Milostivire – un apel adresat tuturor

Papa și Occidentul rănit: „grija față de cei săraci” nu este exclusivitate creștină

Cuvintele cheie sunt două: jubileu și milostivire. Întrebarea este, în schimb, una singură: există astăzi motive întemeiate pentru ca o minte rațională să-și însușească perspectiva de a trăi sub însemnul jubileului și al milostivirii? Spunând „astăzi” nu mă refer numai la climatul de teamă în care suntem cufundați în fiecare zi tot mai mult; mă refer mai cu seamă și la filosofia de viață care străbate mintea occidentală de câteva secole încoace, făcând-o incapabilă să genereze pace, deoarece concepe existența ca un „război al tuturor împotriva tuturor” (Hobbes), „luptă pentru supraviețuire” (Darwin), „voință de putere” (Nietzsche). Astăzi suntem de cele mai multe ori convinși că faptul de a gândi în mod riguros duce în mod necesar la conflict, pentru că natura în esența ei intimă este deja considerată drept conflict, în timp ce orice perspectivă care invită la armonie este resimțită ca evadare și incapacitate de a înțelege realitatea. De la dreapta liberală la stânga neodarwiniană, gândirea occidentală se mișcă astăzi sub însemnul dictonului lui Heraclit: „conflictul este tatăl tuturor lucrurilor și este regele tuturor” (fr. 14). Se uită însă ceea ce a adăugat marele filozof, și anume că „din elementele care discordează se obține cea mai frumoasă armonie” (fr. 24) și că „armonia invizibilă este mai bună decât cea vizibilă” (fr. 27).

Jubileul extraordinar al milostivirii convocat de Francisc este o celebrare a acelei armonii invizibile menționate de Heraclit și la care toate ființele umane, dacă își deschid inima și mintea, pot participa. În bula de convocare, Papa scrie că milostivirea „este legea fundamentală care locuiește în inima fiecărei persoane atunci când privește cu ochi sinceri la fratele pe care îl întâlnește în drumul vieții” (Misericordiae vultus 2). Sunt cuvinte de optimism intens conform cărora fiecare ființă umană, dacă ia în serios lumina care pătrunde privirea celuilalt, se deschide spre dinamica relației interpersonale și poate depăși conflictul care locuiește la suprafața ființei.

Francisc întemeiază apelul la milostivire din perspectivă creștină, spunând că „Isus Cristos este chipul milostivirii Tatălui”. Dar nu este vorba despre o exclusivitate creștină. Biblia ebraică instituie jubileul în Levitic și celebrează milostivirea divină în Psalmi. Islamul își deschide fiecare dintre cele 114 sure ale Coranului „în numele lui Dumnezeu cel milostiv și îndurător”. Budismul ne învață milostivirea prin doctrina celor patru sălașuri divine: gentilețe binevoitoare față de toți, compasiune infinită față de cei suferinzi, bucurie împărtășită, ecuanimitate. Toate religiile autentic interpretate au în centrul lor idealul păcii și al milostivirii.

Este vorba despre o perspectivă la care poate ajunge și rațiunea pură. A-i privi pe ceilalți cu ochi sinceri înseamnă de fapt a practica imperativul kantian: „Acționează în așa fel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât și în persoana celuilalt, întotdeauna și ca scop și niciodată pur și simplu ca mijloc” (Fondazione della metafisica dei costumi, BA 67). Milostivirea solidară nu este o toleranță mieroasă, ci este aplicarea legii etice fundamentale a umanității. Care, la rândul ei, este reproducerea armoniei relaționale care informează energia primordială haotică, conducând-o să compună sisteme din ce în ce mai complexe sub formă de atomi, molecule, celule, organe, aparate, organisme, până la splendoarea minții care gândește și a inimii care iubește.

Papa Francisc este o minte care gândește și o inimă care iubește, de aceea cuvintele și gesturile sale ajung ca un balsam pe rănile minții occidentale descurajate. El ne invită să avem grijă de cei săraci: făcând astfel poate vom descoperi că adevărata sărăcie nu este despre buzunare, ci despre ochi și incapacitatea lor de a-i privi pe ceilalți în mod sincer.

Vito Mancuso, Repubblica, 2 decembrie 2015

Sursa: Vito Mancuso