Părăsind toate, l-au urmat pe el

Duminica a 5-a de peste an – 10 februarie 2019

Părăsind toate, l-au urmat pe el – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 5,1-11

În acel timp, pe când mulțimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezând-se, învăța mulțimile din barcă.

Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: «Înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!». Răspunzând, Simon i-a spus: «Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele». Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde.

Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: «Îndepărtează-te de mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos!». Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: «Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!».

După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.

Luca 5,1-11

Potrivit profetului Ezechiel, abundența pescuitului era semn al binecuvântării divine. În capitolul 47 el își imaginează acești pescari care au un pescuit abundent, iar pescuitul abundent se datorează apei care iese din templul din Ierusalim. Ei bine, în capitolul 5 al Evangheliei sale Luca ne prezintă un pescuit abundent, însă nu datorită apei care iese din templu, ci datorită cuvântului lui Isus.

Să citim acum ce ne scrie Luca. Pe când mulțimea se înghesuia în jurul lui ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu… Deci Isus manifestă acest cuvânt al lui Dumnezeu. Iar aici are loc o schimbare stranie de decor pe neașteptate, pentru că l-am lăsat pe Isus în Iudeea, evanghelistul încheiase capitolul 4 scriind: „Și predica prin sinagogile din Iudeea”. Isus, stând în picioare, lângă lacul Genezaret… Așadar, ne regăsim proiectați imediat în Galileea. A văzut două bărci lângă lac. Pescarii coborâseră și își spălau năvoadele. De mai multe ori vom găsi în acest pasaj această aluzie la pescari, un citat din profetul Ezechiel cu privire la pescuitul din belșug.

S-a urcat într-o barcă, care era a lui Simon… Isus îl cunoaște deja pe Simon pentru că i-a vindecat soacra. Și l-a rugat să se îndepărteze puțin de țărm. S-a așezat – aceasta este poziția învățătorului – și învăța mulțimile din barcă.

Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon… Iar aici e ciudat pentru că Isus este un om de la țară, din satele din interiorul țării, și își permite să dea lecții de pescuit unuia care își făcuse din pescuit propria meserie, propria viață, lui Simon. De fapt, el îi spune lui Simon: Înaintează în larg (literalmente „în profunzime”) și aruncați năvoadele pentru pescuit. Ei bine, Simon acceptă. Simon i-a răspuns: „Învățătorule (literalmente „șefule”; are o relație ierarhică cu Isus), toată noaptea ne-am chinuit”. Așadar, în pofida timpului favorabil pentru pescuit… Timpul pentru pescuit nu este ziua, timpul potrivit este noaptea. Și nu am prins nimic; dar la cuvântul tău voi arunca năvoadele.

Amintesc că evanghelistul a prezentat cuvântul drept „cuvântul lui Dumnezeu”. Prin urmare, Simon are încredere, acceptă această provocare.

Au făcut astfel și au prins o cantitate imensă de pește. Evanghelistul nu vrea să ne transmită doar un episod de cronică, ci o reflecție teologică. Termenul tradus aici cu „cantitate”, literalmente înseamnă „multitudine” și indică comunitatea creștină primară. Așadar, urmând cuvântul Domnului, o invitație să aruncăm năvoadele către cei marginalizați, excluși și exact acolo va fi pescuitul abundent… Iar năvoadele lor aproape că se rupeau. Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină să-i ajute. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde.

Evanghelistul Luca este cel care a scris că nimic nu este cu neputință pentru Dumnezeu. Deci, după o noapte infructuoasă, să mergi la pescuit în timpul zilei este imposibil. Cu toate acestea, acceptând cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce era imposibil devine realitate. Văzând aceasta… Iar aici evanghelistul adaugă numelui supranumele negativ, care indică încăpățânarea sa, duritatea sa, aceea a Pietrei. Simon Petru s-a aruncat la genunchii lui Isus, spunând: „Doamne, îndepărtează-te (literalmente „ieși”, aproape că se simte posedat de Isus) de mine, căci sunt un om păcătos”.

Iată, Simon este în contradicție cu Isus, care a spus că a venit să-i cheme pe cei păcătoși, în schimb Petru aproape că îl respinge.

Într-adevăr, stupoarea l-a cuprins pe el și pe toți cei care erau cu el, datorită pescuirii peștilor (o subliniere a evanghelistului) pe care o făcuseră; la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care era însoțitorii lui Simon. Și iată noutatea adusă de Isus: Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme!”. Pe Isus nu-l interesează dacă este sau nu păcătos, ceea ce privește relația lui cu Dumnezeu, trecutul său. Pe Isus îl interesează relația lui cu oamenii, viitorul.

Așadar Isus îi spune lui Simon: Nu te teme, de acum înainte – așadar privește spre viitor, nu spre ceea ce este el acum – vei fi pescar de oameni.

Petru i-a spus: „îndepărtează-te de mine”, „ieși din mine pentru că sunt păcătos”, evidențiind relația lui cu Dumnezeu. Isus îl invită la o relație cu oamenii. Pescar de oameni. Literalmente evanghelistul scrie: „îi vei prinde pe cei vii”. Ce înseamnă? Știm că a prinde un pește înseamnă a scoate peștele din habitatul său vital pentru a-i aduce moartea. A pescui un om care se află în apă înseamnă, dimpotrivă, a-l scoate dintr-un mediu care îi poate aduce moartea și a-l atrage într-un mediu vital.

Prin urmare, invitația pe care Isus i-o adresează lui Simon este aceasta: să-i scoată pe oameni din zonele morții unde riscă să se înece, să moară.

După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus. Începe constituirea unei comunități în jurul lui Isus, o comunitate nu de păstori – Isus nu-i invită să fie păstori –, ci o comunitate de oameni, adică comunicatori ai vieții celor care au nevoie.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice