Pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească

Duminica a 23-a de peste an – 5 septembrie 2021

Pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Marcu 7,31-37

În acel timp, Isus, ieșind din nou din ținutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ținutul Decapole.

I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-și pună mâna peste el. Luându-l deoparte din mulțime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, a suspinat şi a zis: «Éffata!», care înseamnă «Deschide-te!». Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect.

Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea şi, peste măsură de uluiți, spuneau: «Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească».

Marcu 7,31-37

Dificultatea și rezistența din partea discipolilor de a accepta ca vestea cea bună, mesajul lui Isus, să fie adresată și păgânilor este relatată de evanghelistul Marcu într-un episod pe care îl are numai el; este capitolul șapte, versetele 31-37. Să citim. „Ieșind din nou din regiunea Tirului și trecând prin Sidon, a ajuns spre Marea Galileii în plin teritoriu al Decapolisului”. Este suficient să ne uităm la orice hartă geografică pentru a vedea că este un itinerariu absurd, puțin probabil, deoarece Isus pleacă din Tir – el plecase deja în țara păgână, singur –, urcă spre nord, așa cum putem vedea pe harta geografică, spre Sidon, apoi coboară pentru a merge spre Marea Galileii, dar face un mare înconjur trecând prin Decapolis, adică cetățile păgâne. De ce asta? Evanghelistul nu vrea să indice un itinerar topografic, ci unul teologic: acțiunea lui Isus, cea a veștii bune, îmbrățișează întreaga lume păgână și tocmai aici întâlnește rezistență. În acest episod, prin figura surdomutului, evanghelistul reprezintă rezistența discipolilor; ei sunt surzi, nu acceptă mesajul lui Isus și din acest motiv nu îl pot expune.

„I-au adus un surd”. Nu este mut, este un „bâlbâit”. Referința este la profetul Isaìa în capitolul 35, unde se vorbește despre exod, despre eliberare. „Și l-au rugat să-și pună mâna peste el”. Ei bine, Isus nu își impune mâinile, situația este mult mai gravă și Isus acționează aproape cu violență. „L-a luat deoparte”. Această expresie, „deoparte”, din cele șapte ori în care apare în Evanghelia după Marcu, de șase ori îi privește pe discipoli; prin urmare, sub figura acestui bâlbâit surd, evanghelistul intenționează să reprezinte rezistența din partea discipolilor săi. „Departe de mulțime, i-a pus degetele în urechi”, literalmente i-a băgat degetele în urechi, adică i-a destupat urechile. Aici evanghelistul folosește termenul grecesc „ota”, care indică organul fizic. „Și, cu salivă…”. Se credea că saliva era respirație condensată și era o imagine a Duhului. „I-a atins limba. Privind apoi spre cer…”. Cerul reprezintă sfera divină. „A suspinat”. Numai aici, în Noul Testament, Isus suspină; este rezistența, efortul pe care Isus îl depune pentru a-i face să înțeleagă că împărăția lui Dumnezeu nu recunoaște granițele, nu ridică ziduri, ci își deschide porțile tuturor.

„Și a zis: Éffata!”. Atunci când sunt folosite în Evanghelia după Marcu cuvinte în aramaică, limba vorbită la acea vreme, înseamnă că episodul îi privește pe ucenicii lui Isus, care vorbeau această limbă, și este un imperativ: „deschide-te!”. Imperativul se adresează întregului individ; dacă era adresat urechilor, Isus ar fi trebuit să spună: „deschideți-vă!”; în schimb omul este cel care trebuie să se deschidă complet.

„Și imediat”, în sfârșit, „i s-au deschis…”. Iar aici, pentru „urechi”, evanghelistul nu folosește termenul folosit anterior, ci un alt termen, „acovai”, care indică auzul, înțelegerea. Tocmai aceasta era problema, nu era o problemă fizică, era o problemă de înțelegere. „I s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect”. Aici, referința este luată de evanghelist din capitolul 35 al profetului Isaìa, unde se vorbește despre eliberare și exodul din captivitate. Isaìa scrie: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa. Atunci șchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie”. Aici, în acțiunea lui Isus, evanghelistul vede această eliberare pe care el o aduce.

„Și le-a poruncit…”, celor care i l-au adus pe cel surd, „să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea şi, peste măsură de uluiți, spuneau”. Iar aici reacția este ciudată pentru că Isus a vindecat un surdomut, dar acțiunea sa este extinsă la toate – pluralul indică faptul că îi privește pe discipoli –: „toate le-a făcut bine, pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească”. Termenul „bine” este preluat din cartea Genezei, unde este descrisă creația. Prin urmare, în activitatea lui Isus se vede continuarea acțiunii creatoare a Tatălui. „Toate le-a făcut bine, pe surzi îi face să audă şi pe muți să vorbească”. Deci, activitatea lui Isus este de a-i elibera pe acești discipoli de aceste prejudecăți naționaliste religioase care îi închideau față de păgâni. Dar de ce Isus interzice? Pentru a evita entuziasmul ușor. Drumul va fi încă lung și mai târziu Isus va trebui să-i mustre spunând: „Aveți urechi și nu auziți”. Calea este lungă.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice