Păstorii au plecat şi au găsit copilul culcat în iesle

Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu – 1 ianuarie 2012

Păstorii au plecat şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 2, 16-21

În acel timp, [păstorii] au plecat deci în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut ceea ce le fusese spus despre acest copil.

Toți cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus.

Când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, așa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Luca 2, 16-21

Prima duminică a noului an se deschide cu o veste bună. Și care este această veste bună? Cei pe care religia îi consideră cel mai îndepărtați de Dumnezeu, în realitate pentru Isus, pentru Evanghelie, sunt cei mai apropiați de Dumnezeu. Aceasta este vestea cea bună pe care ne-o transmite evanghelistul Luca în pasajul vizitei păstorilor de la Betleem.

Luca scrie că au plecat deci în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut ceea ce le fusese spus despre acest copil. Ce le fusese spus? Care era această mare noutate, această veste bună? Îngerul le vestise o mare bucurie pentru ei, că s-a născut pentru ei un mântuitor.

Deci nu un justițiar. Știm că păstorii erau considerați o categorie de oameni departe de Dumnezeu pentru că trăiau într-o stare constantă de impuritate, de furturi. Erau la fel de sălbatici ca fiarele pe care le îngrijeau. Deci păstorii se aflau pe lista indivizilor pe care mesia, la venirea sa, avea să-i elimine ca păcătoși.

Ei bine, atunci când Dumnezeu se întâlnește cu păcătoșii, el dezminte ceea ce religia i-a învățat. Nu-i mustră, nu-i pedepsește, nu-i incinerează în focul mâniei sale, ci îi învăluie cu iubirea lui. Într-adevăr, păstorii sunt învăluiți în lumina Domnului.

Deci ei anunță asta: pentru ei s-a născut un mântuitor, cel care vine să-i salveze. Ei bine, nicio bucurie din partea celor care ascultă. Bucuria păstorilor nu este împărtășită, ci, scrie Luca, toți cei care auzeau erau uimiți. Există ceva nou, ceva nemaiauzit în ceea ce se spune. Este scandalul milostivirii, care va fi firul călăuzitor al întregii Evanghelii după Luca.

Isus cu milostivirea lui îi va scandaliza pe toți, mai ales pe cei evlavioși, pe cei care cred că iubirea lui Dumnezeu trebuie meritată și nu au experimentat iubirea mai degrabă ca pe un dar decât ca pe o răsplată precum păstorii.

Deci se mirau de cele spuse lor de către păstori, pentru că se prăbușește ceea ce religia i-a învățat despre Dumnezeu. Un Dumnezeu care îi răsplătea pe cei drepți, dar îi pedepsea pe cei răi. Chiar dacă toți sunt uimiți de această noutate, există Maria, mama lui Isus, care însă păstra toate aceste lucruri, nu meditând asupra lor așa cum a fost tradus aici, ci verbul înseamnă „a examina, a interpreta, a căuta adevăratul sens”. Deci și Maria este uimită, este deconcertată în fața acestei noutăți, dar nu o refuză.

Încearcă să înțeleagă adevăratul sens. Este această atitudine a Mariei care nu se închide la nou, mai degrabă se deschide și încearcă să-l înțeleagă, ceea ce o va conduce de la a fi mama lui Isus la a deveni mai târziu discipola lui. Păstorii s-au întors… Iar  apoi Luca scrie ceva extraordinar. În cultura vremii, păstorii erau considerați cei mai îndepărtați de Dumnezeu din cauza condiției lor de impuritate, de păcat.

Dumnezeu, în înaltul cerurilor, era înconjurat de cei care erau numiți cei șapte îngeri ai slujirii. Acești șapte îngeri aveau sarcina de a-l lăuda și glorifica încontinuu. Ei bine, scrie Luca: Păstorii s-au întors glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu. Odată ce au experimentat iubirea lui Dumnezeu – o iubire care, după cum am văzut, nu este dată ca o răsplată pentru meritele noastre, ci ca un dar pentru nevoile noastre – chiar și categoriile considerate cele mai îndepărtate de Dumnezeu sunt cele mai apropiate.

Iubirea ne face apropiați de Domnul. S-a schimbat imaginea lui Dumnezeu, s-a schimbat situația păstorilor. Nu există nicio persoană pe lume care, din cauza condiției sale, să se simtă exclusă sau dată la o parte de iubirea lui Dumnezeu.

Așadar, păstorii se întorc lăudându-l și slăvindu-l pe Dumnezeu exact ca ființele cele mai apropiate de Dumnezeu. Dar noutatea lui Isus este greu de acceptat. Planul divin întâmpină rezistența oamenilor și evanghelistul scrie de fapt că atunci când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus.

Părinții vor să-l facă un fiu al lui Abraham – acesta era sensul tăierii împrejur – pe cel care fusese anunțat ca fiind fiul Celui Preaînalt, fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem rezistența din partea poporului său față de acceptarea acestei noutăți aduse de Isus și ne anticipează conflictul care se va dezlănțui imediat pentru că Isus nu va urma calea părinților, ci va urma calea Părintelui.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice