Nu vă temeți de cei ce ucid trupul
Duminica a 12-a de peste an – 19 iunie 2005
Nu vă temeți de cei care ucid trupul – Comentariu la Evanghelie de pr. Bruno Maggioni
Matei 10,26-33
În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: «Nu vă temeți de oameni, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic secret care nu va fi cunoscut! Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri!
Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul, și sufletul în Gheenă!
Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Vouă însă vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii.
Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri».
Matei 10,26-33
„Cât despre voi, până și firele de păr de pe cap vă sunt numărate; așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii”.
Lumea l-a urât pe Cristos și continuă să-l urască în discipolii săi. Motivele urii sale sunt mereu aceleași, motive pe care lumea încearcă să le ascundă în spatele unor pretexte false: ordinea religioasă și civilă, binele comun. Dar adevăratul motiv este întotdeauna altul: «din cauza numelui lui Isus». Anunțul discipolului este un anunț care îngrijorează lumea. Cristos a venit, fără prea multe scrupule, să dea năvală în starea de liniște a lumii. Lumea iubește numai ceea ce este al ei, ceea ce nu-i tulbură pacea și nu-i demască pretențiile. Lumea îi urăște pe discipolii lui Cristos (pe cei adevărați) pentru că prin existența lor o pun în discuție.
Evanghelia din această duminică îl invită pe discipol să aibă curaj. Expresia «nu vă temeți» apare de trei ori și ritmează întreaga pericopă. Și sunt indicate unele forme în care curajul trebuie să se manifeste în mod concret: curajul în persecuție, curajul de a vorbi limpede, curajul de a nu ne rușina niciodată de Cristos în fața oamenilor. Iar formelor curajului li se adaugă motivele care trebuie să-l susțină: certitudinea de a fi în mâinile Tatălui și, de asemenea, certitudinea că oamenii nu pot face nimic pentru a ne lua adevărata viață. Este un curaj – după cum se vede – care se naște din credință și libertate: condiția este să-l iubim pe Cristos mai presus de orice. Numai astfel discipolul este liber de el însuși și nu mai are nimic de apărat, deci nu mai este șantajabil.
Permiteți-mi să insist asupra unui lucru. Frica este un sentiment pe care îl trăiește orice om. În general, frica vine din pericole externe, din calomnie sau violență, dar dacă poate pătrunde în inima omului tulburând-o este doar pentru că își găsește acolo un punct de sprijin. Frica intră în adânc dacă suntem șantajabili, dacă ceva contează mai mult pentru noi decât cauza lui Isus. Iar acest ceva poate fi viața, chiar dacă, de cele mai multe ori, ne este frică de mult mai puțin. Dar acum, când Domnul a înviat, nu mai există niciun motiv să ne fie frică. Până și moartea este învinsă: de ce să ne fie frică atunci? Nici măcar de puterea păcatului, care este de asemenea profund. Acest lucru ne spune Paul în a doua lectură: «Dacă prin greșeala unuia singur au murit cei mulți, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu și darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosință asupra celor mulți» (Rom 5,15). Păcatul este mare și omniprezent, părând că domină totul, dar harul lui Dumnezeu este mai puternic decât păcatul însuși.
Pr. Bruno Maggioni
Sursa: Qumran
