Relația dintre euharistie și cina lui Isus

Traducere din Carlo Molari, Il cammino spirituale del cristiano (Călătoria spirituală a creștinului), Partea a Patra – Spiritualitatea creștină, capitolul 11 ​​– Dimensiunea comunitară: relația, harul și sacramentele, paragraful 10 – Euharistia, subparagraful 1 – Cina lui Isus: natura și plasarea ei temporală

Euharistia

Euharistia este sacramentul prezenței, este sacramentul jertfei lui Cristos, este sacramentul comuniunii. Înainte de a aborda aspectul sacramental, voi încerca să clarific relația dintre euharistie și cina lui Isus.

Cina lui Isus: natura și plasarea ei temporală

Euharistia, în sine, este amintirea reevocativă a cinei luate de Isus în pregătirea patimilor, morții și învierii sale, iar noi, celebrând-o, comemorăm acest eveniment central al tradiției noastre creștine. Ceea ce Isus a trăit, celebrând prima cină pascală, a oferit cheia pentru a interpreta de-a lungul secolelor evenimentul care s-a petrecut și care, în parte, mai trebuia să se întâmple, căpătând semnificație pe măsură ce progresează de-a lungul istoriei dezvoltarea comunității discipolilor lui Isus.

Să încercăm în primul rând să înțelegem care era natura ei și când a avut loc cina pe care a săvârșit-o Isus în acea zi, pentru că aceasta este o problemă deschisă și face parte din acel pluralism al narațiunilor despre care am vorbit – în special în legătură cu învierea lui Isus[1] – și care, printre altele, servește și la aprofundarea semnificației sale. Clarific termenii problemei făcând trimitere la un text al papei Benedict al XVI-lea care, pe când era papă, a publicat trei volume despre Isus și în cel de-al doilea volum, la capitolul 5 intitulat Ultima cină, tratează această temă.[2] Dificultatea constă în faptul că în relatările sinopticilor referirea la cina pascală este clară și se repetă de mai multe ori. În Marcu avem:

În prima zi a Ázimelor, când se jertfea Paștele, discipolii săi i-au spus: «Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?». Atunci a trimis doi dintre discipolii săi şi le-a spus: «Mergeți în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeți după el şi, acolo unde va intra, spuneți stăpânului casei: „Învățătorul zice: Unde este camera mea, în care să mănânc Paștele cu discipolii mei?”. El vă va arăta o sală mare la etaj, gata pregătită. Pregătiți acolo pentru noi». Discipolii au plecat şi au intrat în cetate. Acolo au găsit după cum le spusese şi au pregătit Paștele. Când s-a înserat, el a venit împreună cu cei Doisprezece. (Mc 14,12-17)

Acest text este reluat cu fidelitate și în Matei (26,17-19) și în Luca (22,7-13) care, în schimb, adaugă această afirmație a lui Isus care spune:

Când a venit ceasul, s-a așezat la masă împreună cu apostolii. Şi le-a spus: «Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de pătimirea mea». (Lc 22,14-15)

Acest lucru este foarte clar în sinoptici și eu cred că, având în vedere concordanța, a fost vorba chiar de cina pascală la care participau toți.

În ceea ce privește datarea cinei, conform relatării sinopticilor, Isus ar fi murit în ziua în care era celebrat Paștele. Benedict al XVI-lea, amintind textul lui Marcu – În prima zi a Ázimelor, când se jertfea Paștele  Când s-a înserat, el a venit împreună cu cei Doisprezece – scrie:

În seara primei zile a Azimelor, în care erau jertfiți în templu mieii pascali, este ajunul Paștelui. Conform cronologiei sinopticilor este o zi de joi […] Această cronologie este compromisă de problema că procesul și răstignirea lui Isus ar fi avut loc de sărbătoarea Paștelui, care în acel an cădea într-o vineri […] Potrivit cronologiei sinoptice, însă, execuția capitală a lui Isus ar fi avut loc, de fapt, chiar în ziua sărbătorii.[3]

Spre deosebire de sinoptici, care amintesc, de asemenea, de ziua Paraschevei,[4] Ioan plasează moartea lui Isus într-un mod accentuat și foarte clar în ziua Paraschevei, ziua de dinaintea Paștelui și de pregătire pentru acesta.

Era Parascheva Paștilor, în jurul prânzului. Pilat le-a spus Iudeilor: «Iată-l pe regele vostru». (In 19,14)

Întrucât era ziua Paraschevei, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta – pentru că acea sâmbătă era o zi solemnă –, i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ia de acolo. (In 19,31)

Așadar, pentru că era ziua Paraschevei Iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo. (In 19,42)

De aceea, Benedict al XVI-lea continuă:

Să ne îndreptăm spre cronologia ioaniană […] autoritățile iudaice care îl aduc pe Isus în fața tribunalului lui Pilat evită să intre în pretoriu «pentru a nu se contamina și pentru a putea mânca Paștele» (18,28). Paștele începe așadar abia seara; în timpul procesului cina pascală este încă în față; procesul și răstignirea au loc în ziua dinaintea Paștilor, de „Paraschevă”, nu în ziua sărbătorii. Paștele din acel an se extinde așadar de vineri seara până sâmbătă seara și nu de joi seara până vineri seara.[5]

Prin urmare, în sinoptici, Isus ar fi murit în ziua de Paști – o ipoteză greu de imaginat în sine – care ar fi căzut vineri după ce s-a mâncat cina pascală joi seara. Potrivit lui Ioan, Isus a murit în ziua Paraschevei – într-adevăr, seara a fost imediat înmormântat pentru că începea marea sâmbătă – adică în ziua dinaintea Paștelui care este însă mutat în ziua următoare, adică sâmbăta. Se pune astfel problema stabilirii cronologiei acestei serii de evenimente, printre care plasarea cinei despre care se spune de obicei că a avut loc joi. Studiile asupra calendarelor vremii din aceste ultime decenii, după descoperirea documentelor de la Qumran, au lămurit că Paștele a căzut în ziua de sâmbătă atât în ​​anul 30, cât și în anul 33. Atunci Isus a murit în ziua Paștelui sau în ziua Paraschevei? Majoritatea covârșitoare a bibliștilor sunt înclinați să creadă că Isus a murit în anul 30 d.C. în ziua Paraschevei, care ar coincide cu 7 aprilie a calendarului nostru, pentru că în ziua de Paști nu ar fi fost permis și pentru că data, despre care știm că este sâmbătă, corespunde Evangheliei după Ioan, chiar dacă nu coincide cu indicațiile sinopticilor (există totuși bibliști cu predispoziție pentru cronologia sinopticilor). Chiar și papa Benedict a decis să-l urmeze pe Ioan și afirmă:

se observă din ce în ce mai clar cum cronologia ioaniană este din punct de vedere istoric mai probabilă decât cea sinoptică.[6]

De asemenea, amintește de părerea încă minoritară, dar pe care eu o împărtășesc și o consider cea mai obiectivă și semnificativă, a biblistei franceze Annie Jaubert care în 1953 a propus plasarea cinei marți seara. Cu câțiva ani mai devreme a avut loc descoperirea documentelor de la Qumran, din al căror studiu identificase existența unui calendar dublu. Exista calendarul templului, cel oficial pe care evreii îl urmau și care era lunisolar, adică utiliza calendarul lunar pentru a determina ziua Paștelui, care cădea pe 14 Nissan, la mijlocul primei luni lunare, și apoi urma calendarul solar pentru a determina ziua celebrării (în acel an, după cum am menționat, sâmbăta). Apoi exista calendarul de la Qumran, pe care esenienii îl urmau în diferite părți ale Mediteranei, care celebra Paștele mereu în aceeași zi a săptămânii solare, deci nu conform lunii lunare, începând din seara zilei pe care noi o numim marți și care pentru ei era începutul zilei care pentru noi este miercuri. Evreii nu dădeau nume zilelor săptămânii:[7] aveau doar numele sâmbetei, iar toate celelalte zile le enumerau în raport cu sâmbăta; afară de aceasta, ziua pentru ei începea din seara precedentă când apăreau primele stele și nu la miezul nopții, de aceea ziua lor începea cu noaptea. Între aceste două calendare, după părerea lui Jaubert, Isus alegea (chiar și de acea dată a ales) să urmeze calendarul esenienilor, motiv pentru care el și apostolii s-au adunat nu în seara Joii Sfinte, după cum spunem noi, ci marți seara. Acest fapt confirmă că este vorba de cina pascală, în acord cu sinopticii, și plasează moartea lui Isus în ziua Paraschevei, în acord cu Ioan, împăcând astfel cele două cronologii. Mai mult decât atât, ipoteza lui Jaubert clarifică și aspectul, altfel problematic, al intervalelor evenimentelor care au urmat după cină și care, dacă aceasta ar fi avut loc joi seara, s-ar fi desfășurat într-o noapte: întâlnirea cu Pilat, cele două reuniuni ale sinedriului și apoi întâlnirea cu Irod. Obiecția la această ipoteză este că toate acestea nu ar fi fost posibile în câteva ore, într-o singură jumătate de noapte, de la ora 11 încolo. Dacă cina este plasată în schimb marți, totul este mult mai clar. Marți seara Isus a celebrat cina, s-a dus la rugăciune și a fost prins; în următoarele două zile a fost destul timp să fie dus la sinedriu pentru a fi judecat, pentru visul soției lui Pilat și pentru a fi dus la Pilat, apoi la Irod și apoi din nou la Pilat pentru judecată până la biciuire; vineri dimineața, la ora 9, era pe calvar.

Papa Benedict nu aderă la această ipoteză și preferă să mențină ca dată a cinei ziua de joi urmând tradiția antică cu care este celebrată în Biserică – dar aceasta pe care noi o celebrăm astăzi în liturgie este o tradiție ulterioară și Jaubert amintea că exista o altă tradiție, anterioară, în care cina era celebrată marți seara – și, în consecință, nu îi atribuie caracterul de cină pascală, ci de cină de rămas bun. Eu cred, însă, că a fost vorba de cina pascală și că nu a fost celebrată joi, ci marți seara care, după calendarul esenienilor, coincidea cu începutul zilei Paștelui. Subliniez acest punct tocmai pentru a accentua importanța cinei, care a fost cină pascală, cina întregii familii, a întregului grup al lui Isus. Această părere este împărtășită și de alții, printre care și Paolo Sacchi, un cercetător laic toscan catolic care a predat la Universitatea din Torino și a publicat o carte intitulată Gesù e la sua gente (Isus și poporul său),[8] cu un capitol despre diferitele calendare din Qumran în care susține această teză a lui Jaubert. Isus a fost ucis vineri (după termenul nostru păgân), ziua Paraschevei, ziua pregătirii pentru celebrarea Paștelui conform templului, ziua în care capul familiei ducea mielul la templu dimineața ca să fie măcelărit și apoi îl aducea înapoi acasă pentru a-l mânca seara, când familia se aduna pentru a celebra Paștele, una dintre cele mai mari și mai dragi sărbători la care țineau mult. Isus a murit în timp ce în templu erau uciși mieii. Toți concordă cu privire la acest lucru, chiar și pentru faptul că este dovedit că atât în ​​anul 30 cât și în anul 33, Paștele cădea într-o sâmbătă, conform calendarului templului.

Rezultă astfel clară importanța acestei cine pe care Isus ar fi celebrat-o, în loc de joi seara, marți seara conform calendarului esenienilor și pune în evidență importanța pe care Isus o acorda simbolurilor și deci și întâlnirii din acea seară în care, declarat în mod public mesia și în perspectiva sfârșitului, i-ar fi reunit pe ai săi pentru cina pascală, precum și, desigur, pentru un adio. […].

Pr. Carlo Molari

Sursa: Carlo Molari, Il cammino spirituale del cristiano, Gabrielli editori, Padova 2021, pp. 498-502

[1] Cf. cap. 4.3.8, L’evento risurrezione, narrazioni discordanti.

[2] Papa Benedetto XVI, Gesù di Nazaret. Seconda parte: dall’ingresso in Gerusalemme fino alla resurrezione, BUR Rizzoli, Milano 2012.

[3] Ivi, pp. 122-124.

[4] În ziua următoare, cea care este după ziua Paraschevei, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat şi i-au spus: «Domnule, ne-am amintit că acel înșelător a spus pe când mai trăia încă: „După trei zile, voi învia”. Poruncește deci să fie sigilat mormântul până în ziua a treia, ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi să spună poporului: „A înviat din morți”. Astfel, înșelătoria aceasta de pe urmă ar fi mai rea decât prima». Pilat le-a zis: «Aveți garda, mergeți şi sigilați cum știți». Ei s-au dus şi au asigurat mormântul, sigilând piatra și punând strajă. (Mt 27,62-66)

[5] Benedetto XVI, Gesù di Nazaret, cit., ibidem.

[6] Ivi, p. 125

[7] Numele pe care noi le folosim sunt zilele păgânilor: ziua Lunii, a lui Marte, a lui Venus și așa mai departe.

[8] Paolo Sacchi, Gesù e la sua gente, San Paolo, Cinisello Balsamo 2003.