Marta l-a primit în casa ei

Duminica a 16-a de peste an – 21 iulie 2019

L-a primit în casa ei o femeie cu numele de Marta. Maria a ales partea cea bună – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Luca 10,38-42

În acel timp Isus a intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit în casa ei.

Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei.

Venind la el, i-a zis: «Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!». Domnul, răspunzând, i-a zis: «Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijești şi te frămânți, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată».

Luca 10,38-42

Ori de câte ori citim Evanghelia trebuie să o plasăm întotdeauna în contextul cultural al vremii. Dacă nu facem asta, riscăm să luăm un lucru drept altul și să dăm o interpretare care nu este absolut în intențiile evanghelistului, ca în acest pasaj, capitolul 10 din Luca, versetele 38-42. Un fragment din care s-a născut distincția dintre viața activă – cea a persoanelor obișnuite, normale – și viața contemplativă, cea a persoanelor care aleg o viață monahală, clauzura, cu o preferință clară a lui Isus pentru aceasta din urmă.

Nimic din toate acestea. Să citim. „În timp ce mergeau (Isus și discipolii), Isus a intrat…”. Iată prima incongruență. Sunt în drum și numai Isus intră. De ce? Isus îi exclude pe discipoli pentru că ei nu sunt încă în măsură să înțeleagă lecția pe care o dă acum. „A intrat într-un sat”. Când găsim în Evanghelii cuvântul „sat” este o cheie de lectură pe care ne-o dau evangheliștii pentru a indica rezistență, neînțelegere sau ostilitate față de anunțul lui Isus, față de noutatea pe care o aduce Isus, pentru că satul este locul atașat de tradiție, de trecut. Satul este locul în care este în vigoare imperativul: „De ce să schimbăm? Mereu s-a făcut așa!”.

Acest sat nu are nume tocmai pentru că era reprezentativ pentru o mentalitate atașată trecutului, care privește cu suspiciune orice noutate. „Și o femeie cu numele de Marta…”. Numele este un întreg program; Marta înseamnă „doamnă, stăpână a casei”. „L-a găzduit”.

De aici înțelegem că ea este proprietara casei. „Aceasta avea o soră numită Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, îi asculta cuvântul”. Iată, această imagine pe care ne-o dă evanghelistul despre Maria, așezată la picioarele Domnului, trebuie înțeleasă în contextul cultural al epocii. Nu înseamnă adorație din partea Mariei sau contemplație sau venerație față de Domnul. Maria se pune în poziția discipolului față de maestru. De exemplu, Sfântul Paul spune în Faptele Apostolilor că a fost instruit la picioarele lui Gamaliel. Deci a se așeza la picioarele cuiva însemna să-l recunoști ca învățător.

Iar în Talmud, cartea sfântă, se poate citi: Casa ta să fie un loc de întâlnire pentru cei învățați; să te prăfuiești cu praful picioarelor lor și să sorbi cuvântul lor cu sete.

Deci atitudinea Mariei nu este o atitudine de adorație, ci de ascultare, asemenea unui discipol față de maestrul său. Dar este ceva ciudat ceea ce face Maria, pentru că ea nu poate. Ea este femeie, iar femeile nu au aceleași drepturi și privilegii ca bărbații. Femeia trebuie să stea în bucătărie, trebuie să se facă invizibilă. Tot în Talmud se spune: să fie distruse de foc cuvintele legii mai degrabă decât să fie transmise femeilor. Rabinii se mândreau spunând că Dumnezeu nu i-a adresat niciodată vreun cuvânt unei femei.

A făcut asta o singură dată, cu Sara, dar apoi s-a căit, din cauza minciunii Sarei, iar din acel moment nu mai adresase niciodată vreun cuvânt unei femei. Deci Maria face ceva scandalos aici. Încalcă rolul în care tradiția le-a izolat dintotdeauna pe femei și ia atitudinea bărbatului, a discipolului.

Marta, în schimb, este cea fidelă tradiției. „Marta, însă, era distrasă din cauza multelor slujiri”.

Marta ajunge chiar până la a-l certa pe Isus, considerându-l responsabil pentru absența surorii ei. „Atunci a venit și i-a zis: Doamne, nu-ți pasă deloc…”. Iar aici asistăm la o multiplicare a pronumelui personal: „pe mine, pe mine, pe mine”. Este total centrată pe ea însăși. „Nu-ți pasă deloc că sora mea m-a lăsat singură să servesc?”. Și apoi, cu verbul la imperativ: „Spune-i deci să mă ajute!”. Marta nu poate suporta că sora ei a încălcat regulile, normele pe care tradiția și morala le-au atribuit femeilor, că Maria își asumă rolul unui bărbat, al unui discipol, și îi cere lui Isus să o alunge înapoi în rolul în care tradiția le-a plasat dintotdeauna pe femei.

Dar Isus, în loc să o certe pe Maria, o ceartă pe sora ei.

„Dar Domnul i-a răspuns: Marta, Marta…”. Repetarea numelui înseamnă mustrare, ca atunci când Isus, văzând cetatea, spune: „Ierusalime, Ierusalime”. Deci este o expresie de reproș. „Tu te neliniștești și te agiți pentru multe lucruri, dar de un singur lucru este nevoie”. Literalmente: „de unul singur este nevoie”. Și iată sentința: „Maria a ales partea cea mai bună (literalmente: partea cea bună), care nu-i va fi luată”.

Așadar, este necesar să înțelegem ce anume nu poate fi luat. Ce anume nu poate fi luat de la o persoană? Pentru că și viața unei persoane poate fi luată. De ce spune Isus că Maria a ales o parte care nu poate fi luată de la ea? Pentru că Maria a ales libertatea, prin încălcarea regulilor și normelor de comportament. Un lucru este libertatea atunci când ni se acordă – atunci când ni se acordă poate fi și retrasă –, un alt lucru este atunci când libertatea este rezultatul unei cuceriri personale, având curajul să încălcăm regulile tradiției și regulile religiei.

Deci, atunci când cineva cucerește această libertate, nimeni nu i-o poate lua. Deci cea a lui Isus – cum spuneam la început – nu este o preferință pentru o viață contemplativă în detrimentul celei active, ci este o invitație la alegerea libertății. Și este interesant că pentru a face această alegere a libertății evanghelistul nu ne prezintă un bărbat, ci o femeie.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice