Prima trimitere a ucenicilor

Duminica a 15-a de peste an – 15 iulie 2018

Prima trimitere a ucenicilor – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 6,7-13

În acel timp, Isus cutreiera satele din jur învățând. I-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu, ci să fie încălțați cu sandale și să nu poarte două tunici.

Apoi le-a spus: «Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela, iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor».

Ei au plecat și au proclamat ca lumea să se convertească. Și alungau mulți demoni, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Marcu 6,7-13

Eșecul din sinagoga din Nazaret, unde Isus nu a fost crezut și a putut să facă doar câteva gesturi, nu numai că nu îl descurajează pe Isus, ci îl determină să-și intensifice activitatea în diferite moduri. Este capitolul șase din Marcu, versetele 7-13, dar există un verset scurt care a fost omis din versiunea liturgică și care este important. Evanghelistul scrie că „[Isus] cutreiera satele din jur învățând”. Ce înseamnă aceasta? Isus nu mai calcă niciodată într-o sinagogă. Și-a dat seama de acum că lăcașurile de cult, lăcașurile religioase sunt refractare la acțiunea Duhului. Așadar, este inutil să-ți pierzi timpul în acele medii, dar se duce prin sate, adică în zonele de marginalizare, în locuri de sărăcie.

Iar de data aceasta „i-a chemat la sine pe cei doisprezece”. Cei doisprezece reprezintă numărul discipolilor care în sine prefigurează noul Israel. „Și a început să-i trimită”. De la verbul grecesc „a trimite” vine cuvântul apostol, care nu indică un titlu, ci o activitate, este aceea de a fi trimis. „Doi câte doi”. El nu îi trimite singuri, ci câte doi, ei trebuie să fie o comunitate care exprimă un mesaj. „Și le dădea putere”, adică autoritate, „asupra spiritelor impure”. Spiritul necurat a apărut deja în această Evanghelie când Isus a încercat pentru prima dată, chiar într-o sinagogă, să-și anunțe mesajul. Duhul este o forță, atunci când vine de la Dumnezeu este numit Sfânt, nu numai pentru calitatea sa desăvârșită, ci și pentru activitatea sa de separare a oamenilor de rău; când vine dintr-o realitate contrară lui Dumnezeu se numește impur. Așadar, Isus „le dă putere asupra duhurilor necurate”. Această expresie are o dublă semnificație, atât cea evidentă a eliberării oamenilor de aceste spirite, adică de aceste ideologii naționaliste, religioase, care îi împiedică să îmbrățișeze vestea cea bună a lui Isus, dar și a lucra asupra sinelui, căci pentru a elibera trebuie să fii pe deplin liber.

„Și le-a poruncit”. Este singura dată când Isus le comandă ceva ucenicilor, deci înseamnă că întâmpină rezistență. „Să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag și sandale”, adică ceea ce este necesar pentru mers Isus le cere discipolilor să ia. Dar apoi Isus spune să nu ia „nici pâine, nici desagă”, era traista, rucsacul tipic al cerșetorului. „Nici bani la brâu”. Ce înseamnă? Ei trebuie să fie oameni pe deplin liberi, trebuie să fie domni, trebuie să aibă încredere deplină în bogăția mesajului pe care urmează să-l aducă, domni care sunt liberi, dar nu bogați. De aceea Isus spune: „să nu poarte două tunici”. Două tunici erau îmbrăcămintea celor bogați. Ceea ce ești nu trebuie să dezmintă mesajul pe care îl anunți. Isus nu indică ce ar trebui să spună, ci cum ar trebui să fie: purtători ai veștii bune.

Iar această libertate trebuie să fie și interioară. Și Isus continuă afirmând: „în orice casă intrați, rămâneți acolo”. Atunci când călătoreau, evreii cereau să fie găzduiți numai în casele altor evrei, eventual practicanți, pentru a fi siguri de regulile rituale ale purului și impurului. Isus le cere să fie liberi de toate acestea, să intre în case așa cum sunt și să rămână acolo, căci pentru a elibera trebuie să fie pe deplin liberi de aceste tabuuri, de aceste superstiții. „Până când veți pleca din locul acela”.

Dar, avertizează Isus, „dacă nu veți fi primiți în vreun loc și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie pentru ei”, sau mai degrabă „împotriva lor”. Era specific evreilor, când mergeau într-o țară păgână, ca la întoarcere în țara lui Israel să scuture praful de pe sandalele lor, pentru a nu aduce nimic impur în țara lor. Deci, ce spune Isus? Schimbă ideea despre păgân. Cine este păgânul? Pentru religie păgânul este cel care crede în alte divinități, pentru Isus păgânul este cel care nu este în stare să primească pe cineva, este cel care nu este capabil să găzduiască.

Ei bine, urmează concluzia, că acești discipoli, „plecând, au proclamat ca”, se înțelege „oamenii”, chiar dacă nu există în text, „să se convertească”, deci schimbarea vieții, „alungau mulți demoni”, eliberau de toate aceste ideologii care i-au făcut pe oameni refractari la vestea bună a lui Isus. Iar ultimul detaliu este important, pentru că nu se îngrijesc doar de partea spirituală, ci de întreaga persoană, de integritatea întregii ființe umane. Isus era preocupat de acest lucru. „Ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau”. Acesta este primul portret al activității ucenicilor. Vom vedea apoi data viitoare dacă Isus a fost sau nu mulțumit de activitatea lor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice