Postul Mare nu este un timp al mortificărilor

„Niciodată Isus nu a invitat pe cineva să facă pocăință, să se mortifice – cuvinte absente în învățătura sa – și, cu atât mai puțin, să facă sacrificii…”. Pe ilLibraio.it, intervenția fratelui Alberto Maggi, biblist, care vorbește despre semnificația Postului Mare

Postul Mare nu este un timp al mortificărilor, ci al vivificărilor

Odată cu Miercurea Cenușii a început Postul Mare. Pentru a înțelege semnificația acestei perioade este necesar să examinăm diversa liturgie pre și post-conciliară.

Înainte de reforma liturgică, impunerea cenușii era însoțită de lugubrele cuvinte: „Amintește-ți că ești țărână și în țărână te vei întoarce”, potrivit blestemului Domnului adresat omului păcătos din Cartea Genezei (Gen 3,19). Iar cu acest avertisment funebru, în care este complet absentă noutatea anunțului evanghelic, începea o perioadă caracterizată de penitențe și posturi, de renunțări și sacrificii, și de mortificări, orientată mai mult spre Vinerea Sfântă decât spre Paștele Învierii.

Astăzi, impunerea cenușii este însoțită de invitația lui Isus: Convertiți-vă și credeți în evanghelie! (Mc 1,15). Primele cuvinte rostite de Cristos, conform Evangheliei după Marcu, sunt o invitație la schimbare, într-un proces continuu de reînnoire care trebuie să fie motorul vieții credinciosului. Isus nu a venit să mențină situația așa cum este, ci să o transforme. Iar a crede în Evanghelie înseamnă a ne orienta existența proprie spre binele celuilalt.

Omul nu este țărână, și nu se va întoarce în țărână, ci este fiul lui Dumnezeu, și de aceea are o viață de o asemenea calitate încât este numită veșnică, nu atât datorită duratei, nedefinite, ci datorită calității, indestructibile, capabilă să depășească moartea, așa cum ne-a asigurat Isus: „Dacă cineva va împlini cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”; „Oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci” (In 8,51; 11,25).

În aceste două abordări teologice diferite constă semnificația Postului Mare. Niciodată Isus nu a invitat pe cineva să facă pocăință, să se mortifice – cuvinte absente în învățătura sa – și, cu atât mai puțin, să facă jertfe. Dimpotrivă, a spus exact contrariul: „Îndurare vreau, și nu jertfă” (Mt 9,13; 12,7). Ceea ce Dumnezeu ne cere nu este un cult față de el (sacrificiu), ci iubirea față de ceilalți (milostivire). Jertfele și penitențele îl centrează pe om asupra lui însuși, asupra propriei desăvârșiri spirituale, și nimic nu poate fi mai periculos și mai letal decât această atitudine înșelătoare, care îl amăgește pe om că se apropie de Dumnezeu, pe când în realitate nu servește la altceva decât la îndepărtarea sa de oameni. Paul din Tars, care, în calitate de fariseu fanatic, era un susținător convins al tuturor acestor practici evlavioase, odată ce l-a cunoscut pe Isus, va ajunge să scrie în Scrisoarea către Coloseni că astfel de atitudini „nu sunt de nicio valoare, decât pentru satisfacrerea trupului” (Col 2,23), și de aceea nu ezită să le definească „gunoi” (Fil 3,8).


„Milostivirea îl orientează pe om spre binele fratelui său, jertfele și penitențele îl centrează pe om asupra propriei sale persoane”

– Pr. Alberto Maggi, biblist

Prin urmare, Postul Mare nu este un timp al mortificărilor, ci al vivificărilor. De aceea, acțiunea lui Isus nu este aceea de a tăia pomul care nu aduce roade, ci de a-l fertiliza pentru a-i da o nouă vigoare (Lc 13,8), pentru că el nu a venit să strivească trestia frântă sau să stingă fitilul care fumegă (Mt 12,20), ci să elibereze în om energiile iubirii care sunt amorțite și să-l facă să descopere forme inedite, originale și creative de iertare, de generozitate și slujire, care ridică calitatea iubirii sale pentru a o pune în sintonie cu cea a Celui Viu, și astfel să experimenteze Paștele nu numai ca plinătate a vieții Celui Înviat, ci și a propriei vieți. Astfel, așa cum țăranii, spre sfârșitul iernii, împrăștiau pe câmpuri cenușa acumulată în timpul rece pentru a da o nouă vigoare pământului, Cuvântul Domnului este capabil să insufle oamenilor noi energii.

Pr. Alberto Maggi 18/02/2016

AUTORUL – Alberto Maggi, călugăr din Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice „Giovanni Vannucci” din Montefano (Macerata), se ocupă cu răspândirea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în serviciul dreptății, niciodată al puterii. A publicat, printre altele: Roba da preti (Chestii de ale preoților); Nostra Signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor); Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede) (Cum să citim Evanghelia (și să nu ne pierdem credința); Parabole come pietre (Parabole ca pietrele); La follia di Dio (Nebunia lui Dumnezeu) și Versetti pericolosi (Versete periculoase). Este în librării publicată de Garzanti Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita (Cei care nu mor se vor revedea – Călătoria mea de credință și bucurie între suferință și viață).

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pentru ilLibraio.it

Sursa: ilLibraio.it