Peste puțin ai fost credincios: intră în bucuria stăpânului tău!

Duminica a 33-a de peste an – 13 noiembrie 2011

Peste puțin ai fost credincios: intră în bucuria stăpânului tău! – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

O imagine greșită, eronată a lui Dumnezeu poate ruina existența credinciosului pentru totdeauna. De aceea este bine să cunoaștem adevăratul chip al lui Dumnezeu, așa cum l-a revelat Isus. Este ceea ce exprimă Matei în capitolul 25 al evangheliei sale, de la versetul 14 până la 30.

Isus spune: Tot la fel, un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat slujitorii și le-a încredințat bunurile sale. Pe atunci toți angajații unui rege, ai unei persoane importante, erau numiți slujitori, dar în acest caz este vorba de înalți funcționari. De fapt, acestora li se încredințează o moștenire foarte mare. Este important verbul folosit de evanghelist. Verbul „a încredința” înseamnă a da fără a lua înapoi, deci nu este o păstrare, ci un transfer al bunurilor sale către funcționarii săi.

Unuia i-a dat cinci talanți… Talantul este o unitate de măsură de aur care oscila, după vremuri, între 26 și 36 de kilograme de aur, deci o sumă uriașă. Un talant corespundea cu suma de 6000 de dinari, care echivalau cu aproximativ douăzeci de ani de salariu al unui muncitor, deci o cifră considerabilă. Altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria capacitate, literalmente „putere”, adică ceea ce sunt capabili să ducă mai departe. Apoi a plecat.

Ei bine, Isus spune că cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel cel cu doi talanți, a câștigat alți doi. În schimb, al treilea are o atitudine ciudată. Dar cel care primise unul, ceea ce nu este puțin lucru, sunt treizeci de kilograme de aur, deci este o sumă imensă, s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său.

De ce acest lucru? Pentru că a rămas slujitor. În timp ce ceilalți, cu această sumă, se simt deja domni și stăpâni ai bunurilor lor, pentru el talantul este banul stăpânului său, el a rămas slujitor. Dar de ce se duce să-l îngroape? Pentru că, conform dreptului rabinic, atunci când cineva îngropa o comoară sau niște bani în pământ, în caz de furt nu era obligat să le despăgubească.

Aici, acest slujitor nu crede în generozitatea stăpânului și nu crede nici măcar în sine ca destinatar al darului. Ei bine, după multă vreme stăpânul acelor slujitori s-a întors și a vrut să-și regleze conturile cu ei. Nu se înțelege pentru a-i restitui banii, ci pentru a cunoaște faptele lor. Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: „Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată, alți cinci talanți am câștigat!”. Domnul spune: Bine… Aceiași termeni cu care Dumnezeul creației, Creatorul își contemplă uimit lucrarea.

Deci, aici, stăpânul, care îl reprezintă pe Dumnezeu, este mulțumit de acest om care, primindu-și darurile, le-a realizat pe deplin. Îl numește slujitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios… Să spună că cineva este credincios peste puțin cu 150 de kilograme de aur…! Îți voi da putere peste multe, adică literalmente te voi stabili peste multe. Ia parte la bucuria stăpânului tău! Acest stăpân dă dovadă de o mare generozitate. Nu numai că nu cere înapoi banii, talanții pe care îi dăduse: nu numai că nu cere dobândă, ci chiar îl invită pe acest funcționar, pe acest slujitor, să ia parte la toate bunurile lui, îi încredințează întreaga sa administrație.

Nu mai este un slujitor, ci un domn ca și el. La fel și pentru cel care primise doi talanți. În schimb, când se prezintă cel care primise un singur talant, îi spune: Doamne, știu că ești un om dur… Deci este ceva ce el știe, dar are o imagine distorsionată care nu corespunde cu ceea ce am văzut noi. Aici este un stăpân extrem de generos care nu numai că nu cere înapoi averile sale, ci chiar îi invită pe funcționarii săi să ia parte la toate averile sale; nu îi mai tratează ca pe niște slujitori, ci ca pe stăpâni.

În schimb acesta zice: Știu că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. M-am temut… Iată tema fundamentală a acestei parabole, este teama de Dumnezeu. Teama de Dumnezeu care îi împiedică pe oameni – de teamă să nu-și asume riscuri sau să comită păcate – să se realizeze. Și m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Acest lucru este important, talantul „tău”. Stăpânul i-l dăduse; de fapt ceilalți au spus: „ceea ce am”. În schimb el nu s-a considerat niciodată stăpânul acestui talant. De fapt, el spune „talantul tău” și repetă: Iată, ai ce este al tău!

Nu l-a considerat niciodată al lui. Răspunsul stăpânului este foarte sever. Slujitor rău și leneș! Și omite să se definească om aspru, așa cum îl definise slujitorul. Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat… Expresia stăpânului este în formă interogativă, el nu este așa. Tu ești cel care crezi că eu sunt așa, tu ești cel care ai această imagine greșită despre mine, deci este în formă interogativă.

Teama individului de a greși i-a paralizat creșterea, iar stăpânul îl mustră spunând: Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Așadar, luați de la el talantul! De ce i se ia talantul? Păi de ce să-i lase ceea ce pentru el este doar motiv de neliniște, anxietate și teamă?

Și dați-l celui ce are zece talanți! Și iată aici sentința lui Isus, foarte importantă, pe care am auzit-o deja în parabola celor patru terenuri: Oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. Verbul a avea este un verb rezultativ, care este întotdeauna rezultatul a ceva. Aici este vorba de a produce. Celor care produc iubire li se dă o capacitate și mai mare de a iubi; dar cei care nu produc fac să devină sterilă încet-încet capacitatea pe care o au și astfel se trezesc că nu mai au nimic.

Deci nu este vorba de o nedreptate din partea Domnului, ci este vorba de o dinamică a vieții. Celor care fac să rodească darurile li se oferă o capacitate sporită de a le face să rodească; cu cât iubim mai mult, cu atât Domnul ne face mai capabili să iubim.

Și iată concluzia înspăimântătoare, foarte severă: Iar pe slujitorul inutil… Chemat să fie domn, el a rămas slujitor. Isus vrea să-i transporte pe discipolii săi dintr-o condiție de slujitori ai lui Dumnezeu, așa cum le impusese Moise – alianța lui Moise este o alianță între slujitori și stăpânul lor –, în una de fii ai lui Dumnezeu, de domni ca și el.

Dar Isus are în vedere dificultatea lor de a trece de la această condiție de supunere la cea a libertății fiilor lui Dumnezeu. Nu toți reușesc, pentru că libertatea nu are altă siguranță decât cea a forței interioare. Așadar, pe slujitorul nefolositor, chemat să fie domn, dar rămas slujitor, aruncați-l afară în întuneric! De ce în întuneric? El, îngropându-și talantul, se îngropase deja pe el însuși, era deja mort, nu trăise. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților, expresie cu care în Biblie se indică falimentul unei existențe. Iar acest om și-a ratat existența din cauza fricii de Dumnezeu.

Religia este cea care inculcă teama de Dumnezeu pentru a-i domina pe oameni. Dar Isus vine să ne elibereze de aceasta. Există în Scrisoarea întâi a lui Ioan expresia foarte frumoasă care spune că „în iubire nu există frică… iar cine se teme nu este desăvârșit în iubire”.

Prin urmare, nu frica de Dumnezeu trebuie să reglementeze atitudinea credinciosului, ci iubirea. Iubirea eliberează și este eliberatoarea oamenilor.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici