Orbul a plecat, s-a spălat și s-a întors văzând

Duminica a 4-a din Postul Mare – 30 martie 2014

Orbul s-a dus, s-a spălat și, când s-a întors, vedea – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus a văzut un om orb din naștere. Discipolii lui l-au întrebat, zicând: «Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinții lui?». Isus a răspuns: «N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci este astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârșim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii». După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi și i-a zis: «Du-te și spală-te la piscina Siloe!» – care înseamnă „Trimisul”. Așadar, el a plecat, s-a spălat și s-a întors văzând.
Atunci, vecinii și cei care îl văzuseră mai înainte că era cerșetor au zis: «Nu este el cel care ședea și cerșea?». Unii spuneau: «El este», alții ziceau: «Nu, dar seamănă cu el». El a zis: «Eu sunt». Așadar, i-au spus: «Cum ți s-au deschis ochii?». El a răspuns: «Omul care se numește Isus a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: „Du-te la Siloe și spală-te!”. Deci m-am dus și, după ce m-am spălat, mi-am redobândit vederea». Ei i-au zis: «Unde este acela?». El a spus: «Nu știu».
L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina și i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: «Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat și văd». Câțiva dintre farisei ziceau: «Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține sâmbăta». Alții însă ziceau: «Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?». Și era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăși orbului: «Tu ce spui despre el, de vreme ce ți-a deschis ochii?». El a răspuns: «Este un profet».
Iudeii nu credeau despre el că fusese orb și a început să vadă până când nu i-au chemat pe părinții celui care și-a redobândit vederea și i-au întrebat: «Acesta este fiul vostru pe care spuneți că l-ați născut orb? Așadar, cum de vede acum?». Părinții lui au răspuns și au zis: «Știm că acesta este fiul nostru și că l-am născut orb. Dar cum de vede acum nu știm. Și nici cine i-a deschis ochii nu știm. Întrebați-l pe el; are vârsta [majoratului]! Va vorbi el însuși despre sine». Părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înțeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinții lui: «E destul de mare; întrebați-l pe el!».
Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: «Dă mărire lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta este un păcătos». El a răspuns: «Eu nu știu dacă este un păcătos. Eu una știu: că eram orb și acum văd». Ei i-au zis: «Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?». Le-a răspuns: «V-am spus deja și nu m-ați ascultat. De ce vreți să auziți din nou? Nu cumva vreți și voi să deveniți discipolii lui?». Atunci au început să-l insulte, zicând: «Tu ești discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu știm de unde este». Omul a răspuns și le-a zis: «Tocmai asta-i de mirare, că voi nu știți de unde este, iar el mi-a deschis ochii.
Noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși ci, dacă cineva îl cinstește pe Dumnezeu și face voința lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naștere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic». I-au răspuns și au zis: «Tu ești născut cu totul în păcat și ne înveți pe noi?». Și l-au dat afară.
Isus a auzit că l-au dat afară și, întâlnindu-l, i-a zis: «Crezi tu în Fiul omului?». El a răspuns: «Cine este, Doamne, ca să cred în el?». Isus i-a spus: «L-ai și văzut. Este cel care vorbește cu tine, el este». El i-a zis: «Cred, Doamne»; și l-a adorat. Isus i-a zis: «Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi». Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea și i-au zis: «Nu cumva suntem și noi orbi?». Isus le-a zis: «Dacă ați fi orbi, nu ați avea păcat. Dar pentru că spuneți: „Vedem”, păcatul vostru rămâne».

Ioan 9, 1-41

Autoritățile religioase care pretind că sunt lumina poporului, călăuze ale orbilor – așa cum le plăcea să fie numite –, sunt de fapt orbite de propria lor doctrină care le împiedică să vadă acțiunile lui Dumnezeu Creatorul. Tocmai asta este ceea ce formulează capitolul 9 din Evanghelia după Ioan.

În acest episod, Isus îi redă vederea unui orb din naștere, trimițându-l la piscina Siloe. Iar evanghelistul precizează ce înseamnă: „Trimisul”, care este însuși Isus. Deci Isus, care s-a autodefinit „lumina lumii”, îl invită pe acest individ, care nu a știut niciodată ce este lumina, să meargă spre el. El a plecat, s-a spălat și s-a întors văzând.

Iar aici încep problemele. Din om vindecat prin miracol, individul se trezește imediat inculpat. În primul rând este uimirea vecinilor, a celor care îl văzuseră înainte că era cerșetor, care nu-l recunosc. E ciudat. Cum de nu-l recunosc? În fond, i-a revenit doar lumina ochilor, nu și-a schimbat fizionomia. Asta înseamnă că după ce îl întâlnim pe Isus, iar mesajul său redă demnitate și libertate oamenilor, suntem la fel ca înainte, dar suntem și complet diferiți, persoane complet noi.

