Orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu

Duminica a 2-a din Advent – 9 decembrie 2018

Orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Itureii şi Trahonitidei, iar Lisania, tetrarh al Abilenei, pe timpul arhiereului Anna şi Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.
El a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor, așa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaía, profetul: «Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui; orice vale va fi umplută și orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu».

Luca 3,1-6

Capitolul 3 din Evanghelia după Luca se deschide într-un mod deliberat pompos, redundant, pentru că evanghelistul vrea să atragă atenția cititorului și să-l pregătească pentru surpriza pe care o vom vedea acum. Scrie evanghelistul: „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar”. Tiberiu Cezar era al doilea împărat, care i-a succedat lui Augustus. Evanghelistul ne prezintă o societate piramidală, amintindu-i pe cei care se află în vârf și, după cultura vremii, sunt cei mai apropiați de Dumnezeu sau considerați de-a dreptul zei, așa cum era împăratul roman. Apoi coboară: „pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii” – deci coboară tot mai jos de pe această piramidă –, „Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Itureii şi Trahonitidei”. Iar evanghelistul introduce aici și un personaj semi-necunoscut, un anume „Lisania, tetrarh al Abilenei” – al Antilibanului –, „pe timpul arhiereului (este la singular exprimarea evanghelistului) Anna și Caiafa”. Anna era socrul lui Caiafa. Prin acest artificiu, evanghelistul a vrut să ajungă la cifra 7, care indică totalitatea, iar aici indică totalitatea puterii.

Și iată care este surpriza: „cuvântul lui Dumnezeu a fost către…”. Căruia din aceștia i se va adresa Dumnezeu? Pentru că am văzut persoanele situate cel mai sus, cele mai apropiate de Dumnezeu, cele care se considerau a fi chiar de condiție divină… Există marele preot, ba chiar doi mari preoți reprezentanți ai lui Dumnezeu… Căruia dintre aceștia îi va adresa Dumnezeu cuvântul său? Iată surpriza: „a fost către Ioan” – un anume Ioan –, „fiul lui Zaharia, în pustiu”. Atunci când Dumnezeu trebuie să intervină în istorie, el evită cu acuratețe locurile și persoanele sacre și religioase, pentru că știe că sunt întotdeauna refractare, chiar ostile oricărei schimbări. Cuvântul său este adresat acestui Ioan, fiul lui Zaharia. Fiind întâiul-născut de parte bărbătească al lui Zaharia, ar fi trebuit să fie preot ca tatăl său, să se prezinte la vârsta de 18 ani în templu pentru a vedea dacă nu există defecte care să îl împiedice să continue preoția tatălui său. În schimb, el rămâne în deșert, a rupt-o cu această societate. Este departe de Ierusalim, departe de templu. „El a străbătut întreaga regiune a Iordanului predicând un botez. Termenul „botez” nu are semnificația liturgică care îi va fi dată mai târziu. Botezul este o scufundare, era un ritual cunoscut, care însemna moartea față de o condiție anterioară pentru a începe una nouă. De exemplu, atunci când unui sclav îi era redată libertatea, acesta se boteza, adică se scufunda complet în apa unui râu: sclavul murea, iar cel ce ieșea din apă era un om liber. Așadar, este un semn al schimbării, al morții față de ceea ce a fost cineva până atunci.

Acest botez era pentru un semn al „convertirii”. Evanghelistul alege cuvântul „convertire”, evită termenul care indică convertirea religioasă, întoarcerea la Dumnezeu, și folosește cuvântul care indică o schimbare a mentalității, care apoi influențează comportamentul. „Un botez al convertirii (al schimbării mentalității) spre iertarea păcatelor. Este mare provocarea lui Ioan Botezătorul, pentru că iertarea păcatelor are loc în templul din Ierusalim prin aducerea de ofrande Domnului. Ei bine, Ioan nu este de acord, el este omul Duhului, nu omul ritualului, ca tatăl său, și proclamă acest semn al schimbării vieții. Convertirea înseamnă să nu mai trăiești pentru tine, ci pentru alții, iar acest lucru îți obține ștergerea păcatelor. Prin urmare, iertarea păcatelor nu mai are loc în templul din Ierusalim.

„Așa cum este scris în cartea oracolelor profetului Isaía”. Iar aici este vorba de ceea ce se numește „cartea mângâierii”. Este a doua parte a profetului Isaía, scrisă de un profet anonim, spre sfârșitul exilului, care este o invitație la exod, la eliberarea din sclavie. Evanghelistul intenționează să pună în evidență ceea ce va fi mai târziu activitatea lui Isus, care nu mai este o eliberare dintr-o țară, ci dintr-o instituție religioasă care a redus poporul la sclavie.

Ei bine, există acest citat din profetul Isaía, care se termină cu această expresie: „și orice om” – deci nu este ceva rezervat unui popor, ci întregii omeniri – „va vedea…”. Textul lui Isaía vorbea despre gloria lui Dumnezeu, a Domnului, iar aici evanghelistul înlocuiește termenul „glorie” cu „mântuire”. Gloria lui Dumnezeu se exprimă prin mântuirea tuturor oamenilor: nu există nicio persoană în lume care să se poată simți exclusă de iubirea acestui Domn.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici