Poruncește-mi să vin spre tine pe apă!

Duminica a 19-a de peste an – 9 august 2020

Poruncește-mi să vin spre tine pe apă! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

[După ce mulțimile au mâncat], Isus i-a zorit de îndată pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul celălalt, până ce el va fi dat drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, s-a urcat pe munte, deoparte, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur.
Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stadii, zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă. Pe la straja a patra din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-l că merge pe mare, discipolii s-au tulburat, spunând că este o fantasmă și, de frică, au început să strige. Dar Isus le-a vorbit îndată: «Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!». Atunci Petru, răspunzând, i-a zis: «Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin spre tine pe apă!». El i-a zis: «Vino!». Coborând din barcă, Petru a început să umble pe apă și a venit spre Isus. Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat și, pentru că a început să se scufunde, a strigat: «Doamne, salvează-mă!». Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: «Om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?».
Când s-a urcat în barcă, vântul a încetat, iar cei care se aflau în barcă s-au prosternat înaintea lui spunând: «Cu adevărat ești Fiu al lui Dumnezeu!».

Matei,14,22-33

Iubirea universală a lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate pe care Isus a venit să o manifeste cu viața și mesajul său găsește rezistență tocmai în grupul discipolilor, care nu acceptă ca iubirea lui Dumnezeu să fie pentru întreaga umanitate, inclusiv pentru păgâni; ei cred că privilegiul este al lui Israel.

Este ceea ce Matei ne scrie în Evanghelia sa, în capitolul 14, începând de la versetul 22: Imediat după aceea… „După” este legat de împărtășirea pâinilor și a peștilor în țara lui Israel (Mt 14,13-21). I-a constrâns… De ce Isus trebuie să-i constrângă pe discipoli? Pentru că este împotriva rezistenței lor, ei nu vor să știe despre asta, trebuie să-i forțeze… Să facă ce? Pe discipoli să urce în barcă… Barca este imaginea comunității creștine și deci a bisericii. Și să-l preceadă… Iată, acum înțelegem motivul rezistenței… Pe țărmul celălalt… Când găsim în Evanghelie această expresie, „țărmul celălalt”, ea indică întotdeauna malul estic al Lacului Galileii, adică pământul păgân. Discipolii nu au nicio intenție să meargă pe teritoriu păgân și, ori de câte ori Isus îi invită sau îi îndeamnă să meargă pe pământ păgân, se întâmplă de fiecare dată un incident. Până ce el va fi dat drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, s-a urcat pe muntele… Acest munte are articol hotărât și indică muntele care a apărut anterior, adică muntele fericirilor, unde Isus tocmai a vestit acest mesaj al său de iubire universală. Deoparte… Această expresie este folosită de evangheliști pentru a indica faptul că există rezistență, opoziție sau neînțelegere din partea discipolilor. Să se roage. Este prima dată când Isus se roagă. De două ori, în această Evanghelie, Isus se roagă, și întotdeauna în situații de dificultate și primejdie pentru discipolii săi. Va fi aici și în Ghetsemani.

Când s-a înserat… Este ciudat că evanghelistul repetă ceea ce tocmai a spus cu câteva versete mai devreme, la versetul 15. De ce face acest lucru? „Când s-a înserat” este același termen care indică ultima cină a lui Isus; prin urmare, această iubire universală este cea pe care Isus a manifestat-o prin dăruirea de sine pentru întreaga omenire. El era acolo singur… Se știe că este singur: discipolii nu sunt acolo, mulțimea a fost trimisă… Dar evanghelistul subliniază o singurătate a lui Isus nu numai fizică, ci și spirituală: discipolii îl însoțesc, dar nu-l urmează.

Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stadii, zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă. Acest vânt este rezistența discipolilor la invitația lui Isus de a merge pe pământ păgân; ei nu vor să audă despre asta, nu vor să audă despre faptul de a duce această iubire universală pe teritoriu păgân, unde Isus va împărtăși din nou pâinile (Mt 15,32-39). Ei cred că lucrul acesta trebuie să fie și să rămână un privilegiu al lui Israel. Iată, de aceea vântul era împotrivă… Sunt discipolii înșiși.

