O privire tânără și curajoasă asupra Zilei Mondiale a Tineretului

Catolicismul tânăr poate fi mai mult?

În vederea pregătirii Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona, public reflecția tânărului student Paolo Urciuoli, franciscan al TiFrei[1] din Avellino. Lectură plăcută!

Îmi împărtășesc cu plăcere experiența de la ZMT de la Cracovia din 2016.

Am plecat cu organizația mea, adică TiFra Italia, iar din punct de vedere „fratern” a fost o experiență minunată. Mi-a lăsat amintiri frumoase și persoane importante (una dintre acele cunoștințe avea să devină primul meu colocatar, o alta unul dintre cei mai apropiați prieteni).

Senzația pe care am avut-o, însă, a fost că frumusețea călătoriei noastre derivă mult mai mult din faptul că grupul este împreună, ca mișcare franciscană, decât din organizarea generală a evenimentului în sine. Deci un mare congres național ca multe altele pe care le facem, dar în Polonia. Desigur că te distrezi și îți faci prieteni buni!

Dar în afară de experiența de fraternitate, nu prea ai parte de altceva. Aerul care se respiră miroase puternic a închis, așa cum miroase a închis această biserică (orice s-ar spune). Impresia clară pe care am avut-o a fost aceea a unei logici de genul: să ne adunăm cu toții ca să părem mulți, ca să părem puternici.

Este un moment extrem de prepotent.

Încerc să mă explic mai bine: masa imensă de oameni nu dă efectiv ideea catolicismului așa cum este, adică o mișcare în criză ideologică și numerică foarte puternică. ZMT pare un preș mare sub care să ascunzi praful a o mie de întrebări care nu au fost niciodată rezolvate, poate niciodată luate în discuție.

  1. La ZMT se vorbește despre Biserica Romano-Catolică ca și cum ar fi singura din lume, nu există niciun fel de dialog ecumenic, darămite interreligios. Sceptrul lui Petru este al nostru, alții (ne prefacem că) nu există.
  2. Sunt reprezentate doar sectoarele entuziaste ale statu-quoului: de exemplu, peste tot vezi călugărițe dansând beate de bucurie, când locul lor în celebrări este evident cel obișnuit dintotdeauna, adică sunt slugi. O minoritară dezaprobare nu-și găsește locul, nici vocea în acea confuzie.
  3. Tinerii sunt turme de oi în voia preoților (ideea de păstor este luată foarte ad-litteram…). Nu au un drept real de a vorbi într-o chestiune în organizație, iar acei câțiva laici care sunt implicați de fațadă, sunt papaboys riguros selecționați.
  4. Nu este un congres în care să fie analizate problemele structurale ale bisericii: abuzuri diverse, problema femeilor, clericalismul, laicatul, ecumenismul, seminariile, homosexualitatea, problemele etice. Nimic. Totul este perfect, nu trebuie să discutăm, este de ajuns să părem mulți. (În paranteză, singura problemă asupra căreia toți nu sunt de acord este, în mod evident, una singură: sexul premarital, oricât de des vrei! Și eu sunt de acord, dar unde este coerența acestor persoane?)
  5. La ZMT nu faci nicio experiență de misiune. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să vorbești de o pace generică, o ecologie generică, o dreptate generică (cu excepția doar a temei migrațiilor). Dar vai dacă indici numele cuiva! Nicio persoană, niciun grup, numai prototipuri.
  6. Cu mare caritate și sperând să nu jignesc pe nimeni: este un loc extrem de cringe. Când apare papa sunt oameni (chiar și italieni care îl au la patru pași) care leșină, și nu în sens metaforic. Afirmă că au avut viziuni, că au vorbit cu duhul… În comparație cu acest lucru, aici la Napoli se vorbește cu echilibru și luciditate despre Maradona!

Adaug că extracția socială a participanților este în mare parte „bogato-burgheză”, și că cele mai calde și mai entuziaste grupuri sunt cele apropiate cercurilor de dreapta sau de extremă dreapta (sunt o femeie, sunt o mamă, sunt creștină). În Polonia apoi… Vă rog să-mi permiteți să trec peste acest lucru. Poate, cine știe unde, un fost papă repede sfânt, după ce l-a privit pe Cristos în ochi, își trece o mână peste conștiință.

În afară de locurile la care ajungi cu greu, vezi într-adevăr foarte puțin! În mare parte sunt locuri de „apariții” sau presupuse ca atare. Devoționism și atât. Cultură și artă? Acestea sunt necunoscute!

Pe partea de publicitate… Preoții superstar foarte tineri de pe rețelele de socializare conduc totul, grafica este slabă, gadget-urile ridicole (rozarii în rucsacuri…). Cu siguranță reflectă bine restul.

Las la o parte chestiunile de apalt și infrastructură, care nu sunt întotdeauna transparente și despre care se scrie deja foarte mult.

Cred că trebuie să găsim urgent un echilibru între depresia duminicală a adorațiilor euharistice cu o vârstă medie de 75 de ani și euforia ridicolă a congreselor planetare. Puțină sobrietate nu-i dăunează bucuriei, ci dimpotrivă.

Trag concluziile: anul acesta am avut grijă să nu cheltuiesc suma cerută (neapărat mare). Va merge în pușculiță pentru următoarele experiențe de misiune, poate mai puțin zgomotoase, dar cu siguranță mai utile.

Salutări tuturor!

Paolo Urciuoli, 30 iulie 2023

Sursa: Consacrare la vita


[1] Tineretul Franciscan este o mișcare catolică (definită fraternitate) de tineri catolici (numiți „tifrini”) cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani care împărtășesc și trăiesc Evanghelia urmând exemplul lui Francisc de Assisi. Este numit și cu acronimul Ti. Fra., sau mai bine TiFra.