Acesta este motivul pentru care nu-l recunosc pe cel care fusese orb din naștere. Iar în fața disputei dacă „este el sau nu este el”, fostul orb spune: Eu sunt. Este același mod în care își revendică Isus condiția divină. Când îl întâlnesc pe Isus, condiția divină a lui Isus le este comunicată și celor care îl primesc. După cum spusese Ioan în prologul său, „celor care l-au primit le-a dat puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”.

Ei bine, aici începe problema pentru acest fost orb. Pentru prima dată… Și de șapte ori îl vor întreba – tocmai aceasta este tema conducătoare a pasajului – cum i s-au deschis ochii. Pentru a înțelege această întrebare care va apărea pe parcursul episodului de șapte ori, trebuie să ne amintim că „deschiderea ochilor” era o imagine a eliberării de sub opresiune și avea să fie sarcina lui Mesia.

Nefiind capabili să aibă o opinie proprie, decât cea exprimată de autorități și de conducătorii spirituali, îl conduc pe acest fost orb la farisei, liderii spirituali ai poporului. De ce? Pentru că era sâmbătă. Pentru a doua oară, Isus vindecă pe cineva într-o zi în care era interzisă nu numai îngrijirea bolnavilor, ci și vizitarea lor. Sabatul, după cum știm, era porunca cea mai importantă, cea pe care Dumnezeu însuși o respecta.

Deci ei sunt incapabili să judece acest eveniment pentru că există, fără îndoială, un aspect pozitiv, dar există și încălcarea celei mai importante porunci. Atunci și fariseii îl întreabă pe acest om cum și-a recăpătat vederea. Nu există nicio bucurie, nicio veselie că acest om, orb din naștere, și-a recăpătat vederea, ci vor să știe doar cum.

Și, fiind obișnuiți mereu să-i judece pe toți cu legea în mână, care este singurul lor criteriu de judecată, unii dintre farisei ziceau: „Omul acesta, adică Isus, nu este de la Dumnezeu, pentru că nu respectă sâmbăta”. Singurul criteriu de judecată pentru farisei este respectarea legii, nu binele omului. Pentru Isus, în schimb, criteriul de judecată este binele omului. Cei care judecă pe baza legii, a doctrinei, a unui cod, sunt hotărâți și susțin că Isus nu vine de la Dumnezeu. Alții întrebau: cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?

Atunci i-au zis iarăși orbului: „Tu ce spui…?”. Nefiind capabili să dea un răspuns, vor să-l dea fostul orb. De vreme ce ți-a deschis ochii… Asta îi îngrijorează. Îi îngrijorează faptul că omul și-a deschis ochii, pentru că instituția religioasă îi poate domina pe oameni atâta timp cât oamenii sunt orbi, dar când își deschid ochii și văd chipul lui Dumnezeu și demnitatea la care îi cheamă, primii care plătesc prețul faptului că oamenii și-au deschis ochii sunt cei care pretind că sunt reprezentanți ai acestui Dumnezeu și care în realitate sunt doar întunericul care obstaculează această lumină a lumii.

Ei bine, el răspunde: „Vine de la Dumnezeu”. În timp ce fariseii aveau certitudinea că omul acesta nu vine de la Dumnezeu, orbul – cel care era orb vede, în schimb cei care vedeau sunt orbi – spune: Este un profet, adică vine de la Dumnezeu. Atunci intră în scenă iudeii. Cu acest termen evanghelistul îi indică întotdeauna pe conducătorii religioși ai poporului; ei bine, pentru a-și apăra doctrina, ei neagă evidența. Iudeii nu credeau despre el că fusese orb și a început să vadă.

Pentru a-și apăra teologia, pentru a-și apăra doctrina, pentru a apăra legea, ei neagă viața, neagă evidența, neagă existența. Și îi intimidează pe părinții fostului orb și îi supun unui interogatoriu. Este un interogatoriu foarte plicticos, care ne sugerează că sunt înșelători, și le pun două întrebări: Acesta este fiul vostru…? Apoi le insinuează îndoiala că nu este fiul lor: pe care spuneți că l-ați născut orb… Deci sunt două întrebări. Acesta este fiul vostru? și S-a născut orb? Cum de vede acum? Părinții răspund că este fiul lor, că s-a născut orb și că nu știu cum și-a deschis ochii, și spun: Întrebați-l pe el; are vârsta! Înseamnă că este major, are peste treisprezece ani.

Și evanghelistul notează că ei au spus acest lucru de frica autorităților religioase pentru că acestea hotărâseră deja că oricine îl va recunoaște pe Isus ca fiind Cristos, Mesia, va fi dat afară din sinagogă, adică moarte civilă. Față de cei expulzați din sinagogă, considerați persoane pestilențiale, trebuia păstrată o distanță de siguranță de cel puțin doi metri.

Nefiind mulțumiți, l-au chemat din nou pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă mărire lui Dumnezeu!”, expresie care înseamnă: „mărturisește, recunoaște, fii sincer, chiar și cu prețul vieții tale!”. Și iată atunci sentința: Noi știm că omul acesta este un păcătos. Deci judecata autorităților trebuie să fie mai valabilă decât experiența individului. Pentru autoritățile religioase, poporul nu poate avea o opinie proprie, care să nu fie cea care vine de la ele.

Ei bine, răspunsul fostului orb este plin de umor. El spune: „Eu nu intru în chestiuni teologice care nu sunt de competența mea”. Eu nu știu dacă este un păcătos. Deci nu se bagă în chestiuni doctrinare, el vorbește despre propria sa experiență. Eu una știu: că eram orb și acum văd. „Voi veți spune că acest om este un păcătos, poate vreți să insinuați că ar fi fost mai bine pentru mine să rămân orb decât să-mi recapăt vederea de la un păcătos, dar experiența mea este pozitivă: înainte eram orb, iar acum văd”.

Evanghelistul spune că nu doctrina, ci experiența individului este cea care învinge. Este primatul propriei conștiințe asupra doctrinei. Doctrina poate spune ce vrea, că experiența ta este negativă, că ești un păcătos, dar dacă viața ta îți spune că acest lucru este pozitiv, dacă acest lucru îți dă și îți comunică viață, asta este ceea ce contează.

Deci fostul orb ridiculizează atitudinea acestor autorități. El spune: Eu nu știu dacă este un păcătos. Eu una știu: că eram orb și acum văd. Și iată atunci din nou insistența întrebării: Cum ți-a deschis ochii? Asta vor să știe, cum i-a deschis ochii. Și, cu umor subtil, orbul spune: V-am spus deja și nu m-ați ascultat… Nu cumva vreți și voi să deveniți discipolii lui?

Ar fi fost mai bine să nu fi spus asta niciodată! L-au insultat. Când autoritățile nu știu cum să răspundă, încep să insulte. Și i-au zis: „Tu ești discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise!”. Ei nu-l urmează pe cineva care este viu, ci venerează un mort. Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta… Este interesant că în Evanghelii autoritățile religioase, iudeii, conducătorii, când i se adresează lui Isus, sau vorbesc despre Isus, evită întotdeauna să-i menționeze numele și folosesc un termen disprețuitor: „acesta”.

Acesta nu știm de unde este. Ei nu-l cunosc pe Isus pentru că nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu-l cunosc pe Tatăl iubitor de viață. Apărătorii lui Dumnezeu legiuitorul nu pot înțelege acțiunile Creatorului, care nu se manifestă în doctrină, ci în viață. Omul acela le-a răspuns: „Tocmai asta-i de mirare, că voi nu știți de unde este, iar el mi-a deschis ochii”.

Pentru a șasea oară observăm insistența acestei deschideri a ochilor, care este firul conducător al întregului pasaj, iar fostul orb, care este un cerșetor, cu bun simț, ridiculizează acrobațiile teologice ale conducătorilor religioși. Toți își dau seama că există o intervenție divină, cu excepția autorităților. Și, cu bun simț, răspunde: De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naștere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic. Este un lucru elementar. Este atât de evident…

Cum pot autoritățile să nu înțeleagă acest lucru? Doctrina i-a orbit. Pentru ei, ceea ce contează este binele doctrinei, deci apărarea instituției lor, și nu binele omului. Pe ei nu-i interesează binele omului. Nedorind să învețe de la alții, ci doar să învețe pe alții, ei îi răspund cu violență: Tu ești născut cu totul în păcate și ne înveți pe noi? La începutul pasajului era întrebarea discipolilor dacă a păcătuit acest băiat sau părinții lui pentru faptul că era orb.

Orbirea era considerată un blestem pentru că împiedica studierea legii. Ei bine, iudeii, conducătorii religioși, nu au nicio îndoială: s-a născut în păcate. Omul trebuie să redevină orb pentru a le da lor dreptate. Și l-au dat afară, adică l-au expulzat din sinagogă. Dar nu este o mare pagubă: dat afară din religie, el găsește credința. Într-adevăr, după ce a fost alungat din sinagogă, Isus îl caută și îl găsește. Conducătorii religioși care excomunică sunt de fapt adevărații excomunicați.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici