Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele

Duminica a 33-a de peste an – 17 noiembrie 2019

Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 21, 5-19

În acel timp, unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase și daruri votive, Isus le-a spus: «Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeți, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată».

Ei l-au întrebat: «Învățătorule, când vor fi acestea și care va fi semnul că ele au să se întâmple?». El le-a zis: «Vedeți să nu fiți înșelați, căci vor veni mulți în numele meu, spunând: „Eu sunt!” și: „Timpul este aproape!”. Nu mergeți după ei! Când veți auzi despre războaie și revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârșitul!».

Apoi le spunea: «Se va ridica un neam împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi cutremure mari și, în diferite locuri, foamete și epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare și semne mari din cer.

Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi și închisori, vă vor duce în fața regilor și a guvernanților din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Puneți la inima voastră să nu vă pregătiți dinainte cum vă veți apăra, căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voștri nu le vor putea rezista și nici răspunde! Veți fi trădați de părinți, de frați, de rude și prieteni și vor ucide pe unii dintre voi; veți fi urâți de toți din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele».

Luca 21,5-19

Pentru înțelegerea pasajului evanghelic pe care stăm să-l examinăm acum, trebuie să ne referim la un episod care a avut loc cu aproximativ șapte secole mai devreme, când Sanherib, puternicul rege al Asiriei, după ce a ars 46 de cetăți, a asediat în 701 Ierusalimul și cetatea s-a simțit pierdută. Spre marea sa surprindere, dimineața, când trebuia să înceapă bătălia, tabăra lui Sanherib era pustie. Ce s-a întâmplat? Probabil că regele Ezechia și-a plătit tributul, dar tradiția credea că intervenise Dumnezeu. Așadar, acest lucru a dus la credința că, în momentul celui mai mare pericol pentru Ierusalim, va exista intervenția divină care îl va salva. Lucrul acesta era celebrat și în psalmi, de exemplu în Psalmul 46, unde putem citi: „Dumnezeu este în mijlocul ei”, a cetății Ierusalimului, „ea nu se va putea clătina”.

 Ei bine, pericopa evangheliei pe care o examinăm acum este în capitolul 21 din Luca, de la versetul 5 până la 19. Contextul este după episodul văduvei, care oferă pentru templu tot ce avea ca să trăiască. Iar Dumnezeu nu tolerează o instituție religioasă care, în loc să-i ajute pe cei mai săraci, se lasă întreținută de ei, storcându-le într-adevăr sângele din vene.

Să citim. „În timp ce unii vorbeau despre templu, care era ornat cu pietre frumoase și daruri votive…”. Templul era una din grandorile vremii, a început să fie construit de Irod cel Mare cu o splendoare de neimaginat. „A spus: «Vor veni zile în care din ceea ce vedeți…»”. Verbul grecesc folosit înseamnă „admirați”. Așadar, discipolii încă nu s-au rupt de această instituție. Și totuși Isus denunțase templul ca fiind o peșteră de tâlhari. „Nu va fi lăsată piatră peste piatră care să nu fie distrusă”. Este ceea ce se va întâmpla mai târziu, în anul 70 după Cristos, prin asediul romanilor care vor submina toată această construcție magnifică.

 Ei bine, la anunțul distrugerii templului din Ierusalim, discipolii nu numai că nu par speriați, ci aproape entuziasmați și, de fapt, întreabă: „Învățătorule, când vor fi acestea și care va fi semnul când ele se întâmplă? Exact. De ce? Pentru că știau că în momentul celui mai înalt pericol Dumnezeu va interveni în apărare. Dar, pentru Isus, Dumnezeu nu intervine. Orice instituție care, în loc să ajute persoana, o demolează, o distruge nu este în planurile lui Dumnezeu și, prin urmare, merită doar să dispară. Iar Isus răspunde, și este un imperativ: „Fiți atenți să nu vă lăsați înșelați, căci vor veni mulți în numele meu, spunând: «Eu sunt!»”. Adică pretinzând că au condiția divină, că ei sunt Mesia. „Și: «Timpul este aproape!». Nu mergeți după ei”. Va exista o vreme când mulți vor pretinde că au mesaje divine. Pentru a face ce? Pentru a restaura împărăția lui Israel. Împărăția lui Israel a murit de acum. Isus nu a venit să reînvie împărăția lui Israel, ci să inaugureze împărăția lui Dumnezeu.

 Iar Isus, folosindu-se de limbajul tipic al profeților atunci când descriu marile răsturnări epocale, spune: „Când auziți despre războaie, despre revoluții, nu vă temeți!”. Mesajul lui Isus nu este în niciun caz un mesaj care provoacă teamă. Dovadă fiind faptul că, la sfârșit… Nu există în pasajul liturgic, dar la versetul 28 evanghelistul scrie că Isus spune: „Când vor începe să se întâmple acestea, sculați-vă și ridicați-vă capul, pentru că eliberarea voastră este aproape”. Așadar, nu este un mesaj care vrea să terorizeze, ci este vestirea unei eliberări, o eliberare care, din păcate, nu va fi nedureroasă, „pentru că trebuie să se întâmple mai întâi acestea, dar nu este îndată sfârșitul”.

Și apoi, folosindu-se, cum am spus, de limbajul profeților, Isus spune: „Se va ridica o națiune împotriva altei națiuni și o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi în diferite locuri cutremure, foamete și epidemii”. Este imaginea a ceea ce vine pe neașteptate, cutremurul și orice război aduce cu sine penuria, pestilența, „fapte înfricoșătoare și semne mari din cer”, nu în cer, ci din cer. Toate fenomenele din cer, de la fulgere până la grindină, erau văzute și interpretate ca semne divine. Ei bine, toate acestea vor face parte din acel proces de eliberare a umanității. Orice putere bazată pe dominație, pe exploatarea oamenilor, mai ales în numele lui Dumnezeu, este sortită să dispară.

Însă Isus avertizează: „Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta”. De ce adeziunea față de Isus din partea discipolilor săi, cu subversiunea radicală a valorilor, este o crimă atât de gravă încât reușește să atragă ura? Și din partea cui? Din partea acelor instituții sacre care erau fundamentul societății: Dumnezeu, patria și familia. Ei bine, Isus denunță că acestea, care erau considerate valori sacre, sunt în realitate valori diabolice, pentru că sunt contrare planului Creatorului asupra umanității și sunt dușmanii acestuia. Și iată-l pe Isus care spune: „Vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta dându-vă pe mâna sinagogilor (religie), a închisorilor și târându-vă înaintea regilor (națiune, patrie) din cauza numelui meu”. Dar Isus spune de-a dreptul: „Veți fi trădați până și de părinți, de frați, de rude și prieteni și vor ucide pe unii dintre voi; veți fi urâți de toți”. Ce înseamnă asta? Dumnezeu, patria și familia sunt cele trei domenii în care este exercitată o putere absolută: puterea lui Dumnezeu prin instituția religioasă, puterea regelui sau a guvernanților în patrie și, de asemenea, în familie, unde bărbatul era stăpânul absolut al membrilor, de la soție până la copii. Ei bine, Isus a venit să denunțe aceste valori care nu sunt sacre, ci sunt satanice și le-a înlocuit. În locul lui Dumnezeu, el va vorbi despre Tatăl. Dacă în numele lui Dumnezeu poate fi luată viața cuiva, în numele Tatălui poate fi doar dăruită propria viață. Patria, în schimb, o va înlocui cu împărăția lui Dumnezeu, adică acel spațiu fără frontiere, fără ziduri, fără limite unde toți pot fi primiți. Chiar și familia va fi înlocuită de Isus de o comunitate de idealuri, care nu mai este legată de valoarea sângelui, ci de același ideal al iubirii. Prin urmare, Isus înlocuiește puterea cu cele trei valori sacre care se deosebesc prin iubirea generoasă pusă în serviciul celorlalți.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice