Lăsați să crească împreună până la seceriș

Duminica a 16-a de peste an – 23 iulie 2017

Lăsați să crească împreună până la seceriș! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Matei 13, 24-43

În acel timp, Isus le-a prezentat mulțimilor o altă parabolă: «Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu și a plecat. Când a răsărit grâul și a dat rod, atunci s-a văzut și neghina. Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: „Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?”. El le-a spus: „Un om dușmănos a făcut aceasta”. Servitorii i-au spus: „Vrei să mergem ca să o smulgem?”. Dar el le-a zis: „Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateți din rădăcină și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș! În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu!”».

Le-a mai prezentat o parabolă: «Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât vin păsările cerului și locuiesc între ramurile lui».

Le-a spus o altă parabolă: «Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul».

Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: «Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii».Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el și i-au spus: «Explică-ne parabola neghinei din ogor!». El, răspunzând, le-a zis: «Cel care seamănă sămânța bună este Fiul omului. Ogorul este lumea, sămânța cea bună sunt fiii împărăției. Neghina sunt fiii Celui Rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, așa cum se adună neghina și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul veacului. Fiul omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăția lui toate scandalurile și pe cei care săvârșesc nelegiuirea și-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!».

Matei 13, 24-43

În Evanghelia după Matei nu sunt prezentate numai ispitele pe care Isus le-a suferit, ci sunt expuse și posibilele ispite ale comunității credincioșilor din orice timp. În capitolul 13, găsim trei parabole, cu răspuns la trei posibile ispite: sunt parabolele împărăției. Isus este cel care le vorbește discipolilor săi, expunând aceste parabole ale împărăției cerurilor… Amintesc că această expresie este tipică lui Matei, dar indică împărăția lui Dumnezeu, adică societatea alternativă în care, în loc să acumulăm pentru noi, împărțim în mod generos cu ceilalți, unde în loc să poruncim, slujim și unde în loc să urcăm, coborâm. Aceasta este împărăția cerurilor.

Prima ispită la care este supusă comunitatea din toate timpurile este ispita de a fi o comunitate a aleșilor, o comunitate de persoane superioare și care, prin urmare, caută să-i elimine pe ceilalți. Isus răspunde acestei ispite cu parabola… cea a semănătorului și a neghinei. Isus spune: „pe când toți dormeau, a venit dușmanul lui…”, dușmanul Domnului, „a semănat neghină…”, neghina este o sămânță care este toxică, este un narcotic, „prin grâu…”. Dar mai dăunători decât sămânța nocivă a neghinei sunt servitorii, slujitorii zeloși. Într-adevăr, „venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: „Domnule, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De unde vine neghina?”. Și își propun: „Vrei să mergem să o smulgem?”. Iar în parabolă stăpânul ogorului îi împiedică. El spune: „Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateți din rădăcină și grâul”. Acțiunea lor, cea a slujitorilor plini de zel, este mai periculoasă decât neghina. Deci, Isus spune „nu” unei comunități doar a aleșilor. Aceasta este ispita cu care se confruntă adesea grupurile bisericești, în care fiecare simte că are singurul răspuns la modul de viață al mesajului lui Isus, iar din acest motiv snobează sau condiționează viața celorlalți. Isus nu este de acord cu aceasta, deci spune „nu” ispitei de a fi o comunitate a aleșilor.

A doua ispită la care este expusă comunitatea, vedem acest lucru de-a lungul întregii Evanghelii, este aceea a maniei pentru măreție. Așadar, evanghelistul continuă: „Le-a prezentat o altă parabolă zicând: «Împărăția cerurilor se aseamănă cu…»”. Pentru a înțelege această parabolă trebuie să ne referim la profetul Ezechiel. În profetul Ezechiel împărăția viitoare era imaginată (este capitolul 17 din Ezechiel) ca un cedru – cedrul, știm asta, este numit regele arborilor – care este plasat pe un munte înalt. Deci ceva extraordinar, ceva care atrage imediat vederea, admirația pentru splendoarea sa. Isus spune: nimic din toate acestea. „Este ca un grăunte de muștar pe care omul l-a luat și l-a semănat…”. Este straniu că Isus vorbește despre semănat, pentru că muștarul nu se seamănă. „În ogorul său”. Isus comentează: „Acesta este mai mic decât toate semințele…”. Muștarul este o plantă infestantă; semințele sale, care sunt microscopice, foarte mici, ajung peste tot cu vântul. De aceea nu este semănat, ci este temut de agricultorii palestinieni. Deci este mic, dar ajunge peste tot: acesta este mesajul lui Isus. „Acesta este mai mic decât toate semințele, însă crescând, este mai mare decât toate…”, iar aici iată surpriza lui Isus: „plantele din grădină”. Ce vrea să spună Isus? Că împărăția cerurilor, adică împărăția lui Dumnezeu, chiar și în momentele ei de maximă splendoare, nu va atrage atenția; planta de muștar este un arbust care, în zonele favorabile, precum lacul Galileii, ajunge la doi-trei metri, dar este o plantă comună care nu atrage atenția. Ei bine, pentru Isus, împărăția lui Dumnezeu, în momentul dezvoltării sale maxime, nu va atrage atenția prin măreția sa, prin minunăția ei, ci, asemenea unei plante infestante, va ajunge peste tot.

A treia și ultima ispită este aceea a descurajării. Comunitatea creștină este mică, este mult de lucru și există riscul de a se descuraja. Atunci, pentru această ispită, Isus spune o altă parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o femeie a luat-o și a frământat-o în trei măsuri de făină…”. Trei măsuri de făină sunt patruzeci de kilograme, este cam mult pentru o casă de familie. De ce această referire la patruzeci de kilograme? Pentru că în Vechiul Testament, această cantitate de măsură apare în legătură cu episoadele lui Abraham și Sara, ale lui Ghedeon și ale Anei, mama profetului Samuel, tot cu ocazia împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu față de popor, chiar și în împrejurări care păreau imposibile. Așadar, spune: această plămadă „a frământat-o în trei măsuri de făină, până când a dospit totul”. Comunitatea creștină nu trebuie să se sperie de enormitatea lucrării, ci trebuie să se amestece cu realitatea existentă și apoi să o transforme, iar Isus garantează acest lucru. Ei bine, dintre cele trei parabole, singura pe care discipolii i-o cer în mod peremptoriu, chiar imperativ să le-o explice, este cea pe care nu că n-ar fi înțeles-o – poate că este singura pe care au înțeles-o –, ci cu care nu sunt de acord. De fapt, „a intrat în casă, iar discipolii lui s-au apropiat de el și i-au spus: «Explică-ne…»”, iar verbul este la imperativ, cu autoritate, „parabola neghinei din ogor”. Așadar, această parabolă în care Isus dezminte ispita de a fi o comunitate a aleșilor, o comunitate de superiori în raport cu ceilalți, nu este acceptată de comunitatea discipolilor. Ei bine, în restul parabolei Isus explică că oamenii sunt cei care se judecă pe ei înșiși, alegând ce să fie: sau să fie grâu, pâine care hrănește, binecuvântare pentru alții; sau să fie neghină, otravă care otrăvește și aduce moartea. Deci trei ispite la care pot fi supuse comunitățile din toate timpurile, dar cu certitudinea, cu garanția că mesajul lui Isus se va realiza în pofida a toate, în pofida sărăciei termenilor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii Biblice