Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului

Duminica a 34-a de peste an – Cristos, Regele Universului – 22 noiembrie 2020

Se va așeza pe tronul gloriei sale și îi va despărți pe unii de alții – Comentariu la Evanghelie de pr. Paolo Gamberini, SJ

Matei 25,31-46

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Când va veni Fiul omului în gloria lui, împreună cu toți îngerii, atunci se va așeza pe tronul gloriei sale. Și se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărți pe unii de alții așa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga.

Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii! Căci am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine!”.

Atunci îi vor răspunde cei drepți, zicând: „Doamne, când te-am văzut flămând și te-am hrănit, sau însetat și ți-am dat să bei? Când te-am văzut străin și te-am primit, sau gol și te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare și am venit la tine?”. Iar regele, răspunzând, le va spune: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut”. Atunci le va spune celor de la stânga: „Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui! Căci am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și nu mi-ați dat să beau, am fost străin și nu m-ați primit, gol și nu m-ați îmbrăcat, bolnav și în închisoare și nu m-ați vizitat”. Atunci ei îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când te-am văzut flămând sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav sau în închisoare și nu ți-am slujit?”. Iar el le va răspunde: „Adevăr vă spun: tot ce nu ați făcut unuia dintre aceștia, cei mai mici, mie nu mi-ați făcut”. Și vor merge aceștia în chinul veșnic, iar cei drepți, în viața cea veșnică».

Matei 25, 31-46

Celălalt nu este altul decât mine

Această relatare a fost adesea citită ca un fel de „descriere” anticipată a ceea ce ar trebui să fie „judecata finală”. Nu este așa; Este o parabolă care încearcă să răspundă la o întrebare universală: „Ce să facem? Cum să dăm sens vieții noastre?”.

Răspunsul pe care îl oferă Isus nu putea fi mai clar. Nu există nicio referire la un crez sau la o conduită „religioasă”, ci mai degrabă sunt enumerate acțiuni concrete care nu necesită raționament pentru a le înțelege: a hrăni pe cei flămânzi, a da de băut celor însetați, a găzdui pe cei străini, a îmbrăca pe cei goi, a-i vizita pe prizonieri.

Există un mod de a-l întâlni pe Dumnezeu care nu trece prin templu

În simplitatea sa ascuțită și radicală, parabola dezvăluie una dintre marile noutăți ale mesajului lui Isus: există o cale de a-l întâlni pe Dumnezeu care nu trece prin templu. Nicio cerință „religioasă” nu apare pe listă; ceea ce contează este acțiunea plină de compasiune în favoarea celor care suferă cel mai mult.

Cu alte cuvinte, Isus pune acțiunea mai presus de credință, etica mai presus de religie. Ceea ce nu este o noutate, pentru că acest lucru este spus în aceeași Evanghelie a lui Matei: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21). Și acum este clar care este „voința Tatălui”, avem aici lista acțiunilor.

Alte două lucruri care ies în evidență

În plus față de simplitatea mesajului său, care se concentrează pe practica compasiunii față de cei mai nevoiași, există alte două lucruri care ies în evidență. Pe de o parte, întrebarea destinatarilor cuvintelor: „Când te-am văzut…?”. Atât cei care au ajutat, cât și cei care nu au ajutat – nu și-au dat seama că Fiul omului era în cei nevoiași. El era acolo… și nu au observat. Iar faptul că nu realizează că el este acolo, în parabolă pare a fi secundar în vederea mântuirii.

Trebuie amintit că idiomul semitic „ben adam” sau „bar enasha”, care literalmente se traduce prin „Fiul omului”, înseamnă pur și simplu „om”. Iată de ce în bărbații și femeile în nevoi este prezent Fiul omului. Sau mai mult, ei „sunt” Fiul omului.

„Nu-mi plac cei care se comportă bine de teamă să nu ajungă în iad”

„Nu-mi plac cei care se comportă bine de teama de a ajunge în iad. Îi prefer pe cei care se comportă bine pentru că le place să se comporte bine. Nu-mi plac cei care sunt buni pentru a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. Îi prefer pe cei care sunt buni pentru că sunt buni. Nu-mi place să-mi respect semenii pentru că sunt fii ai lui Dumnezeu. Îmi place să-i respect pentru că sunt ființe care simt și suferă. Nu-mi plac cei care se dedică altora și cultivă dreptatea gândindu-se că în acest fel îi sunt plăcuți lui Dumnezeu. Îmi plac cei care se dedică altora pentru că simt iubire și compasiune față de oameni” (Carlo Rovelli, în conversație cu card. Gianfranco Ravasi în cadrul unei „etape” a „Curții Neamurilor”[1] un eveniment promovat de Universitatea din Catania și Consiliul Pontifical pentru Cultură)

Atât necredincioșii cât și credincioșii nu credeau deloc că Fiul omului era în semenii lor

Folosind limbajul nostru, am spune că atât necredincioșii cât și credincioșii nu credeau deloc că Fiul omului era în cei flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi, prizonieri… Atât unii cât și ceilalți păreau să aibă o „idee” foarte diferită despre Dumnezeul pe care îl negau sau cel în care pretindeau că cred. Așa cum i s-a întâmplat cu Iacob (Gen 28,16), când s-a trezit din somn și a spus: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta, și eu nu știam!”.

Bunul Samaritean

În parabolă se afirmă că Fiul omului îi va despărți pe unii de ceilalți. Ce mai înseamnă și asta? Cristos este cel care îi trimite pe unii în viața veșnică și pe alții în chinul veșnic? El este cel care „desparte”? În text este clar că unii „se apropie” de cei nevoiași, așa cum a făcut Bunul Samaritean în parabola lui Luca; alții, în schimb, se îndepărtează de cei care sunt în nevoi. Mântuirea se arată prin „a deveni aproapele cuiva”. Prin a ne apropia de ceilalți. Fiul omului, prin urmare, separându-i pe unii de ceilalți, confirmă ceea ce au făcut unii față de oricine altcineva.

Mie mi-ați făcut… Mie nu mi-ați făcut

De aceea, Fiul omului le spune unora: „Mie mi-ați făcut”. Deci, te-ai „apropiat”, „ai devenit aproapele cuiva”. „Iar celorlalți: „Mie nu mi-ați făcut”. Deci, te-ai îndepărtat de mine, te-ai despărțit. A întruchipa și a ne înveșmânta cu apropierea de ceilalți este izbăvitor: în aceasta este pus în joc sensul vieții, adică faptul că o viață înflorește sau moare.

Fiul omului nu spune: „este ca și cum mi-ați fi făcut mie”; nu. Acest „a deveni aproapele cuiva” nu se naște dintr-o datorie morală, ci din faptul că suntem conștienți că toți suntem una, că toți ceilalți sunt eu. „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Fiecare dintre noi devenim Fiul omului atunci când devenim semenii celorlalți.

„Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos care este totul în toți” (Col 3,11); „Realitatea este Cristos!” (Col 2,17).

Dumnezeu este totul în toți

Suntem același Cristos. Așa cum autorul celei de-a patra Evanghelii îl face pe Isus să spună: „Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10,30). A afirma, a valoriza, a primi și a îngriji diferențele; suntem una cu tot ceea ce există. „Tat tvam asi”: cum amintește Chandogya Upanishad, textul important al Vedantei. Substanța este divină. Aceasta este apocalipsa, revelația definitivă a lui Dumnezeu. Suntem una în Dumnezeu. „Dumnezeu […] totul în toți” (1Cor 15,28).

Pr. Paolo Gamberini, s.j., 22/11/2020

[1] „Curtea Neamurilor”, de la numele spațiului specific din vechiul Templu din Ierusalim unde toți, și nu numai israeliții, aveau acces liber, este o structură creată de Consiliul Pontifical al Culturii pentru a favoriza întâlnirea și dialogul dintre cei care cred și cei care nu cred.

Sursa: Facebook