Niciun profet nu este acceptat în patria sa

Duminica a 4-a de peste an – 3 februarie 2019

Niciun profet nu este acceptat în patria sa – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: «Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați ascultat-o cu urechile voastre!».
Toți dădeau mărturie împotriva lui și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura lui și spuneau: «Nu este acesta fiul lui Iosif?». Dar el le-a spus: «Fără îndoială îmi veți zice proverbul acesta: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în acel Cafarnaum, fă și aici, în patria ta!”».
Apoi a adăugat: «Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; și adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată țara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curățat decât doar Naaman Sirianul».
Auzind acestea, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos din cetate și l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Luca 4,21-30

Evanghelia din această duminică ne prezintă prima predică falimentară a lui Isus la Nazaret. Evanghelistul – am văzut deja duminica trecută lucrul acesta – ne prezintă un Isus la Nazaret care se ridică și citește un pasaj celebru, foarte cunoscut, așteptat, cel din capitolul 61 al profetului Isaía, care indica venirea lui Mesia. Însă, ajuns la locul în care spune: „să proclam anul de har al Domnului”, Isus întrerupe lectura și nu continuă cu ceea ce era cel mai așteptat verset: „și răzbunarea Dumnezeului nostru”.

Tocmai aceasta era ceea ce se aștepta poporul, dominat de romani. Așadar, să vedem continuarea acestui pasaj, capitolul 4 din Luca, de la versetele 21 la 30. Atunci a început să le spună în sinagogă: «Astăzi s-a împlinit această Scriptură pe care voi ați ascultat-o». Și evanghelistul continuă adăugând: cu urechile voastre. Făcând aluzie la un citat din profetul Ezechiel care spune că poporul are urechi, dar nu aude, pentru că este un neam de răzvrătiți, Isus pregătește ceea ce urmează.

Toți…, adică toți cei prezenți în sinagogă… Iar aici trebuie să traducem bine acest termen, dădeau mărturie. În greacă, verbul „a da mărturie” este „martireo”, de unde și termenul „martir”, pe care îl cunoaștem cu toții. Din context se înțelege dacă este o mărturie pro sau contra. Aici este în mod clar o mărturie împotriva lui Isus. Deci, este mai bine să traducem: Toți erau împotriva lui.

Și erau uimiți, șocați. De ce anume? De cuvintele de har. Pentru că Isus nu a vorbit de răzbunarea împotriva dominatorilor, ci doar despre har.

Care ieșeau din gura lui și spuneau: «Nu este acesta fiul lui Iosif?». Ei nu pun la îndoială paternitatea lui Iosif, pentru că, așa cum a scris evanghelistul, după cum se credea, era fiul lui Iosif. Dar cuvântul „fiu”, în cultura vremii, nu îl indică numai pe cel care s-a fost născut din tatăl său, ci pe cel care i se aseamănă prin comportament. Deci, în mod evident, Isus nu i se aseamănă tatălui său prin comportament. Probabil și Iosif împărtășea aceste idealuri naționaliste, violente. În textele ebraice din acea vreme, apelativul lui Iosif era de-a dreptul „pantera”; deci ne dă ideea a ceva belicos.

Așadar, Isus nu se aseamănă cu tatăl său. Ei bine, în loc să potolească spiritele, Isus întrece măsura. Dar el le-a răspuns: «Cu siguranță voi îmi veți cita acest proverb: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți”». Va fi, mai târziu, ceea ce îi vor spune când va fi pe cruce: „I-a salvat pe alții! Să se salveze pe sine!”.

Ceea ce am auzit că s-a întâmplat… Iar aici, crescând doza, Isus vorbește despre un oraș rival al Nazaretului, folosind un termen disprețuitor, în Cafarnaumul acela, fă și aici, în patria ta! Folosind termenul „patrie”, evanghelistul vrea să ne facă să înțelegem că ceea ce se întâmplă la Nazaret va fi apoi reprezentativ pentru tot ceea ce se va întâmpla în țara lui.

Apoi a adăugat: «Adevăr…». Este deci o afirmație solemnă. Vă spun: niciun profet nu este bine primit în patria sa. De ce? Profetul cine este? Este acel individ care, în sintonie cu Dumnezeu, nu repetă lucrurile din trecut, ci le creează pe cele noi. Prin urmare, profetul va fi întotdeauna o victimă a aversiunii și opoziției clasei sacerdotale aflate la putere. Și apoi Isus face ceea ce nu ar fi trebuit să facă. Existau două episoade în istoria lui Israel pe care acesta prefera să le dea uitării, să le păstreze în trecut. Erau episoade în care, în fața situațiilor de urgență, Dumnezeu nu a venit în ajutorul evreilor, al poporului ales, al acelora care aveau anumite drepturi, privilegii, ci a mers să-i ajute pe nimeni alții decât pe cei disprețuiți, pe păgâni.

Erau două episoade pe care preferau să le uite. Isus, în schimb, le scoate din uitare: Adevăr vă spun: erau multe văduve în Israel pe timpul lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni și a fost o mare foamete în întreaga țară – deci și în Israel –, dar la niciuna dintre acestea nu a fost trimis Ilie, decât la o văduvă din Sarepta Sidonului. Așadar, într-o țară păgână. Isus indică faptul că iubirea lui Dumnezeu este universală, că nu înseamnă doar „întindere”, adică peste tot, ci „calitate”, este pentru toți.

Iubirea lui Dumnezeu nu este atrasă de meritele oamenilor, ci de nevoile lor.

Iar apoi Isus întrece din nou măsura. Erau mulți leproși în Israel pe vremea profetului Elizeu, dar niciunul din ei nu a fost purificat, decât Naaman, Sirianul. Un alt păgân, dacă nu chiar un dușman al lui Israel. Este prea mult! Într-adevăr, auzind toate acestea, toți cei din sinagogă… „Toți” sunt aceiași despre care evanghelistul a spus: „toți dădeau mărturie”, adică „toți erau împotriva lui”.

Toți cei din sinagogă s-au umplut de indignare, literalmente: „spumegau de mânie”. S-au ridicat și l-au alungat din cetate. Evanghelistul anticipează sfârșitul lui, când va fi ucis în afara cetății sfinte a Ierusalimului.

Și l-au condus până pe marginea muntelui. Aici muntele face referință la Muntele Sionului, pe care este construit Ierusalimul; așadar, în acest episod evanghelistul anticipează sfârșitul lui Isus, respingerea totală din partea poporului său.

Pe care era construită cetatea lor, ca să-l arunce jos. Prima dată când Isus predică într-o sinagogă, rezultatul este că vor încerca să-l omoare. Pentru Isus, care nu va risca niciodată vreun pericol din partea păcătoșilor, a oamenilor dubioși, a drojdiei societății, locurile și persoanele cele mai periculoase vor fi cele religioase. Tocmai acestea vor fi cele care vor încerca să-l ucidă, să-l omoare cu pietre, să-l elimine.

Dar el, trecând prin mijlocul lor, a pornit la drum. De ce evanghelistul notează acest fapt, care pare puțin straniu? Toată mulțimea celor prezenți în sinagogă încearcă să-l prindă pe Isus și să-l omoare și el cum reușește să treacă prin mijlocul lor? Evanghelistul anticipează faptul învierii: moartea nu a pus stăpânire pe Isus, ci el își continuă drumul.

Și încheie pasajul cu expresia: a pornit la drum. A pornit la drum încotro? Spre Ierusalim. Așadar, din acest prim refuz, Isus a înțeles apoi că va găsi numai opoziție în țara lui, va întâlni pericole de moarte. Dar Isus nu se lasă învins; el trebuie să fie martorul iubirii lui Dumnezeu, al iubirii Tatălui chiar în detrimentul propriei sale vieți.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centro Studi Biblici