S-a stabilit la Cafarnaum

Duminica a 3-a de peste an – 26 ianuarie 2014

A venit și s-a stabilit la Cafarnaum, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaía – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Matei 4, 12-23

În acel timp, auzind că Ioan a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ținuturile lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: «Pământ al lui Zabulon și pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea și în umbra morții le-a răsărit o lumină». De atunci a început Isus să predice și să spună: «Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor!».

Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: «Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!». Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-și năvoadele, și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.

El străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice suferință în popor.

Matei 4, 12-23

Evanghelistul Matei prezintă în acest pasaj începutul activității lui Isus. Odată ce află că Ioan a fost arestat și că astfel atmosfera devine apăsătoare și dificilă în Iudeea, Isus urcă spre nord, în Galileea, în regiunea despre care vom vedea că este destul de disprețuită. Părăsește Nazaretul, localitatea sa natală, și se duce să locuiască la Cafarnaum. Este interesant faptul că nici Nazaretul, nici Cafarnaumul nu sunt niciodată menționate în Vechiul Testament. Oricum, Cafarnaumul era un oraș de frontieră, un important post vamal.

Evanghelistul scrie apoi: pe malul mării, dar în realitate este un lac. De ce evanghelistul vorbește despre mare? Pentru că prin acest subterfugiu, înlocuind lacul cu marea, evanghelistul vrea să ofere o indicație teologică; marea era cea care despărțea Israelul de păgâni, dar mai ales marea era cea pe care poporul lui Israel o traversase pentru a scăpa de sclavia egipteană. Deci indica eliberarea deplină. Întreaga tematică a evanghelistului este în cheia Exodului, iar Isus este noul Moise care vine să-și elibereze poporul.

Iar aici evanghelistul vede, în activitatea lui Isus, în alegerea lui Isus de a urca în Galileea, împlinirea promisiunii eliberării mesianice dintr-o situație de asuprire într-una de mântuire, dintr-un teritoriu care fusese devastat de asirieni, și îl citează pe profetul Isaía din capitolul 8, versetul 23, unde se vorbește despre Galileea neamurilor. În timp ce Iudeea își datorează numele lui Iuda, unul dintre cei mai importanți patriarhi, această regiune din nord era atât de disprețuită – era o regiune locuită de săraci, de văcari, de oameni violenți –, iar populația Iudeii era atât de dezgustată de cei din nord, încât Isaía însuși nu știe cum să definească această regiune și folosește un termen disprețuitor, o numește „provincia sau districtul ne-evreilor”.

District în ebraică se spune Gelil, din care provine cuvântul Galileea. Deci, în timp ce Iudeea derivă din Iuda, Galileea derivă din acest termen disprețuitor cu care profetul indică această regiune din nord. Ei bine, tocmai în această regiune disprețuită din nord, unde oamenii locuiesc în întuneric, tocmai acolo a apărut lumina. Iar aici evanghelistul anticipează ceea ce va fi mai târziu acțiunea lui Isus, lumina lumii, de a comunica propriilor săi discipoli posibilitatea de a fi lumină a lumii.

Și Isus își începe activitatea. De atunci a început Isus să predice și să spună: „Convertiți-vă…”. Verbul „a converti” în textul grecesc al Evangheliilor se găsește în două feluri, unul care indică o întoarcere religioasă la Dumnezeu, iar celălalt, care este cel folosit de evanghelist, înseamnă o schimbare de mentalitate care are impact asupra comportamentului. Evangheliștii, în special Matei, evită primul termen, care indică întoarcerea religioasă la Dumnezeu.

Odată cu Isus, Dumnezeul-cu-noi, nu mai trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, ci să-l îmbrățișăm și, împreună cu el și asemenea lui, să mergem spre ceilalți; de aceea convertirea înseamnă a ne orienta existența într-un mod diferit. Dacă până acum am trăit pentru noi, de acum încolo să trăim pentru alții. Această convertire vizează faptul că împărăția cerurilor este aproape.

Nu este încă o realitate pentru că împărăția cerurilor se va realiza odată cu îmbrățișarea fericirilor. Prima fericire va permite realizarea împărăției cerurilor. Dar ce se înțelege prin „împărăția cerurilor”? Isus nu vorbește despre o împărăție în ceruri, adică despre viața de apoi. Împărăția cerurilor, expresie pe care o găsim doar în Evanghelia după Matei, indică împărăția lui Dumnezeu. Matei, care scrie pentru o comunitate de evrei, evită să folosească termenul „Dumnezeu” ori de câte ori îi este posibil, pentru a nu ofensa sensibilitatea cititorilor săi, iar atunci când îi este posibil, folosește înlocuitori.

Unul dintre aceștia era „ceruri”, deci împărăția cerurilor nu înseamnă viața de dincolo, ci împărăția lui Dumnezeu, adică Dumnezeu care devine regele poporului, căruia i se permite să-și conducă poporul. Așadar, convertirea, schimbarea propriei vieți, este pentru a permite această realizare a împărăției, care va deveni realitate odată cu îmbrățișarea primei fericiri.

Împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu, nu cade de sus, ci necesită colaborarea omului. Ei bine, pe când umbla de-a lungul mării – revine din nou acest termen, mare –, evanghelistul scrie că Isus i-a văzut pe Simon și Andrei. Aceste două personaje au nume grecești, ceea ce înseamnă că provin dintr-o familie destul de deschisă. Simon în special este cunoscut pentru încăpățânarea sa, de fapt are o poreclă a lui, „piatră”, care înseamnă încăpățânarea lui, duritatea, care va fi descoperită ulterior de-a lungul întregii Evanghelii.

Aruncau mrejele în mare, căci erau pescari. Referința evanghelistului este la profeția cuprinsă în cartea lui Ezechiel, capitolul 47, versetul 10, unde „timpul lui Mesia va fi un timp de belșug pentru pescari”. Ei bine, Isus le-a zis: „Veniți după mine”. Este interesant… Pentru a-și începe comunitatea, grupul cu care va inaugura această împărăție a lui Dumnezeu, Isus nu caută călugări – existau esenienii –, nu cheamă persoanele evlavioase, pe farisei, nu îi cheamă nici pe cei aparținând clerului, pe preoți, nici măcar pe oamenii puternici, pe cei înstăriți – aceștia erau saduceii –, și cu atât mai puțin pe teologi, cărturarii, ci cheamă oameni normali, niște pescari.

El spune: Vă voi face pescari de oameni. Este interesant că acest titlu, misiunea la care Isus îi cheamă pe discipolii săi, va fi abandonat în curând de biserică. Ei vor prefera să fie numiți păstori, titlu pe care Isus nu l-a dat nimănui – el este singurul păstor –, mai degrabă decât pescari de oameni, ceea ce le cere Isus discipolilor săi să facă.

Ce înseamnă pescari de oameni? În timp ce prinderea peștilor înseamnă a scoate peștii din habitatul lor natural pentru a le da moartea, pescuirea oamenilor înseamnă a-i scoate din apă, simbol al răului, simbol al morții, pentru a-i salva, pentru a le da viață. Deci propunerea lui Isus este de a merge după el pentru a comunica viață întregii omeniri.

Și îndată și-au lăsat mrejele și l-au urmat. Apoi este chemarea altor doi frați, Iacob și Ioan. Aceștia au nume iudaice, nume ebraice, și vom vedea mai târziu pe parcursul Evangheliei atitudinea lor care reflectă numele lor, iar aici evanghelistul subliniază prezența tatălui, Zebedeu. Isus îi cheamă: Ei au lăsat îndată barca și pe tatăl lor și l-au urmat.

Pentru a-l urma pe Isus trebuie să ne abandonăm tatăl. Tatăl indică autoritatea, iar pentru a-l urma pe Isus trebuie să ne abandonăm tatăl, pentru că singurul Tată sau Părinte care există în comunitatea credincioșilor este Părintele care este în ceruri, care nu-i guvernează pe oameni emițând legi pe care aceștia trebuie să le respecte, ci comunicându-le propria sa capacitate de iubire.

Isus străbătea toată Galileea, deci această regiune disprețuită, învățând în sinagogile lor și vestind evanghelia împărăției. Evanghelistul folosește două verbe diferite pentru acțiunea lui Isus. În sinagogi învață, iar a învăța înseamnă a lua din patrimoniul Vechiului Testament și a-l propune altora. Deci, în sinagogi, Isus ia din ceea ce reprezintă bogăția poporului, cuprinsă în Vechiul Testament, și i-o oferă.

Dar, pentru a vesti vestea bună a împărăției, Isus nu învață, ci vestește sau predică. Deci sunt două verbe diferite. Când se adresează evreilor, Isus învață, când se adresează persoanelor necredincioase sau în afara legii, ne-evrei, Isus anunță sau predică. Iar asta înseamnă a surprinde noul fără a fi nevoie să recuperăm vechiul.

Și, pentru prima dată în această Evanghelie, apare termenul „evanghelie”, care înseamnă „veste bună”. Și care este vestea bună? Vestea bună este aceea a împărăției. Și, într-adevăr, Isus nu se limitează să vorbească, ci acționează. Cum? Vindecând tot felul de boli și infirmități în popor. Să observăm că nu sunt „ale poporului”, ci „în popor”, adică Isus eliberează de acele impedimente care împiedică îmbrățișarea mesajului său de plinătate a vieții în popor, iar activitatea lui Isus începe astfel să se extindă și începe un nou exod, de neoprit.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice