Păstorul cel bun își dă viața pentru oi

Duminica a 4-a a Paștelui – 25 aprilie 2021

Păstorul cel bun își dă viața pentru oi – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus a zis: «Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. Cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparțin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpește şi le împrăștie; pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine așa cum mă cunoaște Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le conduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor.
De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou. Nimeni n-o ia de la mine, ci eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu».

Ioan 10,11-18

În cartea profetului Ezechiel, în capitolul 34, există o învinuire din partea Domnului împotriva păstorilor poporului său. De ce? Pentru că ei nu sunt păstori din iubire, ci din interes, nu protejează oile, ci chiar le exploatează. Atunci Domnul îi amenință: „Vă voi lua turma, voi avea grijă eu însumi de turmă”. La asta se referă Isus în acest pasaj pe care ni-l prezintă astăzi liturgia cuvântului; este capitolul zece, începând de la versetul al unsprezecelea, al Evangheliei după Ioan. Isus spune: „Eu sunt păstorul cel bun”. „Eu sunt” este numele divin, deci Isus revendică plinătatea condiției divine; „păstorul cel bun”. Termenul „bun” nu se referă la bunătatea lui Isus, pentru care evanghelistul va folosi un alt cuvânt, ci la excelența sa, la calitate. Așadar, înseamnă „adevăratul păstor”. Isus afirmă că el este păstorul anunțat de Dumnezeu în cartea profetului Ezechiel și, prin urmare, acest anunț nu era așteptat chiar atât de mult, toți se temeau de acest anunț pentru că ceilalți păstori înțeleg că pentru ei este sfârșitul.

Iar Isus are caracteristica pentru a recunoaște cine este adevăratul păstor, pentru că „își dă viața pentru oile sale”. Această dăruire a vieții nu ia naștere dintr-un pericol al oilor, ci îl precedă; aceasta este caracteristica lui Isus alături de cei care îl urmează.

Și apoi Isus trece la mercenari, care nu sunt niște păstori răi, ci nu sunt păstori deloc, sunt mercenari, sunt cei care fac asta din interes. Deci, Isus îl pune în contrast pe adevăratul păstor, care se remarcă prin generozitatea sa, cu ceilalți, care se remarcă prin conveniența lor; tot ceea ce fac este pentru conveniența lor.

„Eu sunt păstorul cel bun” – repetă Isus – cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine”. Este o dinamică a iubirii primite și a iubirii comunicate care face posibilă în „oi”, care desigur sunt o imagine a poporului , aceeași transmitere a vieții divine care există între Isus și Tatăl. De fapt, continuă Isus, „Așa cum Tatăl mă cunoaște pe mine, eu îl cunosc pe Tatăl și eu îmi dau viața pentru oi”. Din nou Isus afirmă că el își dă viața, din nou Isus declară că darul generos al vieții sale nu depinde de un pericol al turmei lui, ci chiar îl precedă. Aceasta este o constantă a prezenței Domnului în mijlocul comunității.

Apoi Isus face un anunț: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta”. Deja mai înainte Isus spusese că funcția sa de păstor era aceea de a scoate oile din staul, dar nu pentru a le închide din nou, ci pentru a le elibera. Staulul, dacă pe de o parte protejează, pe de altă parte însă îți ia libertatea. Așadar, odată cu Isus toate acestea s-au terminat, s-a încheiat epoca împrejmuirilor, oricât de sfinte ar fi ele. Atunci Isus spune: „Alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le conduc”. Verbul „a trebui” indică un imperativ al voinței divine. „Iar ele vor asculta glasul meu”. De ce ascultă glasul său? Pentru că în glasul lui Isus fiecare om aude răspunsul la dorința sa de plenitudine a vieții. „Și vor deveni”, aici literalmente evanghelistul scrie: „o turmă, un păstor”, nu există conjuncția, „o turmă și un păstor”. Prezența turmei o implică pe cea a unui păstor. Comunitatea lui Isus, prin prezența lui Isus, este singurul sanctuar adevărat din care iradiază, se manifestă iubirea sa, milostivirea sa, compasiunea sa și ia locul templului. Dar care este diferența? În timp ce la templu oamenii trebuiau să meargă, aici există o turmă, un păstor, deci există o dinamică de mișcare care se îndreaptă spre oameni, spre toți cei care au nevoie de această iubire, de această compasiune și înțelegere. Aceasta este caracteristica lui Isus ca adevărat păstor al comunității sale.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici