Nu am venit să aduc pace, ci dezbinare

Duminica a 20-a de peste an –18 august 2019

N-am venit să aduc pace, ci dezbinare – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 12, 49-53

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez și cât sunt de preocupat până se va împlini!

Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Vor fi dezbinați tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei».

Luca 12, 49-53

Luca este, fără îndoială, evanghelistul care, mai mult decât toți ceilalți, tratează tema păcii. Evanghelia sa se deschide cu imaginea păcii a corului îngeresc care proclamă: „Pace pe pământ oamenilor iubiți de Domnul” și se încheie cu Isus cel înviat care, când se prezintă discipolilor săi, le dăruiește pacea: „Pace vouă!”, unde pacea înseamnă plinătate a vieții, fericire, și totuși în această pagină pare că există aproape o contradicție.

Să citim ceea ce ne spune evanghelistul. Este capitolul 12 din Luca, începând de la versetul 49. Isus declară: „Am venit să aduc foc pe pământ”. Pentru a treia oară în această Evanghelie, apare tema focului. Prima dată apăruse în cuvintele teribile ale lui Ioan Botezătorul, care îl anunțase pe Mesia ca fiind cel care va boteza „în Duh Sfânt și foc”. Duhul Sfânt, adică energie divină pentru cei care îl primesc pe Isus și mesajul său, și focul, imagine a pedepsei distrugătoare pentru cei care îl resping, pentru păcătoși…

A doua oară tema apăruse în cuvintele lui Iacob și Ioan, care, văzând că un sat de samariteni nu l-a primit pe Isus, l-au întrebat pe Domnul: „Să cerem ca focul să coboare din cer și să-i nimicească?”. Deci era un foc distrugător. Așadar, imaginea focului este prezentată până acum ca pedeapsă a lui Dumnezeu.

Dar nu acesta este focul pe care Isus vrea să-l aducă. Se va înțelege din restul expresiilor sale că acest foc este rodul morții lui. Știm că Luca prezintă Cincizecimea după moartea lui Isus ca o coborâre a Duhului sub forma unor limbi de foc. Este noua realitate a noii comunități, a alianței dintre Dumnezeu și popor, care nu se mai bazează pe respectarea legilor sale, ci pe îmbrățișarea spiritului său, adică a iubirii sale.

Atunci Isus spune: „Am venit să aduc foc pe pământ” – deci acest foc al Duhului – „și cum aș vrea să fie deja aprins!”. Isus așteaptă cu nerăbdare ca discipolii săi, comunitatea lui, poporul să instaureze o altă relație cu Dumnezeu, care să nu fie cea impusă de Moise, slujitorul, ci cea a lui, Fiul, care propune o relație între fii și tatăl lor.

Și Isus continuă: „Există un botez…”. Desigur, aici botezul nu are imaginea ritualului, a sacramentului, a liturghiei, pe care botezul o va avea mai târziu, și care înseamnă scufundare, ci are și o imagine negativă, ceva care te doboară, ceva care te trage după sine. Prin urmare, Isus spune: „Există ceva care mă copleșește și trebuie să accept”.

„Și cât sunt de preocupat…”. Aici, într-adevăr, evanghelistul nu folosește termenul „preocupat”. Cuvântul folosit de Luca înseamnă a fi apăsat, dominat de o dorință puternică. Deci, Isus are chiar această pasiune pentru acest eveniment, care este și negativ, această situație care îl va răpune. „Până nu se va împlini”.

Deci am putea traduce: „Există o scufundare în care trebuie să fiu scufundat!”. Și este scufundarea în violență, în moartea care îl va spulbera. Iar acum iată surpriza… Am început prin a spune că Luca este evanghelistul păcii. Isus înlătură unele îndoieli cu privire la ceea ce înseamnă această pace și spune: „Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare”. Iată, este surprinzător să auzim aceste cuvinte ale lui Isus. Dar ce înseamnă această dezbinare? Această pace pe care Isus a venit să o aducă, rod al unei noi relații între oameni și Dumnezeu, precum cea a fiilor cu tatăl lor, va întâmpina reacția și aversiunea multor forțe care se vor dezlănțui.

Și care sunt aceste forțe? Isus vorbește despre dezbinare, luând imaginea unei familii, a unei familii normale.

„De acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei”. Se vor diviza cei care reprezintă vechiul împotriva celor care reprezintă noul. De fapt, Isus spune: „Tatăl împotriva fiului și fiului împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii și nora împotriva soacrei”. Inițiativa acestei dezbinări vine de la cei care reprezintă trecutul (tatăl, mama, soacra), care nu îmbrățișează această noutate a mesajului lui Isus care este îmbrățișată de discipolii săi. Aceasta este cauza dezbinării.

Trebuie avut în vedere că aici Isus nu vorbește despre dezbinarea fiului împotriva fiului, a fratelui împotriva fratelui. Nu, dezbinarea în comunitatea celor care cred în Isus nu este permisă, pentru că acolo unde există dezbinare comunitatea se distruge. Evanghelistul se referă aici la o imagine foarte cunoscută, cea a profetului Miheia, care, în capitolul 7, versetul 6, a vorbit despre un fiu care îl insultă pe tatăl său, despre fiica care se revoltă împotriva mamei sale și nora împotriva soacrei sale.

Și a adăugat: „Iar dușmanii omului sunt cei din casa lui”. Dușmanii acestei noi realități, ai acestei noi relații cu Tatăl nu vor fi cei din afara religiei, ci tocmai cei care se află în interiorul religiei vor fi cei care nu vor accepta această noutate. Și totuși Isus este acel Dumnezeu care a venit să facă toate lucrurile noi. Cei care se opresc la trecut nu vor putea să înțeleagă niciodată noutatea pe care o propune Duhul.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice