Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi

Duminica a 2-a după Crăciun – 3 ianuarie 2021

Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.
Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există.
În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.
A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci [a venit] să dea mărturie despre lumină.
[Aceasta] era adevărata lumină care, venin în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.
Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut.
Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
Ioan a dat mărturie despre el și a strigat, zicând: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”.
Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Ioan 1,1-18

Liturgia primei duminici a acestui an 2021 se deschide cu texte care sunt de bun augur. Evanghelia este prologul Evangheliei după Ioan, adică primele optsprezece versete în care evanghelistul reușește să cuprindă, să rezume și să reformuleze întreaga Evanghelie, astfel încât fiecare cuvânt este bogat în semnificații. Ei bine, acest prolog începe prin corectarea primei cărți a Bibliei, cartea Genezei. Cartea Genezei, după cum știm, începe cu cuvintele: „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul”. Ei bine, evanghelistul nu este de acord; evanghelistul scrie că La început era Și avem un termen grecesc, care este tradus prin „verbum” sau „cuvânt”, logosul, care are o gamă largă de înțelesuri. Logosul în Biblie este cuvântul creator care realizează planul lui Dumnezeu în creație. Deci, acest logos, acest cuvânt, este planul lui Dumnezeu care este realizat în creație.

Versetul central al întregului prolog este cel mai important. De fapt, evanghelistul scrie la versetul 12: Însă celor care l-au primit… care au îmbrățișat acest proiect – adică un om cu condiția divină, acesta era planul lui Dumnezeu pentru omenire – le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Ei bine, a doua lectură de astăzi este cel mai bun comentariu la acest început al prologului lui Ioan. O avem în scrisoarea lui Paul către Efeseni, cu un text care, dacă este înțeles, schimbă cu adevărat relația cu Dumnezeu și cu ceilalți. Paul începe Scrisoarea către Efeseni cu o binecuvântare către Domnul, spunând că Dumnezeu „ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală”. Spiritual nu înseamnă eteric, evanescent, ci care acționează în Duh. De ce? „Ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii”. Iată, după cum a scris evanghelistul Ioan, că Dumnezeu la început nu a creat cerul și pământul, ci, chiar înainte de a crea cerul și pământul, a existat acest proiect asupra umanității, un om cu condiția divină, la fel spune și Paul. Deci, înainte de crearea lumii, el ne-a ales pe noi.

Noi nu venim pe lume din întâmplare, nu ne naștem din întâmplare, venim pentru că Dumnezeu ne-a ales. Dumnezeu, chiar înainte de a crea lumea, s-a gândit la fiecare dintre noi pentru că a vrut să se manifeste prin fiecare dintre noi într-o formă nouă, originală și creativă, a vrut să îmbogățească creația cu prezența noastră. Și spune că ne-a ales să fim „sfinți”, sfânt înseamnă separat de toate formele de rău, „și neprihăniți înaintea lui în iubire”. Ce înseamnă neprihănit sau imaculat? Dumnezeu este în curăție, iar cel imaculat este cel care nu are obstacole, nu are bariere pentru a intra în comuniune cu acest Dumnezeu care este pur. Ceea ce îl face pe om impur în Evanghelii, știm asta, este răul pe care îl face în mod voluntar altora.

Dar apostolul Paul continuă aici și spune: „Ne-a predestinat” – există, prin urmare, o predestinare – „să fim fiii săi adoptivi”. Adopția la care se referă Paul nu este instituția pe care o cunoaștem noi, primirea din iubire în sânul familiei a unui copil, nu; se referă la o instituție juridică în vogă la acea vreme, prin care domnitorul nu-și lăsa niciodată împărăția ca moștenire unuia dintre fiii săi, ci îl alegea printre ofițerii săi, printre generalii săi, pe cel despre care credea că are capacitatea de a-i duce mai departe împărăția și îl adopta ca fiu. Așadar, era gestul prin care împăratul îl alegea în mod normal pe cineva care să-i conducă imperiul mai departe. Avem, de exemplu, în istorie împărați precum Traian, Adrian, Marcu Aureliu, care au fost cu toții adoptați de împăratul anterior.

Deci, ce înseamnă această adopție ca „fii adoptivi”? Că Dumnezeu, Creatorul, are atât de multă stimă pentru fiecare dintre noi, are atât de multă încredere în fiecare dintre noi încât ne consideră capabili să colaborăm cu acțiunea sa creatoare. Pentru Isus, Dumnezeu nu a creat lumea, ci o creează și are nevoie de fiecare dintre noi pentru a continua să creeze această lume. Deci, pasajul evangheliei și urarea pe care ne-o facem la acest început de an este să înțelegem, să îmbrățișăm acest plan al unui Dumnezeu care ne-a creat pentru a crea; suntem în viață pentru a da viață altora și apoi iubim pentru a-i face pe alții capabili să îmbrățișeze iubirea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici