Peste puțin ai fost credincios

Duminica a 33-a de peste an – 15 noiembrie 2020

Peste puțin ai fost credincios: intră în bucuria stăpânului tău! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 25,14-30

În acel timp, Isus le-a spus această parabolă discipolilor săi: «Va fi ca atunci când un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile sale. Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel cel cu doi talanți, a câștigat alți doi. Dar cel care primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său. După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori și le-a cerut cont.

Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: „Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, iată, alți cinci talanți am câștigat!”. Stăpânul i-a zis: „Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!”.

Venind apoi cel cu doi talanți, a spus: „Stăpâne, doi talanți mi-ai dat, iată, alți doi talanți am câștigat”. Stăpânul i-a zis: „Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!”.

În sfârșit, venind și cel care primise un talant, a zis: „Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, și, pentru că m-am temut, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!”.

Dar stăpânul i-a răspuns: „Servitor rău și leneș! Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat. Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți! Pentru că oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. Iar pe servitorul netrebnic aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților!».

Odată cu Isus, relația cu Dumnezeu, cu Tatăl, se schimbă. Nu mai suntem servitori ai Domnului, ci fii ai Tatălui. Dar o concepție greșită despre Dumnezeu poate ruina existența persoanei și poate împiedica tranziția de la slujitor la fiu.

Să auzim ce ne scrie Matei în Evanghelia sa, capitolul 25, de la versetul 14 până la 30. Isus vorbește despre împărăție, despre Împărăția Cerurilor. Va fi ca atunci când un om, voind să plece într-o călătorie, și-a chemat servitorii… În lumea orientală toți angajații unui personaj important sunt numiți slujitori, chiar dacă, ca și în acest caz, este vorba de funcționari de rang înalt.

Și le-a încredințat bunurile sale. Acest domn nu-și lasă bunurile în custodie, ci le transferă. Verbul „a încredința” folosit de evanghelist înseamnă „a da” fără a lua înapoi mai târziu. Unuia i-a dat cinci talanți. Talantul era o măsură foarte importantă a valorii, un talant varia între 26 și 36 kg de aur; un talant corespundea cu aproximativ 6.000 de dinari, sau 20 de ani de salariu al unui muncitor, deci o avere.

Ei bine, unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria capacitate, literalmente putere. Domnul, stăpânul își cunoaște oficialii și le cunoaște capacitățile. Cel care primise cinci talanți s-a dus îndată și i-a investit. La fel face și cel care a primit doi. Primul câștigă încă cinci, iar celălalt, de asemenea, îi dublează, câștigă încă doi; acționează ca niște domni, ca și cum talantul ar fi al lor.

Dar cel care primise unul… Atenție, nu vrea să spună că a primit puțin cu un singur talant, ci, repet, un talant înseamnă aproximativ 30 kg de aur sau 20 de ani de plată a unui lucrător, deci o avere imensă, dar el rămâne servitor, nu se simte domn. S-a dus să facă o groapă în pământ. Îngropând acest talant este ca și cum și-ar îngropa viața, dar o face și pentru că, în conformitate cu legea rabinică, dacă cineva ar fi îngropat banii care i-au fost dați, în caz de furt nu i s-ar fi cerut să-i returneze.

Așa că își ia toate măsurile de precauție, nu crede în generozitatea stăpânului său și a ascuns banii stăpânului. După mult timp, stăpânul acelor servitori vine… Evanghelistul vorbește la prezent, pentru a reprezenta o acțiune care continuă în comunitatea lui Isus, și a vrut să-și pună în ordine socotelile cu ei. El nu vine pentru a obține ceea ce a dat, ci pentru a vedea ce au făcut cu banii primiți.

Venind cel care primise cinci talanți, a adus alți cinci talanți, spunând: Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, iată, alți cinci talanți am câștigat! Ei bine, în acest moment, domnul, stăpânul, nu cere înapoi ceea ce el a dat, ci se bucură și exclamă: Bine... Iar această exclamare seamănă cu cea a creatorului din cartea Genezei când Dumnezeu, creatorul, își admiră lucrarea. Servitor bun și credincios – i-a spus stăpânul său –, pentru că ai fost credincios peste puține lucruri… Spune peste puține, dar este vorba de o enormitate, o avere imensă, 150 kg de aur, o avere extraordinară, iar stăpânul spune că era puțin.

Te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău! Îl invită să se bucure de toate averile lui, de toată viața lui și îl face să treacă de la condiția de slujitor la cea de stăpân, liber ca și el. În același fel procedează și cu cel care a primit doi talanți. În schimb este diferită situația pentru cel care a primit un talant.

În sfârșit, venind și cel care primise un talant, a zis: „Stăpâne, știu…”. El gândește în funcție de ceea ce știe, dar este o cunoaștere greșită. Știu că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. Dar aceasta este o imagine distorsionată care nu este justificată de narațiune. În narațiune vedem un stăpân nu generos, ci incredibil de generos, care nu numai că nu vrea înapoi averea enormă pe care a lăsat-o funcționarilor săi, ci chiar îi face părtași la toată moștenirea sa, la toată viața lui.

Mi-a fost frică. Iată unde vrea să ajungă evanghelistul, o imagine distorsionată a lui Dumnezeu… Frica de Dumnezeu poate fi fatală pentru persoană, care se teme să acționeze de teama reproșului sau a greșelii. Va spune Ioan în Scrisoarea Întâi: „În iubire nu există frică. Cei care se tem nu sunt desăvârșiți în iubire”.

Mi-a fost frică și m-am dus și am ascuns talantul tău. În timp ce ceilalți l-au luat în stăpânire și au acționat în mod liber, el a rămas un servitor, și subliniază: în pământ: Iată, ai ce este al tău! Nu l-a considerat niciodată ca fiind al lui. Și iată reacția stăpânului. Stăpânul i-a răspuns: „Servitor rău și leneș! Știai că secer de unde n-am semănat”, omite definiția „om aspru”, și adun de unde n-am împrăștiat… Stăpânul nu este de acord cu imaginea pe care slujitorul o are despre el, este o imagine distorsionată.

Ar fi trebuit să-mi încredințezi banii bancherilor și astfel, întorcându-mă, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Teama de a greși, a acestui individ, a paralizat acțiunea lui, creșterea lui. Și iată sentința: Așadar, luați-i talantul… Nu a știut ce să facă cu el, era o avere și nu a știut să o folosească. Ba mai mult, această avere pe care domnul i-a dat-o devenise pentru el un motiv de angoasă, de neliniște și îngrijorare. Atunci domnul îi spune: „este inutil să-l ții…”. Și dați-i-l celui ce are zece talanți.

Acest individ nu este pedepsit pentru că a făcut ceva greșit, el pur și simplu nu a făcut nimic. Și iată sentința: Pentru că oricui are. Acest verb, „a avea”, l-am întâlnit deja în Evanghelia după Matei în parabola celor patru terenuri, și înseamnă „a produce”. Oricui are, adică produce și face să fructifice ceea ce i se dă, i se va da și va avea din abundență, dar de la cel care nu are, se va lua și ceea ce are.

Cei care produc iubire primesc din partea Tatălui o capacitate mai mare de a iubi. Cei care nu iubesc, cei care nu-și direcționează viața spre ceilalți, aceasta se atrofiază și rămân fără nimic. Iar pe servitorul inutil – inutil pentru că nu a știut ce să facă cu această avere – aruncați-l afară în întuneric. De fapt, el este deja afară pentru că, îngropându-și talantul, s-a îngropat pe el însuși. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.

„Plânset și scrâșnirea dinților” este o expresie echivalentă puțin cu cea a noastră în italiană când spunem „a-și smulge părul din cap”.

Este disperarea de a-și fi ratat viața.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice