Poți să fii un fiu al Bisericii și să o contești?

Poate cineva să fie un fiu al Bisericii și să o conteste? Părintele Paolo Zambaldi: prin „dezaprobare, cu multă libertate de spirit”

El este tânărul preot din Bolzano care, în iunie trecut, i-a invitat pe credincioși să meargă la liturghie cu masca curcubeu, pentru a protesta împotriva poziției Vaticanului cu privire la proiectul de lege Zan. Este vorba de părintele Paolo Zambaldi. Intrigată de propunerea lui, cu siguranță neobișnuită pentru un preot, l-am rugat să ne acorde un scurt interviu. Iată ce ne-am spus.

Katya Parente în dialog cu părintele Paolo Zambaldi, 26 noiembrie 2021

Blogul d-voastră este împotriva curentului cu privire la multe teme. Cum poate cineva să fie un fiu al Bisericii și să o conteste?

Istoria Bisericii este plină de contradicții, deci de persoane care, deși trăiesc în interiorul ei, și-au manifestat dezaprobarea, cu mare libertate de spirit. Cu siguranță nu este ușor, iar unii, atât în ​​trecut, cât și în ultimul timp, au fost nevoiți să sufere excluderi sau pedepse mai mult sau mai puțin severe.

Dar, pe de altă parte, se întâmplă așa la mai multe niveluri: politic, cultural, social. Cei care nu sunt aliniați cu gândirea dominantă, cu puterea, sunt puternic marginalizați. Isus însuși nu a părăsit niciodată ebraismul, deși a contestat în mod deschis cadrul teologico-doctrinar al acestuia, punând în criză o interpretare a Legii puternic răspândită și susținută, plasându-se dincolo de sinagogă pentru a descrie un dumnezeu dincolo de religii.

Moartea lui revoltătoare a fost o consecință a acestei alegeri. Desigur, tuturor ne place să obținem consens, să fim respectați pentru ideile noastre, să fim acceptați. Dar nu este niciodată așa. Trebuie să știm că a trăi împotriva curentului are un cost și trebuie să fim dispuși să plătim pentru asta.

Cu altă ocazie am ascultat-o pe Paola Lazzarini de la Donne per la Chiesa. Credeți că Biserica Catolică va asculta cererea „celeilalte jumătăți a lumii” privind participarea reală (a se citi preoția) în viața comunitară?

Biserica Catolică este o instituție ierarhică/masculină, care se definește ca fiind universală și crede că are nevoie de unitate pentru a supraviețui. Confundă unitatea cu incluziunea, dar cele două lucruri sunt radical diferite. Unitatea impusă de sus aplatizează diversitățile, în primul rând cele culturale, dar și istorice, religioase, antropologice, pe când dacă ar opta pentru incluziune ar înțelege că diversitatea dă naștere unei conviețuiri/fraternități/sororități bogate și creative. Aceasta a lipsit-o de capacitatea profetică față de lume, care constă tocmai în a anunța adevăruri oarecum revoluționare și deci destabilizatoare.

De fapt, cea mai mare vină a Bisericii cu privire la femei este tocmai aceea că nu numai că s-a adaptat la prejudecățile culturale ale lumii, confundând unitatea de gândire cu adevărul, ci chiar le-a susținut și le-a generat în mare măsură, cu o interpretare literală și ne-istorică a Scripturii: a creat și a impus de fapt două arhetipuri de femeie absolut opuse și ireale, dar care au dominat și într-un fel domină și legitimează patriarhatul: femeia vinovată/Eva și femeia perfectă/Maria.

Dacă Biserica nu va ști să depășească această viziune instrumentală a lecturii biblice și, în consecință, să-și reconfigureze antropologia făcând-o să devină incluzivă, nu va accepta niciodată să recunoască femeilor o demnitate egală. Chiar dacă, printr-un oarecare stimulent din exterior, ea va accepta, de exemplu, diaconatul feminin, sau chiar preoția, fără a depăși acea viziune de bază, fără a reelabora doliul patriarhatului, ar fi o operațiune de marketing.

Cu toate acestea, sunt încrezător că rarefierea numerelor, cu pierderea în consecință a puterii universale, apariția unor Biserici particulare care cer o mai mare independență, inclusiv teologică, nesustenabilitatea eclatantă a unui anumit sistem dogmatic, vor împinge spre adevăr și vor restitui femeilor spațiul lor.

Proiectul de lege Zan a fost literalmente îngropat. De ce, în opinia d-voastră? Ce greutate a avut Vaticanul în această decizie?

În ceea ce privește proiectul de lege Zan, Biserica instituțională a manevrat cu siguranță! Și probabil a făcut cu ochiul dreptei, așa cum face dintotdeauna. Dar eu cred că un stat care se definește laic ar trebui să aibă puterea de a afirma și susține apărarea unor drepturi fundamentale ale omului.

După cum au demonstrat la vremea respectivă referendumurile privind divorțul și avortul, voința populară a învins chiar și cu opinia contrară a Bisericii. Aș spune că problema de astăzi este mai degrabă legată de lipsa unui partid progresist puternic și serios, care să-și asume responsabilitatea apărării drepturilor oamenilor, fie ele individuale sau sociale, un partid mai puțin ascultător de „manevrantul” de serviciu.

De ce este Biserica Catolică atât de ostilă față de lumea LGBT și de ce este încă cocoțată – de facto – pe poziții de neapărat?

Discursul pe care tocmai l-am ținut despre femei este valabil și pentru persoanele din lumea Lgbtqia+. Literalismul biblic și construcția în consecință a unei doctrine și teologii false, sau în orice caz indiferente în mod deliberat față de cuceririle științifice și culturale care au schimbat radical antropologia, i-a condamnat la rolul de păcătoși.

Este adevărat că o sexualitate care nu vizează procrearea nu putea decât să fie stigmatizată într-o societate care considera infertilitatea feminină o vină, chiar un blestem, într-o societate care dădea o lectură arhaică și deterministă a conceptului de natură, lectură care era de fapt dogmatică şi deci excludentă. De fapt, a afirma că un comportament era împotriva naturii însemna izolarea celor care îl puneau în practică nu numai în afara comunității de apartenență, ci și în afara „umanului”.

Astăzi, însă, trebuie afirmat cu tărie că relatarea biblică are o conotație istorică precisă și, cu siguranță, nu poate fi luată drept paradigmă pentru totdeauna. Așa cum am spus deja, este urgent ca Biserica/Bisericile să se elibereze de tot ceea ce întunecă adevărul, pentru a construi parcursuri spirituale incluzive, așa cum este urgent să se deschidă față de lume pentru a accepta evoluția și cuceririle sale.

În Alto Adige/Südtirol există parcursuri/grupuri/inițiative creștine care sunt deschise și incluzive față de persoanele care aparțin lumii variate a LGBT?

Chiar și aici ceva se mișcă încet. Cu siguranță, apropierea geografică și culturală de lumea austro-germanică facilitează deschiderea de noi drumuri. De exemplu, dieceza noastră din Bolzano-Bressanone a înființat recent o masă de lucru „Credință și homosexualitate”. Nevoia unei astfel de inițiative a reieșit în mod explicit și din ultimul nostru sinod diecezan.

Acest grup, în care sunt și eu membru, se va concentra în primul rând pe promovarea întâlnirii, primirii și respectării persoanelor Lgbtqia+ și a alegerilor lor de viață. Totodată, va fi oferită posibilitatea credincioșilor Lgbtqia+ de a avea colocvii, acompaniament spiritual și momente de rugăciune. Caută o modalitate de a fi prezentă și disponibilă pentru părinții care doresc să fie ajutați să înțeleagă și să fie informați. Ultimul pas, care este însă fundamental, se referă la sensibilizarea comunităților noastre parohiale/grupurilor/asociațiilor catolice pentru a favoriza întâlnirile cu persoane reale și a-i îndemna pe toți să reflecteze asupra acestor probleme.

Sensibilitatea și reflecția ca pregătire pentru incluziune: fără înțelegere este imposibil să ne apropiem de ceilalți cu empatie și respect și, de asemenea, îndrăznesc să spun, cu dragoste. Este o lecție care depășește lumea LGBT și care ar trebui să ne ghideze în fiecare moment al vieții, indiferent de convingerile noastre religioase și politice. Îi mulțumim părintelui Paolo pentru că ne-a reamintit acest lucru.

Sursa: gionata.org