Sacralitatea vieții și sinuciderea asistată
Apropo de sacralitatea vieții
Sacralitatea vieții este un element important și central în comunitatea creștină, care o apără dintotdeauna, de la începutul până la sfârșitul ei. Acest adevăr consolidat și de necontestat, patrimoniu al credinței credincioșilor, a început însă să scârțâie din secolul trecut, când progresul extraordinar al medicinei, al științei unit cu tehnologia, a făcut ca multe boli, considerate în mod inevitabil mortale, să nu mai fie astfel, restrângând tot mai mult domeniile mortalității, dar punând o problemă: până unde poate merge știința medicală? Cât de departe poate merge tehnica în înlocuirea părților bolnave cu elemente artificiale?
Problema care se pune astăzi este de fapt dacă persoana are sau nu posibilitatea de a decide în ce măsură respectul pentru sacralitatea și misterul vieții poate și trebuie să o țină în viață, chiar dacă în mod artificial, și în ce măsură demnitatea sa îi permite să decidă să nu prelungească îngrijirile și tehnicile care prelungesc viața biologică în detrimentul suferințelor profunde pentru omul interior.
Prin urmare, dilema este:
- dacă este sacră viața, aceasta trebuie apărată și prelungită până la ultima limită;
- dacă este sacru individul, el are dreptul de a hotărî o moarte demnă.
Nimeni nu poate da răspunsul la această dilemă decât persoana însăși.
Nicio lege civilă, nicio doctrină religioasă, nicio instituție nu se poate substitui individului, convingerilor sale etice și religioase.
Soluția ideală este aceea în care conflictul este depășit și caracterul sacral al vieții coincide și se contopește cu cel al individului. Dar complexitatea psihicului uman, circumstanțele care se schimbă, pot face ca o alegere care era foarte clară și conștientă să nu mai fie așa, ca până la urmă dorința de supraviețuire să fie mai puternică decât propriile convingeri și decizii, și să fie preferată incertitudinea unei vieți menținute artificial în locul certitudinii morții.
Așadar, nu ne rămâne decât să însoțim persoana în fiecare pas al ei, chiar dacă uneori contradictoriu, garantând, oricare ar fi alegerea sa, sprijinul nu doar de înaltă tehnologie, ci profund uman al structurii care o asistă în timpul bolii, în timpul vieții și în momentul sfârșitului ei.
Pr. Alberto Maggi
Sursa: Facebook
Luca Violini dă glas reflecției părintelui Alberto Maggi:
