Mai bine mort decât înviat

Mai bine mort decât înviat: despre sensul profund al Paștelui

„Dacă Cristos nu a înviat, atunci goală este propovăduirea noastră și goală este credința voastră”, le spune Paul în mod peremptoriu corintenilor. Cu toate acestea, niciun evanghelist nu oferă descrierea momentului învierii lui Cristos… Pe ilLibraio.it, intervenția fratelui Alberto Maggi, un biblist împotriva curentului, care vorbește despre înviere și despre sensul profund al Paștelui

„Dacă Cristos nu a înviat, atunci goală este propovăduirea noastră și goală este credința voastră”, le spune Paul în mod peremptoriu corintenilor (1 Cor 15,14). Cu toate acestea, niciun evanghelist nu oferă descrierea momentului învierii lui Cristos. Acest fapt a creat atâta perplexitate în comunitățile creștine primare încât această lacună a fost remediată cu un autor fals care a avut mare succes. De fapt, imaginea tradițională a lui Cristos înviat, care iese triumfător din mormânt, cu paznicii leșinați, nu aparține Evangheliilor inspirate recunoscute, ci unui text apocrif din secolul al II-lea, cunoscut sub numele de Evanghelia lui Petru: „În timpul nopții în care se iveau zorile duminicii, în timp ce soldații făceau pe rând de pază, doi câte doi, un glas puternic a răsunat din cer și au văzut cerurile deschizându-se și doi oameni coborând din cer, într-o mare splendoare, și apropiindu-se de mormânt. Piatra care a fost pusă la ușă s-a rostogolit de la sine și s-a oprit deoparte, mormântul s-a deschis și cei doi tineri au intrat” (Evang. Petru 9,35-37).

Nimeni nu a putut descrie învierea lui Cristos, pentru că nici măcar un singur discipol nu a era prezent, în pofida faptului că Isus afirmase cu insistență că da, avea să fie ucis, și în cel mai infamant mod, răstignirea, dar apoi după trei zile avea să învie (Mt 16,21; 17,22; 20,19). Dar nimeni nu a crezut, pentru că nimeni nu își dorea cu adevărat învierea lui. Dovada că Mesia era cel trimis de Dumnezeu era că nu putea muri, pentru că „Cristos rămâne în veci” (In 12,34). Prin urmare, dacă Isus a murit, și în modul acela dezonorant, de moartea celor blestemați de Dumnezeu (Deut 21,23; Gal 3,13), cu atât mai rău, însemna că au greșit și nu le rămânea decât să îl aștepte pe adevărul Mesia, cel care avea să îi pună pe fugă pe dușmani, să supună popoarele păgâne și să inaugureze împărăția lui Israel. De altfel, nu era prima dată când vreun exaltat se proclama eliberatorul așteptat, începea revolta împotriva romanilor nesuferiți și totul se termina într-o baie de sânge, după cum arăta epilogul tragic al insurecțiilor conduse de diferiții Teudas și Iuda Galileeanul, pretinși Mesia, care au convins poporul să îi urmeze, iar cei care au făcut-o „au fost împrăștiați şi n-a rămas nimic din ei” (Fap 5,36-37). La urma urmei, mai bine mort decât înviat. Pentru că dacă Isus a murit, era semn că nu era Mesia și trebuia așteptat un altul. Dar dacă a înviat, atunci adio visuri de glorie, de restaurație a împărăției defuncte a regelui David, de supremație asupra popoarelor păgâne, de acumulare a bogățiilor altor neamuri, după cum își doriseră fierbinte profeții („Veți mânca din belșugul neamurilor şi vă veți mândri cu bunurile lor”, Is 61,6).

Așadar, după ce a murit Isus, discipolii săi, dezamăgiți („Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul…”, Lc 24,21), se întorseseră la ocupațiile lor obișnuite, iar Cel Înviat trebuie să meargă să îi caute unul câte unul pentru a le face să experimenteze că el a înviat cu adevărat, dojenindu-i „pentru necredința şi împietrirea inimii lor” (Mc 16,14; Lc 24,25). În zadar în viața lui pământească Isus le vorbise discipolilor săi despre împărăția lui Dumnezeu, pentru că ei înțelegeau împărăția lui Israel. Isus vorbea despre slujire și discipolii se gândeau la putere, Învățătorul îi învăța cum să se pună la nivelul celor din urmă și discipolii se certau între ei pentru a-și asigura locul cel mai important, Domnul îi invita să coboare și ei se gândeau doar să urce.

Din acest motiv, Cel Înviat, odată ce i-a reunit pe ai săi, le ține un fel de curs intensiv care a durat patruzeci de zile, „vorbindu-le despre cele privitoare la împărăția lui Dumnezeu” (Fap 1,3). Dar nu-i nimic de făcut: când ideologia religioasă se împletește cu cea naționalistă, chiar dacă ai urechi de auzit, nu auzi, iar dacă ai ochi de văzut, nu vezi (Mc 8,18). Într-adevăr, în cea de-a patruzecea zi, discipolii, care evident că nu erau interesați de această temă a Împărăției lui Dumnezeu, l-au întrebat: „Doamne, acesta este timpul în care vei reconstitui împărăția lui Israel?” (Fap 1,6). Evanghelistul scrie că atunci „un nor l-a ascuns din ochii lor” (Fap 1,9). Cristos nu a plecat, ci discipolii sunt incapabili să îl vadă. Cine este mișcat de putere nu poate percepe Iubirea, cine se gândește la sine nu poate recunoaște prezența Celuilalt. Va mai dura ceva timp, iar când discipolii vor înțelege în sfârșit că pâinea nu trebuie acumulată, ci doar frântă și împărțită, atunci li se vor deschide ochii și îl vor recunoaște pe Cristos cel înviat (Lc 24,31) care îi va însoți în misiunea lor (Mc 16,20).

Alberto Maggi, 25 martie 2016

Sursa: ilLibraio.it

AUTORUL – Alberto Maggi, călugăr din Ordinul Slujitorilor Mariei, a studiat la Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriana din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» (www.studibiblici.it) din Montefano (Macerata), se ocupă de răspândirea Sfintelor Scripturi, interpretându-le întotdeauna în slujba dreptății, niciodată a puterii. A publicat, printre altele: Roba da preti (Chestii de ale preoților), Nostra Signora degli eretici (Doamna noastră a ereticilor), Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede) (Cum să citim Evanghelia (și să nu ne pierdem credința), Parabole come pietre (Parabole ca pietrele), La follia di Dio (Nebunia lui Dumnezeu) și Versetti pericolosi (Versete periculoase). Este în librărie publicată de Garzanti cartea Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita (Cei care nu mor se vor revedea – Călătoria mea de credință și bucurie între suferință și viață).

Aici toate articolele scrise de pr. Alberto Maggi pe ilLibraio.it