Spre sfârșitul nopții… Detaliul se referă la un psalm, psalmul 46, unde este indicat că Dumnezeu vine în ajutor dis-de-dimineață. El s-a dus spre ei, umblând pe mare… De ce evanghelistul ne scrie că Isus umblă pe mare? Marea era imaginea haosului și numai Dumnezeu o putea îmblânzi. În cartea lui Iob, Dumnezeu este cel care umblă pe valurile mării. Așadar, mersul pe mare indică manifestarea condiției divine, a plinătății condiției divine din partea lui Isus. Văzându-l că merge pe mare, deci văzând condiția divină, discipolii s-au tulburat… De ce sunt tulburați? Pentru că religia săpase o prăpastie între Dumnezeu, îndepărtat, inaccesibil, și om; era de neconceput, de neimaginat ca Dumnezeu să se poată manifesta într-un om și ca un om să poată avea condiția divină; de aceea au spus că este o fantasmă! Deci este imposibil pentru ei ca un om să poată fi și Dumnezeu. Și, de frică, au început să strige. Dar Isus le-a vorbit îndată: „Curaj! Eu sunt…”. Cu această expresie și răspunsul pe care Dumnezeu l-a dat lui Moise în celebrul episod al rugului aprins, Isus revendică plinătatea condiției divine. Eu sunt, nu vă temeți!

Petru… Acest discipol este prezentat doar cu supranumele negativ, care indică cerbicia lui, încăpățânarea lui, deci ne face să înțelegem că întreprinde o acțiune care nu este în sintonie cu Isus. Petru atunci i-a răspuns: „Doamne, dacă ești tu…”. Iată, exact ca diavolul în pustiu: „dacă ești tu…”. Petru îndeplinește rolul satanei ispititoare, dovadă fiind faptul că mai târziu Isus îl va mustra numindu-l de-a dreptul „Satană”. Dacă ești tu, poruncește-mi să vin spre tine pe apă. Petru vrea și el condiția divină. El i-a spus: „Vino!”. Condiția divină nu este o exclusivitate a lui Isus, ci este la dispoziția tuturor celor care o îmbrățișează.

Petru a coborât din barcă, a început să umble pe apă și a mers spre Isus. Dar, văzând că vântul era  puternic, s-a înspăimântat și, începând să se scufunde… De ce evanghelistul ne spune această expresie? Chiar la sfârșitul discursului de pe munte, unde anunțase această iubire universală a lui Dumnezeu pentru umanitate, Isus a vorbit despre o casă care fusese construită pe nisip; când au venit vânturile furioase și apele, casa s-a prăbușit. Acest lucru a avut drept cauză faptul că cuvintele nu au prins rădăcini în om; iată, aceasta este figura lui Petru, iată de ce se scufundă. A strigat: „Doamne, salvează-mă!”. Și îndată Isus a întins mâna, l-a apucat… Este interesant că îl chemase pe Simon, îl invitase să fie pescar de oameni, și în schimb el este cel care trebuie să fie pescuit. Și i-a zis: «Om cu puțină credință…”. Este a doua oară când Isus trebuie să-l mustre din cauza lipsei de credință. De ce te-ai îndoit? El credea că condiția divină vine printr-o poruncă divină… Condiția divină nu se obține decât prin persecuție, opoziție și adesea prin sacrificiul propriei vieți.

De îndată ce s-au urcat în barcă, vântul a încetat Acest spirit contrar, de îndată ce comunitatea îl îmbrățișează din nou pe Isus, încetează. Cei care se aflau în barcă s-au prosternat… Acest verb îl vom regăsi pe muntele învierii, care este însuși muntele fericirilor, unde discipolii îl întâlnesc pe cel înviat. S-au prosternat în fața lui spunând: Cu adevărat ești… Și iată noutatea: Fiu al lui Dumnezeu. Ei nu spun: „Fiul lui Dumnezeu”. „Fiul lui Dumnezeu” îl indica pe Dumnezeul tradiției, pe cel care îi extermina pe păcătoși, pe cel care îi detesta pe păgâni. Isus este Fiu al lui Dumnezeu, o manieră complet nouă de a-l manifesta pe Dumnezeu și filiația sa. Și care este aceasta? Cea a unei iubiri universale din care nimeni nu poate fi exclus.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici