Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte

Duminica a 24-a de peste an – 13 septembrie 2020

Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: «Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De șapte ori?». Isus i-a spus: «Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte.
De aceea, împărăția cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanți. Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soția, copiii și tot ce avea și să achite datoria. Atunci, servitorul s-a prosternat în fața lui, zicându-i: „Stăpâne, ai răbdare cu mine și-ți voi restitui totul!”. Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece și i-a iertat datoria.
Dar ieșind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el și care îi datora o sută de dinari. Înșfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: „Dă-mi ceea ce îmi ești dator!”. Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: „Ai răbdare cu mine și îți voi restitui!”. Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers și l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria.
Văzând deci ceilalți servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: „Servitor rău, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri și tu de cel care este servitor ca și tine așa cum eu m-am îndurat de tine?”. Și, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria.
Tot așa vă va face și Tatăl meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă».

Matei 18,21-35

Matei este evanghelistul care tratează mai mult decât ceilalți tema iertării, în special în acest capitol. Isus i-a îndemnat pe discipoli și a afirmat că, dacă fratele chiar nu vrea să fie reconciliat, trebuie tratat ca un vameș sau un păcătos. Ceea ce nu înseamnă excluderea lui din iubire, ci că aceasta nu mai era o iubire reciprocă, ci o iubire unidirecțională. Ei bine, acestea sunt versetele pe care le comentăm în această duminică, capitolul 18 din Matei, versetele 21-35. Petru înțelege. El înțelege că această iubire trebuie să fie nelimitată și atunci încearcă să pună o barieră.

Și atunci Petru – supranumele negativ care indică încăpățânarea lui – se apropie de Isus și îi spune: Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? Iar legislația rabinică stabilea o limită, de maximum trei ori iertarea. Ei bine, Petru încearcă să abunde, să exagereze, să dubleze, și spune: De șapte ori? Ei bine, răspunsul lui Isus este: Nu-ți spun până la șapte ori, ci… Iar aici Isus se referă la cartea Genezei, la cântarea răzbunătorului Lameh care a spus: „Dacă Cain a fost răzbunat de șapte ori, Lameh va fi răzbunat de șaptezeci de ori șapte”, adică răzbunarea infinită.

Așadar, Isus ia această cântare, dar îi schimbă semnificația și spune: Până la șaptezeci de ori șapte. Acest număr nu indică cantitatea, adică nelimitată, ci calitatea acestei iertări, necondiționată. Și pentru a face să fie înțeles acest lucru, Isus folosește o parabolă: cu tonurile tipice fanteziei Orientului Mijlociu vorbește despre un rege care vrea să-și regleze conturile cu funcționarii săi. La vremea aceea toți angajații unui rege erau numiți „slujitori”, dar aici vedem că este un funcționar. Ei bine, unul îi datorează o sumă uriașă, disproporționată, 10.000 de talanți, aproximativ 300.000 de kilograme de aur, un lucru imposibil. Deci Isus vorbește tocmai despre această cifră disproporționată, iar slujitorul îi cere să aibă răbdare că va restitui această datorie. Dar ce răbdare! O viață întreagă nu ar fi de ajuns. Se estimează că ar fi necesari aproximativ 164.384 de ani pentru a rambursa o astfel de sumă.

Ei bine, scrie evanghelistul că stăpânul a avut compasiune față de slujitor. Compasiunea este sentimentul lui Dumnezeu, este sentimentul lui Isus prin care el restituie viață celor care nu o au. Acest funcționar, acest slujitor nu mai avea viață, regele poruncise ca el împreună cu soția și copiii să fie vânduți conform legislației în vigoare; ei bine, acest demnitar, acest servitor obține o iertare absurdă, nelimitată.

Dar ieșind… Faptul de a fi fost obiectul acestei iertări, acestei milostiviri nu a adus o schimbare în el. Îl găsește pe unul dintre colegii săi care îi datorează o sumă derizorie, 100 de dinari. Un dinar era plata muncii pe o zi, deci puțin peste trei luni de muncă, este un lucru posibil. Înșfăcându-l, îl strângea de gât, îi lua viața… Aviditatea persoanei. Și acesta spune, așa cum îi spusese funcționarul regelui: Ai răbdare cu mine și îți voi restitui! Și în acest caz este posibil, trei luni de muncă sunt posibile. Dar el nu a vrut, a fost nemilos și l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria.

Văzând cele petrecute, colegii îl înștiințează pe rege, iar regele are cuvinte foarte dure și spune: Servitor rău – literalmente „malign”, precum diavolul –, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri și tu de cel care este servitor ca și tine? Deci, faptul de a fi fost obiectul milostivirii nu a adus milostivire în această persoană. Și îl predă temnicerilor până când nu îi va fi restituit totul, adică îl elimină pentru totdeauna. Firește, este un mod fantezist, specific Orientului Mijlociu, pentru a exprima respingerea.

Dar concluzia lui Isus este importantă: Tot așa vă va face și Tatăl meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă. Isus spusese anterior că „ce va fi legat pe pământ va fi legat și în cer și ce va fi dezlegat pe pământ va fi dezlegat și în cer”; Dumnezeu îi iartă deja pe oameni, dar această iertare rămâne legată până când nu se transformă în iertare față de ceilalți. Deci nu este vorba de faptul că Dumnezeu nu vrea să ierte, ci dacă o persoană, în ciuda faptului că a obținut iertarea de la Dumnezeu, refuză să-i ierte pe ceilalți, această lipsă de iertare, această iertare rămâne legată. Așadar, invitația adresată comunității este de a dezlega această iertare, de a comunica iertarea pentru că, repet, cu toții suntem deja iertați de Dumnezeu, dar această iertare devine operațională și eficientă numai atunci când se transformă în iertare față de alții.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici