Oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viață veșnică

Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați – 2 noiembrie 2014

Aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viață veșnică – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Pentru Pomenirea Tuturor Credincioșilor Răposați, liturgia a ales un pasaj din Evanghelia după Ioan, lungul discurs al lui Isus în sinagoga din Cafarnaum despre pâinea vieții, din capitolul 6, versetele 37-40.

În acest lung discurs adresat discipolilor săi, Isus afirmă că el se face pâine, hrană a vieții, pentru ca cei care îl primesc apoi să fie capabili, la rândul lor, să se facă ei înșiși pâine și hrană a vieții pentru alții. În această primire a pâinii, care este Isus, și în a deveni pâine pentru alții există această comunicare a vieții lui Dumnezeu, a unei vieți dumnezeiești, capabilă să învingă moartea.

Dar să auzim ce spune Isus după Ioan. Tot ce îmi dă Tatăl va veni la mine. Dorința de plinătate a vieții pe care Tatăl, ca creator, a sădit-o înăuntrul fiecărui om își găsește răspunsul deplin în Isus. Isus este răspunsul deplin al lui Dumnezeu la nevoia de plinătate a vieții pe care fiecare persoană o poartă înăuntrul său.

Iar Isus spune: Pe cel care vine la mine nu-l voi da afară. Verbul „a da afară” apare de șase ori în această evanghelie, de două ori când Isus alungă oile din templu și apoi din incinta instituției religioase, semnificând libertatea pe care Isus a venit să o aducă alor săi; o dată pentru instituția care dă afară, alungă din sinagogă pe cei care cred în Isus și, în fine, ultima dată – pozitivă –, când Isus anunță că principele lumii va fi dat afară.

Este victoria vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului. Isus nu dă afară pe nimeni, el îi primește pe toți.

Căci m-am coborât din cer… Această coborâre din cer nu trebuie înțeleasă în sens spațial, ci în sens teologic. Vrea să spună că originea lui Isus nu este pur și simplu umană, ci divină. Odată cu coborârea Duhului Sfânt, Isus, Cristosul, este prezența definitivă a lui Dumnezeu între oameni.

Evanghelistul, la sfârșitul Prologului său, a scris că nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, numai Fiul său unul născut l-a revelat. Isus este manifestarea deplină, prezența deplină a lui Dumnezeu între oameni.

Nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis. Voința Tatălui și voința lui Isus sunt identice: amândoi doresc să comunice viață, și viață din belșug, oamenilor. Și apoi Isus afirmă: Aceasta este voința, cu articolul hotărât… Nu sunt mai multe voințe. Uneori facem să coincidă voința lui Dumnezeu cu evenimentele tragice, triste și suferinde ale vieții. În evanghelie, voința este unică și pozitivă.

Să o auzim: Aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu pierd nimic din ce mi-a dat el, ci să-l învii în ziua de pe urmă.

Pentru prima dată în Evanghelia după Ioan apare expresia „ziua de pe urmă”, care va apărea apoi de șapte ori, dintre care patru în acest lung discurs, întotdeauna asociată cu verbul „a învia”. Ziua de pe urmă în Evanghelia după Ioan, care cadențează după ritmul unei săptămâni evanghelia sa, este cea a morții lui Isus, când Isus, anunțând că totul s-a împlinit, că planul lui Dumnezeu asupra omenirii s-a realizat, își dă duhul, dăruiește spiritul. Deci ziua de pe urmă este ziua morții, dar care este o explozie a vieții. Isus, murind, dă viața lui Dumnezeu, își dă spiritul. Pentru că aceasta este voința Tatălui meu.

Isus se întoarce din nou să repete, să sublinieze care este voința. Iar Isus s-a definit pe sine ca fiu al omului, el a fost definit ca fiu al lui Dumnezeu, dar aici se vorbește doar de „fiu”. A-l vedea pe fiul înseamnă a recunoaște capacitatea omului de a fi fiu al lui Dumnezeu realizând planul Creatorului în sine.

Oricine îl vede pe Fiul și crede (adică își dă adeziunea) în el să aibă viață veșnică, fără articol, cum este în schimb tradus. De ce această definiție a evanghelistului? De ce omiterea articolului? Pentru că viața veșnică putea duce cu gândul la cea a credinței iudaice, adică la o viață care începea după moarte, ca o răsplată pentru buna purtare în viața prezentă. Nu, Isus spune: să aibă viață veșnică, o viață care este deja veșnică, nu atât pentru durata ei nedeterminată, cât pentru calitatea ei, care este divină și deci indestructibilă.

Darul duhului, ne asigură Isus, aduce cu el darul învierii deja în această viață. Isus va spune mai târziu că cei care cred în el nu vor face niciodată experiența morții.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici