Merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela

Duminica a 17-a de peste an – 30 iulie 2017

Merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 13,44-52

În acel timp, Isus a spus: «Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găsește un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are și îl cumpără.

Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare care prinde tot felul [de pești]. Când s-a umplut, pescarii îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă ceea ce este rău. Tot așa va fi la sfârșitul veacului: vor veni îngerii și-i vor separa pe cei răi dintre cei drepți și îi vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.

Ați înțeles toate acestea?». I-au spus: «Da!». Atunci le-a zis: «De aceea orice cărturar devenit discipol al împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi și vechi».

Matei 13,44-52

În capitolul 13 din Evanghelia după Matei, prin trei parabole, Isus a pus în gardă comunitatea împotriva celor trei riscuri, împotriva celor trei ispite: prin parabola neghinei a avertizat comunitatea împotriva ispitei de a fi o comunitate a aleșilor; prin parabola grăuntelui de muștar împotriva ispitei măreției și, în fine, prin parabola plămadei împotriva descurajării. Acum, ca antidot la aceste trei ispite, Isus ne invită la fidelitatea față de prima fericire. Și o face din nou prin parabole.

Să citim. Este capitolul 13 din Matei, versetul 44: „Împărăția cerurilor…”. Amintesc că prin expresia „împărăția cerurilor” nu se înțelege o împărăție în veacul de apoi, o împărăție în ceruri, ci împărăția lui Dumnezeu, adică societatea alternativă pe care Isus a venit să o realizeze pe acest pământ. „Este asemenea unei comori…”. Termenul „comoară” deschide și închide acest pasaj, deci este sub însemnul frumuseții, al splendorii. „Ascunsă în ogor; un om o găsește…”. Acest om nu a căutat comoara, ci a găsit-o. A fost o oportunitate de care el a știut să profite din mers în viață și, fără ezitare, scrie evanghelistul, „o ascunde; apoi se duce, plin de bucurie…”. Literalmente „de bucurie” că a găsit această comoară, „vinde toate averile sale…”. Nu se gândește de două ori. „Și cumpără ogorul acela”. Există sfântul Paul care, în scrisoarea către Filipeni, scrie: „Cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere. De dragul lui am renunțat la toate aceste lucruri și le consider gunoi”. Când îl întâlnim pe Isus și mesajul său, acesta este răspunsul la acea dorință de plinătate a vieții, pe care fiecare persoană o poartă în interiorul ei, iar orice altceva își pierde valoarea.

Isus continuă, spunând: „La fel, împărăția cerurilor este asemenea și unui negustor în căutare de perle prețioase”. În timp ce primul om a găsit [comoara] din întâmplare, a știut să prindă din zbor ocazia, oportunitatea vieții sale, cel de-al doilea în schimb este unul care caută această ocazie. „Când găsește o perlă de mare valoare, merge, vinde toate averile sale și o cumpără”. Ceea ce vrea să spună evanghelistul este că urmarea lui Isus nu este cu prețul a cine știe ce sacrificii – termenul „sacrificiu” apare numai de două ori în această Evanghelie și în sens negativ –, ci este motivată de bucurie. Cuvântul „bucurie” apare în Evanghelia după Matei de șase ori.

Dar Isus continuă: „Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare…”. Isus i-a invitat pe discipolii săi să fie pescari de oameni, iar acum spune cum trebuie să pescuiască: „care adună tot felul…”, nu există în text, „de pești”. Este o adăugare a traducătorului. Deci adună de toate. Oferta lui Dumnezeu, oferta iubirii sale, este pentru întreaga omenire. Le revine apoi oamenilor să răspundă sau nu. „Când s-a umplut, pescarii îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă…”. Iar aici, din păcate, traducerea are „ceea ce este rău”, ceea ce indică o judecată morală din partea pescarului. Nu, nu este așa, ci aruncă „ceea ce este putred”. Termenul folosit de evanghelist este „putred”. Nu este o judecată, buni și răi. Este o constatare: cei care pot aduce viață și cei care sunt putrezi, deci nu este o judecată morală, ci o constatare. Cei care aleg viața sunt plini de viață, cei care aleg moartea, sunt plini de moarte, deci sunt inutili.

Și de fapt Isus continuă: „Așa va fi la sfârșitul…” nu al „lumii”, ci al „veacului”. „Vor veni îngerii și-i vor separa pe cei răi…”. Literalmente „pe cei răi”. Ei sunt ca semănătorii de neghină, sunt fiii diavolului. „Dintre…”. Nu este „cei buni”, ci „cei drepți…”. „Cei drepți ” înseamnă cei fideli, cei fideli față de mesajul lui Isus. „Și îi vor arunca în cuptorul cu foc”. Acesta este un citat din profetul Daniel, capitolul 3, versetul 6, unde cuptorul cu foc era pedeapsa pentru cei care nu se închinau puterii exprimate de statuia lui Nabucodonosor. Iată, acum în schimb, pentru Isus, cuptorul cu foc – cuptorul cu foc ce înseamnă? distrugere completă – este sfârșitul celor care adoră puterea. Deci cei care aleg iubirea, împărtășirea, generozitatea, iertarea – aceasta este împărăția cerurilor, este împărăția lui Dumnezeu pe care Isus a venit să o inaugureze –, sunt plini de viață și o comunică; cei care aleg în schimb egoismul, aviditatea, puterea, sunt plini de moarte. Așadar, nu există o judecată din partea lui Dumnezeu, ci pur și simplu o constatare între cei care sunt plini de viață și cei care sunt deja în putrefacția morții, „unde va fi plânset și scrâșnirea dinților”, imagine biblică care indică falimentul în viață.

La sfârșitul celor șapte parabole ale împărăției, Isus spune: „«Ați înțeles toate acestea?». I-au spus: «Da!». Atunci le-a zis: «De aceea orice cărturar…»”. Cărturarul era personajul important, era învățătorul prin excelență al lui Israel, reprezenta magisteriul infailibil. „Devenit discipol…”. Chiar și învățătorul, în fața noutății lui Isus, trebuie să se întoarcă la școală, trebuie să devină discipol: poate acesta este un pic portretul evanghelistului. „Al împărăției cerurilor este asemenea unui stăpân al casei care scoate din comoara lui…”. Iată, cuvântul „comoară” a deschis pasajul și îl închide. „Lucruri noi…”, literalmente „mai bune”. Evanghelistul folosește același termen care, în Evanghelia după Ioan, va indica porunca nouă, porunca mai bună. „Din cele vechi”. Ce vrea să spună evanghelistul? Că mesajul lui Isus are întotdeauna întâietate față de cel al lui Moise: noul legământ vine înaintea ultimului legământ al vechiului testament.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice