină a experienței care a dat viață căutării spirituale în Occident.

Prin urmare, nu este întâmplător faptul că relația cu creștinismul a fost întotdeauna îngrijită cu multă dragoste și atenție de Thich Nhat Hanh, despre care călugărul trapist Thomas Merton, un important literat și pacifist american, a scris într-o zi: „El este fratele meu mai mult decât mulți alții mai apropiați de mine în ceea ce privește rasa și naționalitatea, pentru că el și cu mine privim lucrurile exact la fel”. Într-o carte a lui Thich Nhat Hanh despre relația dintre Buddha și Isus se spune: „Nirvana este cea mai adevărată substanță a noastră, la fel cum apa este adevărata substanță a valului. Noi practicăm pentru a înțelege că nirvana este substanța noastră. Odată ce am înțeles, depășim frica de naștere și de moarte, de a fi și de a nu fi. Dumnezeu este o expresie echivalentă. Dumnezeu este temelia ființei sau, așa cum spun mulți teologi, printre care Paul Tillich, Dumnezeu este baza ființei”.

Dar ceea ce fascinează cel mai mult la spiritualitatea lui Thich Nhat Hanh este lejeritatea și libertatea plină de bucurie pe care le dăruiește oricui o trăiește. La baza comunității sale se află 14 precepte care trebuie recitate la fiecare 14 zile, dintre care primul spune: „Nu voi adora orbește și nu voi fi legat de nicio doctrină, teorie sau ideologie, inclusiv de budism. Consider orice sistem de gândire un ghid de-a lungul drumului și nu consider niciunul dintre ele adevărul absolut”. Această capacitate de a distinge între religie și adevăr, între plută și țărm, este peculiaritatea decisivă a celei mai bune spiritualități contemporane, la fel ca cea a lui Martin Luther King, Thomas Merton, Paul Tillich, Albert Schweitzer și a altor mari figuri. Când cardinalul Carlo Maria Martini a spus că „Dumnezeu nu este catolic”, el a afirmat aceeași perspectivă. Aici credința este o metodă prin care să umblăm în lume, nu o doctrină de care să ne legăm mintea.

„Pentru a medita trebuie să fim capabili să zâmbim mult”, îi plăcea să repete blândului călugăr vietnamez, a cărui moarte o plâng astăzi mulți în lume. Lumina zâmbetului său ne va încălzi inimile pentru mult timp de acum încolo.

Vito Mancuso, teolog și scriitor, 24 ianuarie 2022.

Sursa: Vito Mancuso

Vito Mancuso este teolog și filosof, în prezent profesor de master în Meditație și Neuroștiințe la Universitatea din Udine. Anterior a predat la Universitatea San Raffaele din Milano și la Universitatea din Padova. Ultima sa carte este A proposito del senso della vita (Apropo de sensul vieții), Garzanti 2021. Printre celelalte lucrări ale sale: I quattro maestri (Cei patru maeștri), Garzanti 2020 (despre Socrate, Buddha, Confucius și Isus), Il coraggio e la paura (Curajul și teama) (2020), La forza di essere migliori (Puterea de a fi mai buni) ( 2019), La via della bellezza (Calea frumuseții) (2018), Il bisogno di pensare (Nevoia de a gândi) (2017), Il coraggio di essere liberi (Curajul de a fi liberi) (2016), Dio e il suo destino (Dumnezeu și destinul lui) (2015), Questa vita (Această viață) (2015), Io amo (Eu iubesc) (2014), La vita segreta di Gesù (Viața secretă a lui Isus) (2014), Il Principio passione. La forza che ci spinge ad amare (Principiul pasiunii. Forța care ne determină să iubim) (2013), Il Caso o la Speranza? Un dibattito senza diplomazia (Întâmplarea sau Speranța? O dezbatere fără diplomație) (2013), Obbedienza e libertà (Supunere și libertate) (2012), Io e Dio (Eu și Dumnezeu) (2011), La vita autentica (Viața autentică) (2009), Disputa su Dio e dintorni (Dispută despre Dumnezeu și împrejurul lui) (2009), L’anima e il suo destino (Sufletul și destinul său) (2007), Hegel teologo (Teologul Hegel) (1996 și 2018), etc., dintre care unele au fost traduse în diferite limbi. În Germania a fost publicată o monografie despre el: Essentials of Catholic Radicalism. An Introduction to the Lay Theology of Vito Mancuso, Frankfurt am Main 2011 (Elementele esențiale ale radicalismului catolic. O introducere în teologia laică a lui Vito Mancuso, Frankfurt pe Main 2011).