Nu profeții, ci cei care iubesc vor salva lumea

Duminica a 4-a de peste an – 30 ianuarie 2022

Niciun profet nu este acceptat în patria sa – Comentariu la Evanghelie de pr. Ermes Ronchi, OSM

În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: «Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre!».
Toți dădeau mărturie împotriva lui și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura lui și spuneau: «Nu este acesta fiul lui Iosif?». Dar el le-a spus: «Fără îndoială îmi veți zice proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă și aici, în patria ta!”».
«Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; și adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată țara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curățat decât doar Naaman Sirianul».
Auzind acestea, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate și l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Luca 4,21-30

Eu spun că îl cunosc, dar ce știu eu despre misterul acelei persoane? Să nu ne irosim profeții! Biserica noastră și țara noastră sunt de asemenea pline de mistici, profeți, visători curajoși.

Sinagoga este vrăjită de visul unei lumi noi pe care Isus a evocat-o. Apoi, aproape fără explicații, îl duc pe sprânceana muntelui pentru a-l arunca jos. Nazaretul trece brusc de la mândrie, de la sărbătoarea pentru acest fiu care se întoarce înconjurat de faimă, puternic în cuvinte și fapte, la un soi de furie criminală. De la uimire la furie.

Entuziasmul trece repede, consătenii l-au catalogat deja pe Isus: „nu e ăsta fiul lui Iosif?”. Faptul că un profet este un om extraordinar, suntem gata să-l acceptăm. Dar că profeția este în casa tâmplarului, într-unul care nici măcar nu este preot sau cărturar, care are mâinile marcate de trudă ca mine, care are mai mult sau mai puțin problemele pe care le am eu, cu familia aceea așa și așa, ni se pare imposibil.

L-au închis în preconcepțiile lor și, prin obișnuință, au stins misterul și surpriza, așa că celălalt, în loc să fie o fereastră a cerului, o binecuvântare care umblă, este doar fiul lui Iosif, sau dulgherul, instalatorul, poștașul, învățătoarea… Eu zic că îl cunosc, dar ce știu eu despre misterul acelei persoane?

Există o profeție în viața de zi cu zi, o profeție a casei mele, dar, la fel ca întregul Nazaret, nu reușesc să o văd.

De ce mulțimea trece rapid de la entuziasm la ură? Greu de spus, dar istoria biblică ne învață că persecuția dezvăluie întotdeauna autenticitatea profetului. Ei nu îl caută pe Dumnezeu, ci un taumaturg care să intervină în naufragiile lor, unul care să îndrepte puterea lui Dumnezeu spre străzile satului lor. Dar acesta nu este Dumnezeul profeților.

De fapt, Isus răspunde vorbind despre un Dumnezeu care este și tatăl văduvelor din Sidon și al leproșilor din Siria. „Nu voi face miracole aici”, spune Isus. Le-am făcut la Cafarnaum, le-am făcut la Sarepta și în trupul leprosului.

Lumea este plină de miracole, dar ele nu sunt suficiente, pentru că voi le preferați în locul Cuvântului lui Dumnezeu.

Isus știe că oamenii nu pot fi eliberați cu pâine și miracole, mai degrabă se pune stăpânire pe ei, iar Dumnezeu nu pune stăpânire pe oameni, Dumnezeu nu invadează.

Când l-au condus pe munte ca să-l arunce jos, apare deodată o ruptură în relatare, o gaură albă, un „dar”. „Dar Isus, trecând prin mijlocul lor, a pornit la drum”. Un final surpriză: nu fuge, trece prin mijloc, deschizându-și o brazdă ca un semănător, arătând că profeția poate fi obstaculată, dar nu blocată. «Nu poți opri vântul, îl faci doar să piardă timpul» (Fabrizio De Andrè).

Foarte frumos Duh care își aprinde tufișul la colțul fiecărei străzi, care împrăștie Cuvântul în silabele fiecărui chip.

Să nu ne irosim profeții! Biserica noastră și țara noastră sunt de asemenea pline de mistici, profeți, visători curajoși. Doar ascultătorii lipsesc; noi, cei care ne chinuim să vedem infinitul la colțul străzii, misterul înghesuit în pragul casei noastre.

Pr. Ermes Maria Ronchi

Sursa: blog.santamariadelcengio.it