Merge și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea

Duminica a 17-a de peste an – 27 iulie 2014

Merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 13,44-52

În acel timp, Isus a spus: «Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găsește un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are și îl cumpără.

Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare care prinde tot felul [de pești]. Când s-a umplut, pescarii îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă ceea ce este rău. Tot așa va fi la sfârșitul veacului: vor veni îngerii și-i vor separa pe cei răi dintre cei drepți și îi vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.

Ați înțeles toate acestea?». I-au spus: «Da!». Atunci le-a zis: «De aceea orice cărturar devenit discipol al împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi și vechi».

Matei 13,44-52

Isus nu vorbește niciodată despre sacrificii pentru împărăție, ci despre bucurie. Cuvântul „sacrificii” în Evanghelia după Matei apare doar de două ori și este pentru a le nega. Isus, referindu-se la expresia profetului Osea, afirmă că Domnul nu cere sacrificii îndreptate spre el, ci milostivire, adică aceeași atitudine de iubire îndreptată spre oameni.

Dacă Isus nu vorbește niciodată despre sacrificii și nu cere sacrificii pentru împărăție, vorbește în schimb neîncetat despre bucurie. Termenul „bucurie” apare de șase ori în Evanghelia după Matei. Iar aici îl găsim la sfârșitul celor șapte parabole care privesc împărăția, în capitolul 13 din Matei, versetele 44-52.

Evanghelistul scrie: Împărăția cerurilor… Amintesc că „împărăția cerurilor” este o expresie tipică a lui Matei care înseamnă împărăția lui Dumnezeu, deci nu o împărăție de dincolo, ci împărăția de aici, o alternativă la societatea pe care Isus o prezintă. Ei bine, Isus prezintă această alternativă ca fiind asemenea comorii… Termenul „comoară” deschide și închide pasajul liturgic de astăzi. Ascunse în ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie… Literalmente „de bucurie”.

Este motivația, faptul de a fi găsit în mesajul lui Isus, în alternativa societății, răspunsul la dorința de plinătate a vieții. Merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. Deci nu este rezultatul cine știe căror eforturi sau renunțări, ci este datorită bucuriei simțite. Nu constă în a lăsa ceva, ci în a găsi totul. Și aici nu se vorbește despre o recompensă exterioară, ci despre o plenitudine interioară.

Deci imaginea împărăției pe care Isus o prezintă este aceea de a fi găsit în alternativa societății și în mesajul său, răspunsul la dorința de plinătate a vieții pe care fiecare om o are în adâncul lui. Acest lucru este o sursă de bucurie. Riscul există, și l-am văzut în Evanghelii: este acela de a lăsa fără a găsi. Și atunci se încercă recuperarea a ceea ce s-a pierdut. Ca atunci când Petru spune: „Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat, deci ce răsplată vom avea?”. Dar cine lasă și găsește această comoară, pentru că găsește această comoară, are o bucurie de nestăpânit, o bucurie care este caracteristica credinciosului.

La fel și a doua parabolă. Împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare prețioase. Negustorul este cineva care se pricepe la afaceri. Când găsește un mărgăritar de mare valoare… El îi înțelege importanța, iar tot restul își pierde din valoare. Chiar și Paul, în scrisorile sale, în cea către Filipeni, scrie „Cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi”.

Deci Isus ne invită să vedem în mesajul său plinătatea vieții la care aspiră fiecare om. Iar când găsim această plinătate a vieții, orice altceva își pierde valoarea.

A treia parabolă este diferită și vorbește despre rezultatul acestei alegeri. Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare care prinde tot felul… Evanghelistul nu scrie „de pești”, este o completare a traducătorului. De ce nu scrie „de pești”, chiar dacă despre asta este vorba? Pentru că se referă la misiunea discipolilor de a fi pescari de oameni. Isus îi cheamă să pescuiască oameni.

A prinde un pește înseamnă a-l scoate din habitatul său natural, din apă, unde are viață, pentru a-i aduce moartea; a pescui un om înseamnă în schimb a-l scoate din ceea ce îi poate aduce moartea pentru a-i da viață. Când s-a umplut, pescarii îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă… Aici evanghelistul nu folosește cuvântul „rău”, care poate indica o judecată, cu o semnificație morală.

Evanghelistul folosește cuvântul „putred”. Pescarii nu dau o judecată morală asupra peștilor, cei buni și cei răi, ci îi găsesc pe cei care sunt plini de viață și pe cei care în schimb sunt deja morți, într-o stare de putrefacție avansată. Este aceeași expresie pe care Isus a folosit-o pentru pom, un pom putred care nu poate produce decât fructe rele [Matei 7,17]. Deci aceasta nu este o judecată a lui Isus, ci o constatare. Între cei care au plinătatea vieții și cei care sunt în schimb în putrefacția morții.

Îmbrățișarea mesajului lui Isus îl conduce pe om la o asemenea plinătate a vieții, încât este cea definitivă; refuzul acestui mesaj, a trăi numai pentru sine, duce la moartea definitivă, la putrefacția propriei existențe.

Și evanghelistul continuă: Tot așa va fi la sfârșitul veacului: vor veni îngerii și-i vor separa pe cei răi… Dar literalmente termenul este „cei răi”, cei care se comportă asemenea tatălui lor, cel rău, diavolul. Din mijlocul celor buni, literalmente celor drepți și îi vor arunca în cuptorul aprins. Expresia „cuptorul aprins” evanghelistul o preia din cartea lui Daniel, capitolul 3, versetul 6, în care reprezenta pedeapsa pentru cei care nu adorau statuia lui Nabucodonosór.

Ceea ce era o pedeapsă pentru cei care nu adorau puterea devine de data aceasta sfârșitul pentru cei care au adorat puterea. Cei care își orientează viața spre binele altora, se realizează. Cei care s-au gândit numai la ei înșiși, cei care s-au gândit la puterea lor se distrug de fapt pe ei înșiși.

Să vedem finalul. Evanghelistul scrie: Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Este o imagine biblică care indică recunoașterea eșecului propriei existențe. Isus va spune deja: „Ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă s-ar pierde pe el însuși?”.

Și Isus îi întreabă pe discipolii săi: Ați înțeles toate acestea? I-au spus: „Da!”. Iată concluzia în care probabil că evanghelistul își pune semnătura. Atunci le-a zis: „De aceea orice cărturar…”. Cărturarul este marele teolog, cel care atunci când vorbea era Dumnezeu însuși cel care vorbea, era cel care avea cea mai mare importanță, cel mai mare prestigiu în lumea lui Israel.

De aceea orice cărturar devenit discipol… Isus este destul de ironic. Cărturarul, cel care îi învață pe alții, în fața noutății aduse de Isus trebuie să redevină elev, trebuie să devină discipol. Discipol al împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din comoara sa – iată, pasajul a început cu comoara și se termină cu comoara – lucruri noi și vechi.

Este importantă această dinamică, mai întâi lucrurile noi. Mesajul lui Isus are întâietate față de cel al lui Moise. Iar cel al lui Moise trebuie acceptat numai în măsura în care este conform cu învățătura sa.

Pr. Alberto Maggi

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice